privind protejarea patrimoniului cultural national mobil*)
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 9 decembrie 2008
__________
*) Republicatã în temeiul art. IV din Legea nr. 488/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare.
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 27 octombrie 2000, iar ulterior a mai fost modificatã şi completatã prin:
- Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 9/2001 privind unele mãsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 19 ianuarie 2001, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 574/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 9/2001 privind unele mãsuri în domeniile culturii şi artei, cultelor, cinematografiei şi dreptului de autor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 30 octombrie 2001;
- Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 5 aprilie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 314/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004;
- Legea nr. 105/2004 pentru modificarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 13 aprilie 2004.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, şi reglementeazã activitãţile specifice de protejare a acestora.
(2) Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintã o mãrturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuã evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.
ART. 2
(1) Statul garanteazã proprietatea şi asigurã, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
(2) Exercitarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, precum şi a dreptului de administrare asupra unui bun din patrimoniul cultural naţional mobil este supusã reglementãrilor prezentei legi.
(3) Statul asigurã, potrivit legii, baza materialã şi resursele financiare necesare pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
(4) În sensul prezentei legi, prin protejarea patrimoniului cultural naţional mobil se înţelege ansamblul de mãsuri având caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic, menite sã asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securitãţii, întreţinerea, prepararea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil, în vederea asigurãrii accesului democratic la culturã şi a transmiterii acestui patrimoniu generaţiilor viitoare.
(5) Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil este realizatã prin intermediul autoritãţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor ecleziastice, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.
ART. 3
(1) Patrