Cutremur sau “Minesweeper” in Marea Neagra?

Posted on august 5, 2009 by Marius Pop

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a avut loc în România,  dimineaţă, în jurul orei 10:50. Seismul s-a produs în Marea Neagră, la o adâncime de aproximativ 20 de kilometri. Iniţial, informaţiile privind magnitudinea şi adâncimea acestuia au fost contradictorii, vehiculându-se cifre cuprinse între 5,1 şi 5,8 grade pe scara Richter, respectiv între 10 şi 30 de kilometri adâncime. Ultimele informatii indica o magnitudine de 4,7 – 4,8.  Seismul s-a resimţit atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti. De asemenea, mai mulţi locuitori ai oraşelor Brăila, Piteşti, Tulcea, Zimnicea, Focşani, Giurgiu, Galaţi şi chiar Braşov susţin că au simţit cutremurul.

Epicentrul seismului a fost localizat la 41 de kilometri sud-est de oraşul Constanţa şi la 15 kilometri vest de oraşul Mangalia. Mediatizarea lui a urmat imediat. Fapt care era de asteptat. S-au facut aprecieri, au fost luati la intrebari specialisti, s-au tras concluzii. A fost un cutremur de magnitudine joasa. Simplu.

Insa nu atat de insignifiant. Spun asta dintr-un singur motiv. A avut epicentrul in Marea Neagra. Cand am auzit asta mi-am adus imediat aminte de un subiect pe care il comentam in facultate acum un an sau doi. Subiectul era legat de ceea ce se gaseste in Marea Neagra la peste 200 de metrii adancime.

Adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major, sau in cazul unei interventii umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Ceausescu a vrut sa extraga gazul inflamabil si sa-l foloseasca drept combustibil, dar rusii s-au opus. Uniunea Sovietica era pregatita sa detoneze Marea Neagra in caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia. In ancheta Senatului privind posibilul atac meteorologic asupra Romaniei, in urma caruia se presupune ca au fost dirijate cantitati uriase de vapori de apa din Marea Neagra catre tara noastra, atac in urma caruia ar fi rezultat inundatii catastrofale in ultimii ani in special in Moldova, au fost cooptati si militari romani specialisti in “arme geofizice”. Acestia spun ca a avut loc intr-adevar o agresiune de acest gen si ca asemenea experimente militare sunt foarte periculoase nu numai in sine, ci si din cauza faptului ca ar putea aprinde zacamantul de hidrogen sulfurat din Marea Neagra, cu urmari catastrofale pentru toate tarile riverane.

Prin iunie 2006, Comisia pentru Administratie Publica a Senatului a decis infiintarea unei subcomisii care sa analizeze motivele pentru care pe teritoriul tarii noastre se produc fenomene meteorologice extreme, cum sunt ploile torentiale din ultimii doi ani, ori tornadele. Ancheta a fost solicitata de presedintele comisiei, senatorul PD Dan Carlan, care a invocat “indicii” aparute in discutiile cu specialisti de la Departamentul Antigrindina.

“Ancheta parlamentara solicitata va avea ca obiect cercetarea informatiilor, indiciilor si datelor care pot pune in evidenta o implicare a tehnologiilor umane in generarea fenomenelor meteorologice din perioada iulie-august 2005, din Moldova”, se arata in nota adresata conducerii Senatului. Dan Carlan a precizat ca aceste indicii au aparut in cursul unor discutii din Comisia pentru administratie publica si protectia mediului. La comisie a fost dezbatuta o propunere legislativa privind “interventiile active in atmosfera”, la care au participat specialisti din cadrul Departamentului Antigrindina din Ministerul Agriculturii.

“In contextul acestor discutii au aparut o serie de indicii extrem de consistente, care duc la ideea ca fenomenele meteorologice din vara anului trecut nu au fost doar fenomene naturale, ci, in opinia dansilor, pot fi fenomene meteorologice generate de interventia unor tehnologii. Ceea ce ne-au descris specialistii, ceea ce au vazut ei in cursul masuratorilor de anul trecut, sunt fenomene atipice fata de specificul zonei si perioada anului, una secetoasa in Moldova. Ca sa fiu mai concret, ne-au spus ca au asistat, in opinia lor, la un circuit dirijat al umiditatii din Marea Neagra spre zona Moldovei. Sa stiti ca mi-am asumat riscul de a fi ridicol, dar este un risc ceva mai mic decat cel de a afla asa ceva si a nu intreprinde ceea ce legea ma obliga”, declara la acel moment Dan Carlan.

Pe scurt, comisia ar urma sa lamureasca daca nu cumva este vorba de un razboi meteorologic indreptat asupra tarii noastre ( ideea unui atac meteorologic a fost sustinuta tumultuos de P.R.M., lucru care a impins imediat ipoteza catre zona rizibilului, prin canalele media).

Totusi investigatiile au continuat si a fost cerut ajutorul unor specialisti in domeniu. Printre cei solicitati a fost si col. dr. Emil Strainu, ofiter specializat pe studierea armelor care fac parte din arsenalul a ceea ce in literatura de specialitate se defineste drept “razboiul geofizic”. Emil Strainu este autorul singurei carti in acest domeniu scrisa in limba romana, carte aparuta sub patronajul Academiei de Inalte Studii Militare. Volumul, cu titlul “Razboiul geofizic”, este practic singurul manual romanesc de acest tip. Pe scurt, este vorba despre tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare – de la cutremure si uragne dirijate, la seceta, ploaie sau alte dezechilibre ecologice comandate prin tehnologii neconventionale.

Presa a scris despre aceste arme, mai mult, au fost aratate primele masuri speciale pe care apararea Civila din Romania le-a luat pentru a reduce urmarile catastrofale pe care le pot produce asemenea atacuri asupra tarii noastre. Cu alte cuvinte, nu mai este cazul sa ne ascundem dupa deget, acest tip de arme exista.

URSS voia sa detoneze Marea

Cazul Marii Negre este insa unul mai special. Intr-un interviu pentru ziarul ZIUA, Emil Strainu declara: “De multi ani se stie ca Marea Neagra este un pericol pentru toata Europa de Est, iar Romania, pana in acest moment, cand Senatul a declansat ancheta, nu a facut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologica care a dirijat cantitati mari de apa, evaporata artificial din mare, inspre Romania. Problema este insa mai complicata, deoarece asemenea experimente, pe care nu se stie inca cine le realizeaza, ar putea detona uriasul rezervor de hidrogen sulfurat din adancurile marii. Pe vremea razboiului rece, Uniunea Sovietica avea in vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra, in cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost solutia finala pentru sovietici, in caz ca alte tipuri de arme ar fi dat gres”, spune Emil Strainu. “Explozia acestei pungi de hidrogen sulfurat este echivalenta celei unei bombe atomice…”

Conform unor cercetari realizate pe parcursul mai multor decenii, adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major, sau in caz de interventie umana, acest rezervor urias, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul.

Intr-o carte tehnica aparuta in Romania in 1967, dupa o traducere din limba rusa, apare la pagina 506, o informatie legata de Marea Neagra: la adancimi mai mari de 150 de metri concentratia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Stiindu-se ca acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca si gazul metan, in anii ’70 statul roman a verificat informatia, in intentia de a folosi zacamantul in scopuri industriale. Ceausescu a comandat unei societati japoneze o serie de teste. Rezultatele au aratat ca Marea Neagra are un strat de apa sarata adanc de 200 de metri, in care se poate dezvolta viata subacvatica. Acest strat preseaza ca un capac peste o apa de adancime, toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii. Japonezii spuneau ca echilibrul dintre apele de suprafata si cele de fund este unul fragil si ca la un cutremur major pot aparea curenti ascendenti care sa aduca gazul inflamabil la suprafata. Lucru extrem de periculos pentru tarile din vecinatatea marii.

Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, asa cum arata si reputatul chimist C.D. Nenitescu in cartea “Chimia Generala”, s-a pus problema valorificarii acestui gaz din adancuri. In 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a inaintat oficialitatilor o cerere de brevet pentru o instalatie care sa extraga hidrogenul sulfurat si apa grea din Marea Neagra, instalatie pe care a gandit-o impreuna cu termoenergeticianul Vladimir Stoenescu.

Rusii nu ne-au dat voie sa folosim hidrogenul sulfurat

Silviu Dragomirescu a oferit in declaratiile sale mai multe detalii: “Am trimis documentatia la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepresedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din istoria Romaniei. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetari Marine din Constanta, pentru verificarea informatiilor. Seful institutiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cate am inteles, era o conventie intre noi si ei privind cercetarile din Marea Neagra. Uimitor insa, rusii au raspuns ca cifrele sunt eronate si ca nu exista hidrogen sulfurat in Marea Neagra, desi tot ei furnizasera anterior primele date despre acest gaz din mare, in cartea “Indrumar matematic si tehnic”, care a aparut in Romania. Era clar ca vecinii de la rasarit nu aveau interesul ca noi sa ne apucam sa exploatam aceste zacaminte. Romania si-ar fi castigat mai multa independenta energetica fata de URSS. In orice caz, povestea a murit si nu am mai indraznit sa mai intervin pe langa oficialitati“, spune Silviu Dragomirescu.

Desigur, fizicianul roman nu stia ca intentiile rusilor de a ne impiedica sa scoatem hidrogenul sulfurat din Pontul Euxin nu aveau la baza interese economice, ci militare. Dupa 1989, fizicianul roman si-a reluat cercetarile. Mai ales dupa ce un grup de americani a facut unele descoperiri arheologice pe fundul Marii Negre, la 150 de metri adancime. Conform ipotezei americane, intr-un trecut indepartat, cu circa 10.000 de ani in urma, Marea Neagra era un lac urias mort, fara nici un fel de viata in el, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub cel al Marii Mediterane, de care era despartit de un dig situat in zona Stramtorii Bosfor de astazi. Era o apa asemanatoare cu Marea Moarta din Orientul Apropiat… Malurile acestui lac erau locuite, asa cum arata descoperirile arheologice. In timpul glaciatiunilor, cantitatile mari de apa care au ajuns in Mediterana au presat asupra digului natural care exista in acea vreme intre cele doua mari, si au determinat ruperea acestuia si inundarea Marii Negre cu apa sarata, in zona Bosforului. Asa s-ar explica actualul strat de apa sarata de 200 de metri de deasupra apei otravitoare de dedesubt.

Un urias zacamant de apa grea nefolosit

Silviu Dragomirescu a trimis din nou documentatia, in 1999, de data aceasta la Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina. In acelasi an a primit raspunsul din partea institutului, in care se precizeaza ca “apare oportunitatea initierii unor cercetari complexe geologice in acest caz”. Conform planurilor lui Dragomirescu, apa de mare adancime din Marea Neagra, care are o presiune de peste 200 de atmosfere, poate fi captata simplu, prin instalarea unor conducte prin care lichidul se va ridica pe principiul vaselor comunicante. Adusa la mal, aceasta apa intra in instalatia propriu-zisa unde hidrogenul sulfurat este separat de lichid si folosit drept combustibil intr-o termocentrala cu o capacitate de 4000 de Mega Wati. Sau introdus in reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei.

In termocentrala, din ardere rezulta vapori de apa si sulf. Acesta din urma poate fi folosit in industria chimica. Concomitent se poate separa din apa de mare o cantitate de aproximativ 500 de tone de apa grea, cantitate suficienta pentru alimentarea centralei atomice de la Cernavoda. Fiordurile din Norvegia au zacaminte asemanatoare de hidrogen sulfurat, rezerve pe care norvegienii le folosesc pentru obtinerea apei grele de peste 50 de ani. “Este greu de precizat ceva sigur, dar cantitatea de hidrogen sulfurat ne-ar ajunge pentru a stopa importul de gaz metan din Rusia pe o perioada de cel putin 50 de ani”, este de parere Silviu Dragomirescu. Cea mai buna pozitionare a unei conducte de captare a apei cu hidrogen sulfurat ar fi la 250 de kilometri est de Constanta, dupa cum spune fizicianul, loc unde ar exista una din cele trei gropi de mare adancime ale Marii Negre. Conducta ar trebui sa ajunga la mal, unde intra in instalatia propriu-zisa, dotata cu schimbatoare de ioni pentru separarea sarurilor minerale si care trebuie construita in subteran. Existenta hidrogenului sulfurat in Marea Neagra este explicata de specialisti prin prezenta unei specii de bacterii. In cateva milioane de ani, aceasta cantitate uriasa de gaz ar trebui sa duca la formarea unor noi zacaminte de petrol.

Curent electric din gazul toxic

Paralel cu cercetarile lui Silviu Dragomirescu, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Valcea a demarat, in anul 2004, un studiu privind oportunitatea dezvoltarii unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie si a realizarii de combustibili ecologici. Mai precis, se incearca transformarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra in energie electrica prin intermediul unor pile de combustie, o tehnologie noua, inca in studiu in tarile europene, inclusiv la noi. Aceste pile desfac molecula formata din doi atomi de hidrogen si unul de sulf, si transforma hidrogenul in energie electrica.

Vasile Stanciu, directorul stiintific si presedintele consiliului stiintific al institutului: “Propunem ca o activitate viitoare pentru Romania realizarea unei pile de combustie pentru arderea galvanica in situ, in adancuri, a hidrogenului sulfurat din Marea Neagra si experimentarea diferitelor solutii tehnologice pe un stand de emulare a conditiilor marine de mare adancime. Dezvoltarea acestui procedeu va permite obtinerea de energie electrica printr-o tehnologie nu doar nepoluanta ci depoluanta deoarece foloseste drept combustibil un reziduu toxic pentru viata marina. Efectul exploatarii unor centrale cu astfel de pile de combustie va consta in stagnarea si mai apoi reducerea treptata a uriaselor depozite de hidrogen sulfurat cu prelungirea vietii florei si faunei marine, in conditiile in care acestea, conform predictiilor stiintifice actuale, vor disparea complet in urmatorii treizeci de ani.”

Realizarea acestui procedeu de producere a energiei si aplicarea lui la nivelul Marii Negre are mai multe avantaje. In primul rand, combustibilul este ars galvanic sub mare, fara sa necesite extractie, transport, procesare, depozitare, curatare si evita pericolul explodarii in contact cu aerul. In al doilea rand, combustibilul exploatat este hidrogenul sulfurat existent in apa marii, un reziduu care, in urmatorii 30 de ani, se preconizeaza de catre specialisti ca va transforma Marea Neagra in a doua Mare Moarta a lumii. Trei: dupa folosirea hidrogenului din molecula, tehnologia are ca produs secundar sulful coloidal (floare de sulf) care, nefiind solubil, se poate recupera pentru uz industrial, farmaceutic etc.

“Energie alternativa bazata pe arderea hidrogenului este in plina dezvoltare in Europa. In afara de Romania, de rezervele de hidrogen sulfurat sunt preocupate si tarile vecine, respectiv Bulgaria si Turcia. Practic, lucram in echipa. Conform planurilor europene, aceasta tehnologie de energie alternativa bazata pe hidrogen ar trebui sa fie pe deplin functionala pana in anul 2050″, a explicat Vasile Stanciu.

articol realizat pe baza unor articole din ziarul Ziua si The Epoch Times

Sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/08/05/hidrogenul-sulfurat-din-marea-neagra-adevaratul-pericol-in-cazul-unui-cutremur-major/

IMPRESII LA UMBRA MĂNĂSTIRII BISERICANI, JUD. NEAMŢ

Într-o vreme adormită de inerţia autosuficienţei, tentaţia de a trece cu vederea câte vreun monument istoric izolat, cu atât mai mult unele „chetroaie”, fie ele şi scrise, este parcă din ce în ce mai resimţită. Istorici, din categoria celor „de curte” (atoatecunoscători şi doctori „la apelul bocancilor”, pe deasupra) – slavă Domnului! – avem destui. Marea majoritate a acestora însă nu prea se „împiedică” de ele, sunt pricepuţi în toate şi abilitaţi în nimic. Biată armată de strânsură, ale cărei mari strădanii de descâlcire a „negurilor de vreme” se încheie odată cu obţinerea patalamalei. Ar fi interesantă o evidenţă a celor care mai produc după acest prag al „consacrării”.
La nivelul unui judeţ sunt – în cel mai bun caz – relativ puţini iniţiaţi în ştiinţe istorice auxiliare, ceea ce aruncă în braţele uitării numeroase vestigii care mai au de dezvăluit adevăruri nerostite. Nu este vorba doar despre criza acută de arheologi medievişti, la nevoie – mai ales dacă miroase şi a ceva bănuţi – aceştia ajung să fie nu atât supliniţi, cât înlocuiţi cu nonşalanţă de „experţii” preistoricieni, contrar normelor deontologice scrise sau măcar cutumiare.

Se simte o mare lipsă de specialişti în sigilografie, genealogie, epigrafie şi paleografie slavonă, istorici de artă etc. pe care instituţiile de cercetare din judeţ încă nu au fost în stare să-i atragă şi/sau păstreze. Avem însă o explozie remarcabilă de pricepuţi în „turism”, majoritatea, desigur, fără oareşce tangenţe cu domeniul istoriei. La aceştia din urmă, orizontul de cunoştinţe şi aplicabilitate iese în vileag prin multiplele proiecte de dezvoltare turistică locală, în care monumentele istorice lipsesc cu desăvârşire ori, în cel mai bun caz, „sunt şi ele pe acolo, pe undeva”…

Nu este de mirare, prin urmare, faptul că monumentele noastre istorice se pierd cu încetul, fară a lăsa prea multă lume cu dureri de inimă: cele din vetrele istorice ale localităţilor sunt asfixiate de pretenţioase investiţii ale arhitecturii geometrice moderne; cele din afara vetrelor locuite se distrug prin simpla lor părăginire. Cei care îşi răsuflecă mânecile adoptă o strategie cu totul stranie: acordă prioritate infrastructurii din jurul obiectivului „turistic”, aşa cred că îl pun cu adevărat în valoare. Desigur, abia după rezolvarea problemelor de infrastructură… va veni, POATE, şi rândul acestor biete vechituri.
Unul dintre monumentele istorice vitregite, care împărtăşeşte o soartă crudă şi oarecum particulară, este biserica cu hramul „Bunavestire” a Mănăstirii Bisericani. Din păcate, pentru reabilitarea acestui monument istoric şi lăcaş de cult sunt relativ puţine soluţii şi cam greu de pus în practică. Amplasamentul încântă privirile oricărui vizitator. În afară de biserica veche – despre care Lista Monumentelor Istorice şi pisania chirilică de deasupra intrării ne asigură că a fost ridicată în vremea lui Ştefăniţă voievod, nepotul lui Ştefan cel Mare, în anul 1512 (sic!) –, cu un ceas solar pe faţada de sud, în preajmă a mai fost recuperată din braţele părăginirii chilia de piatră a Sf. Chiriac, un vechi sihastru de la obârşia semilegendară a aşezământului monahal.
Pentru amatorii de senzaţii tari, nu pot trece cu vederea poate singurul iconostas din termopan adăpostit într-un paraclis nou-nouţ din apropiere. Mai lipsea tabloul votiv cu aura sfinţeniei în jurul capului actualului patriarh, aşa cum am avut ocazia să-l admir la Mănăstirea Horaiţa din jud. Neamţ şi mă puteam considera împlinit! În acest paraclis nou-nouţ – din cadrul la fel de nou-nouţei mănăstiri, strămutată puţin mai în vale – călugării au mai aşezat o icoană de lemn a Maicii Domnului cu Pruncul, pictură naivă caracteristică sfârşitului de secol XIX, după modelul transilvănean. Despre această icoană, care prezintă marginal şi pe spate o serie de muşcături „cucernice” ale credincioşilor dornici de a-şi însuşi o frântură materială de sfinţenie, monahii susţin că a fost găsită la întemeierea aşezământului într-un trunchi de copac.
Mănăstirea nu face rabat şi de la râvna dotărilor cu „moaşte de sfinţi”: acestea se găsesc în acel paraclis nou-nouţ cu iconostas de termopan iar o altă raclă cu oseminte dezvelite stă deschisă şi în faţa iconostasului bisericii vechi, cu tâmpla încă originală, deşi serios afectată de cari şi neglijenţă. Aceste relicve s-au înmulţit atât de mult în ultima vreme încât ai impresia că lăcaşele noastre de cult se metamorfozează în osuare. Parcă asistăm la o reanimare a vremurilor simoniace din evul mediu, astfel încât firea lucrurilor va readuce spre prosternare pene din aripile vreunui Sfânt Arhanghel.
Una peste alta, obiectivul prezintă destule ingrediente de atracţie turistică, atât pentru pelerinii însetaţi de lumina emanată de obştea monahală, cât şi pentru specialişti. Din păcate, nu se întâmplă tocmai astfel şi aceasta din cauza că monumentul istoric – principalul punct de atracţie, vor să recunoască sfinţiile lor sau nu – se află în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie, unde sunt trataţi şi bolnavii de TBC. A fost o decizie diabolică a autorităţilor comuniste de a întina sfânta mănăstire, este o decizie comodă de menţinere a situaţiei de fapt şi din partea actualelor autorităţi. Sunt conştient de faptul că pană vom ajunge la nivelul în care un monument istoric să poată determina o anumită schimbare, va trebui să atingem un nivel corespunzător de educaţie, „de la opincă la vlădică”. Până atunci însă monumentul va avea de suferit, va rămâne izolat şi uitat de lume în ciuda tuturor curiozităţilor pe care le poate dezvălui. Avem nevoie, desigur şi de asemenea unităţi spitaliceşti dar în cazul de faţă – pentru a se ajunge la un consens – ar trebui ridicată problema reprofilării acestui spital într-un sanatoriu sau un spital de boli noncontagioase. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română, ca cea mai avută instituţie a României – nu doar spiritual -, dispune de suficiente mijloace financiare pentru a prezenta soluţii convingătoare în favoarea acestui monument istoric şi a multor altora; deocamdată rămâne problema de voinţă. Şi această voinţă este confiscată acum de numeroasele şi arogantele lăcaşuri de cult proaspăt înălţate sau în lucru – cu trimitere directă, probabil, la valorile moralei creştine – a căror posibilităţi actuale de umplere cu enoriaşi solicită urgente şi insistente politici guvernamentale de creştere demografică. Multe dintre aceste noi construcţii sunt ridicate chiar în zona de protecţie a monumentelor istorice şi nu înţeleg cum împarte „mila Domnului” în aşa fel încât, pentru sfântul lăcaş vechi, iniţial, de valoare recunoscută ştiinţific, juridic şi sfinţit de mulţimea rugăciunilor rostite de secole între aceste ziduri, nu ajung banii.
Comparativ cu costurile Bisericii principale noi, ridicată de călugări pe amplasamentul din vale a Mănăstirii Bisericani şi desigur – imensă, aici ar fi nevoie de consolidări a structurii de rezistenţă, schimbarea acoperişului, reparaţii de tencuieli, repararea treptelor spiralice de lemn ale turnului clopotniţă, restaurarea tuturor obiectelor de cult şi a catapetesmei. Speranţe sunt multe însă urechile celor care ar putea auzi ceva sunt bine ceruite cu alte preocupări. Preocupări care – în contextul inundaţiilor din ultima vreme şi nenorocite peste biata lume – rămân animate de cea mai neaşteptată îndărătnicie. Pentru mine a fost de-a dreptul revoltător faptul că Biserica Ortodoxă Română nu s-a numărat în fruntea clasamentului instituţiilor care au adunat ajutoare pentru sinistraţi, culmea e că în chiar plin dezastrul, sfinţiile lor anunţau că se îndatorează cu o sumă imensă pentru ridicarea mult jinduitei Catedrale pentru Mântuirea Neamului. Mai mult, parca nu ar fi suficient, ne anunţă că fiecare familie ar putea contribui la acest proiect cu 50 de lei, astfel încât să nu-şi mai bată capul cu ratele (şi să se concentreze exclusiv la rugăciune, probabil).

Vitalie Josanu

sursa: http://ziarpiatraneamt.ro/impresii-la-umbra-manastirii-bisericani/

http://blogcopy.com - OCHIUL TĂU DE VEGHE

Nu este uşor să-ţi construieşti un blog în lumea mare a internetului şi cu atât mai mult să-l faci căutat, cei care sunt implicaţi îmi pot da dreptate. Pe de altă parte, reuşita în sine, ce presupune multă muncă şi originalitate, este garantată datorită calităţii produselor scoase pe piaţa virtuală. Fiecare autor ţine la creaţiile sale, doreşte ca acestea să fie văzute apreciate şi să fie utile celorlalţi însă respectând unele mici condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. În fond, cine ar putea fi încântat de faptul că în baza produsului său, luat printr-un copy/paste, cineva câştigă mult. Firesc ar fi să câştige ambele părţi, nu?

Programul http://blogcopy.com/ este tocmai soluţia pe care o căutăm pentru monitorizarea utilizatorilor produsului nostru. Acesta vă va ajuta să cunoaşteţi nu doar accesările, ci şi dacă materialul dumneavoastră a fost copiat şi – mai mult decât atât – veţi avea posibilitatea de a afla destinaţia acestuia.   

O VESTE NEMAIPOMENITĂ

Vineri, 17 septembrie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în unanimitate, la a doua lectură, legea privind protejarea patrimoniului arheologic. La acest proiect s-a lucrat foarte mult timp, anul în curs însă a fost unul favorabil, graţie căderii neobolşevicilor lui Voronin.
 Proiectul s-a orientat în special pe OG 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic din România, legislaţia şi practica internaţională şi reprezintă o variantă îmbunătăţită faţă de normele juridice româneşti în materie.
Sperăm că în practică, acest proiect îşi va dovedi eficacitatea.
Vorba lui Sergiu Mustaţă - principalul truditor al acestui proiect - "acesta e doar începutul munca de-e abia începe".

OBSERVAŢII JURIDICE LEGATE DE REGIMUL MONUMENTELOR ISTORICE

Declasarea monumentelor istorice

În conformitate cu art. 18 din OG 43/2000 monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice clasate în Lista Monumentelor Istorice sunt înscrise în repertoriul arheologic naţional. Indirect, art. 3 lit. a din Legea 422/2001 – care dă definiţia monumentului istoric – stabileşte că prin acest termen mai trebuie înţeles şi terenul aferent imobilului clasat. Altfel spus, orice intervenţie asupra acestuia se consideră intervenţie asupra monumentului istoric şi fapta neautorizată constituie infracţiune, sancţionată de art. 54 din Legea 422/2001, art. 92 din Legea 182/2000, art. 25 alin. 1 din OG 43/2000 şi art. 217 Cod Penal. Sunt câteva dintre elementele pentru care legiuitorul instituie o metologie de avizare a intervenţiilor la monumentele istorice de către MCCPN sau instituţiile sale deconcentrate. O condiţie obligatorie a avizului – nerespectarea condiţiilor căruia atrage anularea autorizaţiei de construire cf. art. 23 alin. 4 din Legea 422/2001 – este cercetarea arheologică (de cele mai multe ori redusă la cadrul unei supravegheri arheologice, indiferent de importanţa monumentului istoric şi stadiul cercetărilor asupra acestuia). Din păcate, legea nu conferă acest act de autoritate specialiştilor MCCPN.

Prin urmare, în termeni juridici, imobilul clasat nu este doar monument istoric ci şi sit arheologic. În ultima vreme se constată o balanţă mult înclinată în favoarea declasărilor de monumente decât introducerea unora noi şi nu este vorba aici despre o procedură mai simplă cât – probabil – de un consens mai larg. Trecând peste o eventuală analiză a cauzelor degradării monumentelor istorice, am avut ocazia să ridic o problemă la care cei care se ocupă de declasare au ridicat din umeri: Monumentul istoric, terenul aferent acestuia, zona sa de protecţie (100 m de la limita exterioară în municipii şi oraşe, 200 m în mediul rural, 500 m în afara localităţilor, cf. art. 10 din Legea 5/2000 şi art. 59 din Legea 422/2001) sunt perimetre apărate de lege şi supuse cercetării arheologice. Dacă un monument istoric se declasează pentru că nu mai există, a fost ras de pe suprafaţa pământului, acesta este scos automat şi din repertoriul arheologic naţional? De ce totuşi în cazul declasărilor de monumente istorice nu se ţine cont şi de acest aspect, având în vedere că doar descărcarea de sarcină arheologică este actul prin care este anulat regimul de protecţie stabilit anterior şi prin care terenul poate fi redat activităţilor umane curente, vezi art. 5 alin 3 din OG 43/2000?

Clasarea monumentelor istorice

Legiuitorul a instituit reglementări mai mult sau mai puţin clare – în orice caz întotdeauna perfectibile – privind regimul de protecţie a monumentelor istorice, obiective clasate în patrimoniul cultural naţional şi publicate în Lista Monumentelor Istorice. Firesc ar fi ca această listă să cuprindă toate obiectivele ce întrunesc desigur condiţiile de clasare iar în acest sens orice iniţiat poate aduce destule exemple de omisiuni, de la judeţ la judeţ, în funcţie de nivelul de pregătire şi seriozitatea de care a dat dovadă specialistul care a efectuat propunerile de clasare. Din păcate nici măcar termenul de susceptibil nu mai există pentru a se putea interveni în favoarea acestor edificii „scăpate din vedere”. Astfel, una dintre cele mai vechi şcoli din Tg. Neamţ, cartierul Humuleşti, un splendid edificiu neoclasic de sf. de sec. XIX, cu turn – aflat în faţa Bisericii „Sf. Nicolae” unde a fost şcolit Ion Creangă şi aceasta neclasată - a fost practic desfiinţat de constructori. Modificări nepermise au fost executate recent şi asupra unui alt edificiu neoclasic târgnemţean, din primul deceniu al sec. XX, Şcoala româno-israelită, aflat în faţa Şcolii Domneşti (actualmente Muzeul de Istorie şi Etnografie). Au dispărut coloanele de la intrare precum şi frontonul întrucât probabil ridica destule probleme pentru refacerea acoperişului. Dacă intrăm pe tărâmul edificiilor religioase, exemplele curg cu nemiluita. În faţa unor asemenea intervenţii neortodoxe rămânem cu gustul amar al neputinţei. O neputinţă îngăduită de lege şi de cei care – aşa cum recunosc pe la colţuri – „nu au dorit să se încarce cu un mare număr de obiective protejate”, cu tot atâtea probleme.

Un alt element care, în prezent, scapă normelor juridice în vigoare este acela al protejării vetrelor istorice. Pentru medievişti această omisiune este o dramă întrucât se constată arheologic o continuitate a aşezărilor urbane şi adesea rurale din evul mediu până în prezent. O posibilitate accesibilă de delimitare în Planurile Urbanistice Generale a acestor arii ar fi conturul dat de localizarea imobilelor de până la finele sec. XIX. Multe dintre nucleele medievale sunt situate în zone centrale şi ultracentrale ale aşezărilor contemporane, pe terenuri destul de atractive pentru investitori, în ciuda preţurilor destul de ridicate. În perspectivă pierderile se vor constata nu doar în domeniul arheologiei medievale – prin bulversările, adesea necontrolate ale siturilor - ci presupun şi o supraaglomerare până la blocaj a centrului, dată de concentrarea prestatorilor de servicii şi a instituţiilor publice (vezi cazul Bucureştilor), anacronismul şi depersonalizarea mobilierului urban. Din păcate de cele mai multe ori nu se constată la nivelul compartimentelor de arhitectură o concepţie de conservare a zonelor urbane, aferente fiecărei perioade istorice în parte, printr-o tendinţă de dezvoltare polinucleară şi ridicarea periferiilor.

Este adevărat că multe monumente istorice se află în perimetrul vetrelor istorice, însă acestea acoperă suprafeţe limitate datorită zonelor lor de protecţie, cu observaţia că autorităţile publice locale de a face ajustări proprii prin PUG-uri şi PUZ-uri. Lipsa unor forme de protecţie juridică de acest gen a dus la bulversarea unui important sector reprezentând vatra oraşului Târgu Neamţ, cartierul Ţuţuieni, acolo unde s-a descoperit o sobă medievală datată pe baza unei monede în anul 1395 iar în apropiere se află Biserica „Sf. Nicolae” (obiectiv neclasat!), la care a fost preot Gh. Creangă, unchiul marelui povestitor.

Metodologia de evaluare a pagubelor

Este adevărat că monumentele şi siturile arheologice sunt inestimabile, având în vedere că acestea reprezintă legitimaţia istorică a unei naţiuni. Cu toate acestea, în cazul unor agresiuni asupra acestora instanţa trebuie să aibă un oarecare reper care să ajute la stabilirea gravităţii faptei, pentru a fi sancţionată ca atare. Altfel spus, o expertiză care să evalueze prejudiciul produs. Câţiva dintre arheologii experţi care au răspuns solicitării de evaluare a distrugerilor produse unor monumente istorice au avut neplăcuta surpriză de a fi afundaţi într-un şir de calcule – care pe undeva exced domeniul lor principal de pregătire – de la materiale până la costurile de refacere. După o asemenea experienţă, au recunoscut că este o procedură ruptă de realitate şi – în felul în care este concepută – nu poate fi îndeplinită în totalitate de un arheolog. Pe de altă parte, având în faţă exemplul comisiilor zonale, există riscul pierderii unui alt teren în care contribuţia arheologilor este mai mult decât necesară. Un arhitect sau un inginer constructor nu va fi în stare să estimeze cea de a doua componentă valorică, imaterială, a unui monument sau sit arheologic şi anume: valoarea istorică. Între noi fie vorba, valoarea este subiectivă ce poate varia de la specialist la specialist dar aceasta ţine de competenţa arheologului. Pentru a evita riscul anulării reciproce a expertizei oferite independent de doi experţi arheologi într-un singur caz, există soluţia instituirii unor bareme de evaluare, specifice fiecărei categorii de clasare, tezaur sau fond. Altfel spus, expertul trebuie să se pronunţe în termeni precum colaps, precolaps, distrugere remediabilă. În funcţie de categoria de clasare şi starea constatată a imobilului se pot stabili valori standard, de la suma până la suma, o marjă care permite expertului să includă alte elemente precum suprafaţa obiectivului, vechimea, starea de conservare de dinaintea intervenţiei ilegale etc.

Stare imobil	Categorie imobil
	A (tezaur)	B (fond)
colaps
precolaps
Distrugere parţiala

ROSTUL

                                    

                                           

 Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania           

                                          

 Cand te desparti din vina ta, încerci o  vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din  vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de  timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te  chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde  ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.                                     

 La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe  celalalt mal al lumii si cauti raspunsul:  ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost  nevoit s-o parasesc.      Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica,  masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.         

                                            

 Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta. 

                                           

 Batranii. Romania îi batjocoreste cu  sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de  functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns  batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.    

                                           

 Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O  fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa  tragem manele peste. Fara batrani nu  exista familie. Fara batrani nu exista viitor.                                   

                                            

 Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de  pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine  mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa  Regele Thailandei sustine un program care  se intituleaza "Sufficiency Economy", prin  care oamenii sunt încurajati sa creasca pe  langa case tot ce le trebuie: un fruct, o 

 leguma, o gaina, un purcel. Foarte  inteligent. Daca se întampla vreo criza  globala de alimente, thailandezii vor  supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".                               

                                            

 La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt  imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!                                           

 Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în  stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna  pamantul, cata liniste si cata putere îti  da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti  astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.                             

                                           

 Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai  vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.                 

                                           

 Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si  înmormantari, la alegeri, la inundatii, la  sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini  luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba  si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.                  

                                            

 Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si  vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .                                   

                                           

 Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca  stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni  si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.                        

                                           

 Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

Curtea Domnească din Piatra Neamţ riscă să fie distrusă cu concursul neoliticienilor

         Am ajuns deja sa discutăm adesea despre flexibilitatea coloanei vertebrale ale specialiştilor cu funcţii faţă de pretenţioasele proiecte ale autorităţilor locale, în cazul de faţă, cică de reabilitare şi punere în valoare a unui obiectiv istoric! Sunt deja câţiva ani în care Primăria Piatra Neamţ lucrează la un proiect ce şi-ar propune să „reabiliteze” centrul istoric urban .

         La început şi fără a vedea planşele crezuserăm că e vorba despre o restaurare a Curţii Domneşti şi a celorlalte monumente aflate în vatra istorică, apoi a trebuit să ne dăm seama că se vrea, de fapt, o reamenajare urbană care afectează direct şi ireversibil vestigiile medievale existente. Culmea culmilor, ar trebui o intervenţie ultramodernă pentru a da spaţiului aerele de medievalitate visat de primarul Gheorghe Ştefan şi acoliţii săi. Despre cât de sănătoasă este această viziune o spune proiectul: în practică, între beciurile Curţii Domneşti şi Biserica Domnească se va săpa un pasaj auto subteran, cu utilităţi, ce se va bifurca, spre primărie şi altul pe lângă turnul clopotniţă, alt monument istoric şi simbol oficial al municipiului Piatra Neamţ. Clădirea actuală a primăriei va căpăta o extindere tocmai spre spaţiul în care Constantin Matasă, cel care cercetase parţial Curţea Domnească în anii 50, spunea că ar putea să mai apară vestigii. Acest corp nou va avea o faţadă de sticlă în care – minune mare! – se va oglindi Biserica lui Ştefan (cel Mare, desigur). Dacă până acum am avut ceva vizitatori ai centrului istoric, să vedeţi după realizarea acestui mare proiect ce va curge lume de pe lume. Cel puţin aşa ne asigură autorii proiectului. Toţi buluc, tăvălug taman ca pe telegondolă, altă investiţie deşucheată a municipalităţii pietrene, cu efect molipsitor: vine goală, pleacă goala şi de-atâtea perechi de buzunare adunate în vârf, Primăria începe să scoată la licitaţie „mândria investiţiei” – un hotel rotativ nefinalizat care ar permite şi ar drege destul cât să justifice amplasarea sa pe un sit fosilifer!

                O fi fiind el spectaculos monumentul dar tot parcă dacă nu-i mai punem şi noi ceva zorzoane nu arată „europeneşte”. Directorul DCCPCN tace, că doar nu-şi caută mazilirea, la fel face şi cel al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ. Dacă pentru primul, pe undeva de înţeles, nu si acceptat – poate caută subiecte de inspiraţie pe ruinele monumentelor noastre – pentru cel de-al doilea, doctor în istorie, arheolog expert (neolitician, e drept), membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, parcă ar trebui să fie alte pretenţii. Nu voi continua cu multe aprecieri privind managementul cercetării din acest judeţ – pentru a nu risca să fiu acuzat de subiectivitate sau vendete personale – atrag doar atenţia asupra câtorva aspecte pe deplin verificabile. Până în prezent conducerea CMJ Neamţ nu a reuşit să formeze un arheolog medievist expert. Dacă sunt aceste „specimene” aidoma florilor de colţ ori dacă ciulinii sunt prea mari şi mulţi, rămâne la aprecierea fiecăruia. Cert este că deşi se remarcă numărul pretenţios de specialişti sau aspiranţi în arheologia preistorică, un „Centru Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni”, un număr de şantiere arheologice apreciabil în care sunt periate urmele de civilizaţie neolitică, în aşa fel încât să nu mai încapă între limitele propriului judeţ, pentru arheologia evului mediu – acolo unde sunt atâtea monumente medievale, de pe urma exploatării Cetăţii Neamţului (turistice doar) înfruptându-se destul de binişor chiar – conducerea CMJ Neamţ nu prea are cu ce să se laude… . Rezultate pe măsura implicării, desigur. Drept urmare, revista instituţiei muzeale tinde să devină o tribună exlusivă a arheologiei preistorice iar pe la standurile muzeale – cât o fi el de „biznis” – parcă e hilar să găseşti o avalanşă de publicaţii ce întorc pe toate părţile realizările capitale pe care poporul român le datorează civilizaţiilor preistorice, mai toate semnate sau conduse de Acelaşi, oferite vizitatorilor interesaţi de Cetatea Neamţului ori de Muzeul Memorial „Ion Creangă” de la Humuleşti. E drept că şi-au făcut loc şi câteva publicaţii de popularizare – decât deloc? – ce abordează evul mediu şi asta pentru că au avut „şansa” de a fi semnate de… Acelaşi.

             Dacă odinioară directorul CMJ Neamţ dădea de înţeles că nu agreează monstruosul proiect de distrugere a Curtii Domneşti, acum este chiar cel care îşi dă concursul direct în acest sens . Domnia sa nu face doar o simplă supraveghere arheologică, ci aşa cum a procedat în 2005, prin raportul de săpătură, acordă parametrii legali pentru intervenţia buldozerelor în monumentul istoric şi cimitirul medieval de categorie A. După concluziile sale – în care anticipez că vom asista la o propunere de descărcare de sarcină arheologică fără observaţii care să pună în dificultate proiectul primarului – condiţia de cercetare arheologică impusă în avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice va fi respecată eliminându-se practic singurul impediment în calea emiterii autorizaţiei de construire. Putem spune aici că acest colectiv de arheologi neoliticieni şi-a făcut doar datoria şi ceea ce urmează nu mai ţine de ei? Ce s-ar fi întâmplat dacă aceştia refuzau participarea, motive existau suficiente, primul, chiar cel legat de competenţă pe şantiere medievale? S-ar fi apelat la arheologi din alt judeţ, medievişti şi nu cred că s-ar fi găsit cineva să-şi ia pe cap o breaslă şi posteritate acuzatoare! Fără supraveghere arheologică, autorizaţia de construcţie nu putea fi eliberată, conform Legii 50/1991, decât cu încălcarea legii, respectiv prin comiterea unor infracţiuni pentru care cineva putea fi tras la răspundere.

           Una peste alta, banii oferiţi pentru scormoneala în pământ nu sunt de neglijat şi oricâte s-ar spune, participarea acestui colectiv de neoliticieni la Proiectul de distrugere a Curţii Domneşti nu a fost atât obligată cât autoinvitată cu insistenţă. Aici intervine o a doua problemă, aceea a competenţei.

Managementul defectuos al cercetării muzeale la Neamţ a dat naştere unei situaţii destul de neplăcute în care CMJ Neamţ era pus în situaţia de a sta deoparte neavând posibilitatea de a presta servicii de supraveghere arheologică. În vetrele localităţilor actuale – aşa cum ar fi firesc, deontologic, de bun simţ – nu prea ai ce face cu arheologi neoliticieni, pentru că la subsol este cel mai probabil să găseşti vestigii medievale, o epocă pentru care aceştia nu sunt pregătiţi să-i facă faţă. Spuneam că „ar fi firesc…”, probabil în alte împrejurări sau locuri. La Neamţ, într-o exploatare a patriotismului local al unor edili, conducerea CMJ Neamţ a reuşit să convingă de necesitatea ca banii să rămână în judeţ, să nu se înfrupte alţii, chiar dacă nu ai cu cine şi aşa a ajuns echipa de neoliticieni coordonată de dl. Gheorghe Dumitroaia să se autoiniţieze pe siturile noastre medievale. Bani să iasă!

           Dintre mulţimea siturilor bulversate de aceşti „neopârvani” ai arheologiei româneşti voi aduce în discuţie cazul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ de acum cinci ani, când în pofida unor proteste – ce-i drept cam anemice – a unei asociaţii locale de arhitecţi, arheologii noştri au intrat în necropola medievală din jurul Bisericii Domneşti Sf. Ioan Botezătorul. Şi nu e vorba despre o cercetare izvorâtă dintr-un prea mare interes al CMJ Neamţ faţă de acest obiectiv medieval, cât despre o pură prestare de servicii. Practic, specialiştii noştri trebuiau să-şi dea girul pentru desfiinţarea parţială a necropolei medievale ca peste aceasta să se înalţe spre văzduh ditamai trei viluţe particulare. Legal nu poţi reproşa prea multe: băieţii au ştiut să convingă de faptul că e mai important confortul lor, decât somnul de veci al nenorociţilor de acolo. Problema este că o asemenea profanare – fie ea şi legală – nu se putea întâmpla dacă un arheolog ce-şi respectă meseria nu s-ar fi aruncat la cele câteva firfirici-recompensă pentru supravegherea arheologică. Practic prin această prestaţie, echipa noastră împarte laurii cu „creştinii” care cred că pot dormi liniştiţi peste mormintele răvăşite.

Am mai avut ocazia să semnalez – fără prea mare ecou însă – cazul Cetăţii Neamţului, proaspăt restaurată cu mari insistenţe ale primarului de Târgu Neamţ, cel care încă mai visează să transforme vechea fortificaţie în mănăstire! Aşa cum ar fi firesc, era de aşteptat ca proiectul să fie prefaţat de ample campanii arheologice, poate chiar reanimarea tradiţiei şantierului şcoală din anii 50, urmărind formarea unor noi specialişti în arheologia medievală. Ce s-a întâmplat în realitate? Am asistat cu toţii la o supraveghere arheologică condusă mai mult de la distanta de dl. Adrian Bătrâna – cine poate să-l conteste? Deşi eu unul aş îndrăzni să spun ceea ce vorbesc mulţi pe la colţuri: a publicat extrem de puţin în raport cu numărul siturilor medievale cercetate – secondat de aceeaşi veritabilă echipă de neoliticieni ai CMJ Neamţ. Despre cât au săpat, când, ce anume şi cum, dacă a văzut cineva vreun raport de săpătură publicat privitor la săpăturile de la Cetatea Neamţului din 2007-2008, rog să mi le ofere şi mie. Pentru Curtea Domnească Piatra Neamţ din 2005 acest colectiv de neoliticieni şi-a comunicat cele câteva concluzii într-un raporţel, postat pe http://www.cimec.ro/scripts/arh/cronica/detaliu.asp?k=3464.

               Pentru că afirmasem direct într-o şedinţă – în care soarta Curţii Domneşti din Piatra Neamţ era deja pecetluită de un aviz de specialitate favorabil, eliberat de o competentă Comisie Zonală a Monumentelor Istorice – faptul ca un şantier de ev mediu, mai ales de categorie A, cercetat de arheologi preistoricieni este o operaţie la stomac făcută de stomatologi, fie ei şi doctori, experţi şi membri a comiţii peste comiţii ministeriale, dl. Dumitroaia s-a grăbit să-i asigure pe cei prezenţi că are experienţa necesară pentru a cerceta un sit de ev mediu. Mai mult, cică e absolut legal şi nu este împiedicat de nimeni şi nimic să participe la această cercetare.

             Dacă are sau nu dreptate, îl rog să zăbovească puţin asupra rândurilor de mai jos. Mai întâi OG 43/2000 la art. 3 alin. 3 specifică: „Cercetarea arheologică se realizează, în condiţiile prezentei ordonanţe, de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor, conform prevederilor Regulamentului săpăturilor arheologice din România, precum şi cu respectarea normelor privind standardele şi procedurile arheologice şi în acord cu principiile Codului deontologic al arheologilor din România”.

          Codul deontologic al arheologilor din România conţine câteva precizări legate de competenţă şi anume, la punctul 12: „Arheologii nu trebuie să se angajeze în proiecte de cercetare arheologică pentru care nu sunt instruiţi sau pregătiţi adecvat”. De asemenea, acest principiu este reiterat la punctul 21: „Arheologii trebuie să asigure cea mai bună consultanţă de specialitate posibilă antreprenorilor şi investitorilor, şi nu se vor implica în probleme care le depăşesc cunoştinţele sau competenţa”.

Punctul 24: „Arheologii nu trebuie să se ofere să contracteze lucrări pentru care ei sau orgnizatorii lucrărilor nu sunt competenţi, nu sunt corect echipaţi, nu au personal suficient sau nu au experienţa necesară”.

Apoi va trebui să dau citire Regulamentului la care face referire articolul ordonanţei. Astfel, la punctul 15 se precizează că „Responsabilul de şantier nu poate conduce concomitent două sau mai multe şantiere arheologice, în condiţiile în care prezenţa sa este obligatorie pe toată durata defăşurării lucrărilor”. Atrag aici atenţia dlui Dumitroaia Gheorghe, responsabilul de şantier de la Curtea Domnească, asupra celei de-a doua părţi a frazei în speranţa că va putea fi văzut mai des la faţa locului, măcar de acum înainte.

Punctul 17 „Valorificarea prin publicaţii a rezultatelor cercetărilor, precum şi comunicarea lor publică, este dreptul şi obligaţia celor care efectuează săpături arheologice” şi următorul, punctul 18 „Valorificarea integrală este obligatorie şi se face la încheierea săpăturii prin redactarea, după caz a unui raport general sau unei monografii”. Colectivul de neoliticieni are serioase restanţe în această privinţă şi nu doar la Cetatea Neamţului, există şi o serie întreagă de alte supravegheri arheologice de ev mediu sau epocă modernă despre care domniile lor nu s-au grăbit să comunice publicului ceea ce au reuşit să priceapă pe teren.

           Acelaşi regulament, la punctul 22 litera d, prevede că nerespectarea obligaţiei de valorificare prin publicaţii a rezultatelor cercetărilor poate duce la pierderea dreptului de săpătură.

           Solicit prin urmare un răspuns la cele de mai sus înainte de a se lăsa impresia că distinsul domn citează fără să citească, altminteri acţiunea sa constituie o îndărătnicie ce nu poate să-i facă cinste. Despre cât de competent poate fi un arheolg neolitician – fie el şi expert – în cercetarea vestigiilor medievale ar trebui găsit un răspuns pe măsura realizărilor înregistrate de omenire de la civilizaţia lamelor de silex până la aceea a arhitecturii în piatră.

           Până atunci, încă nu este târziu să fie preîntâmpinată distrugerea Curţii Domneşti din Piatra Neamţ, mai ales că nu ne putem permite, în acest caz, comiterea unor erori ireversibile. Ramane insa si o mica speranta ca problemele economice grave ale tarii vor determina cel putin o amanare a distrugerii cu acte in regula a acestui important monument istoric.

1 http://www.primariapn.ro/fisiere/piu/uip_2009/cap_2_PIDU_2009.pdf

2 http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100324&pagina=1&articol=25008

3 http://revista.presei.ro/link-stire-articol-463928.aspx, http://revista.presei.ro/link-stire-articol-463928.aspx

4 http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100320&pagina=1&articol=24953

5 http://centrul-istoric-pn.go.ro/, http://www.colectzii.ro/articole/10/Apel-impotriva-construirii-de-noi-cladiri-in-centrul-istoric-al-orasului-Piatra-Neamt.html

Vitalie Josanu

sursa http://ziarpiatraneamt.ro/curtea-domneasca-din-piatra-neamt-risca-sa-fie-distrusa-cu-concursul-neoliticienilor/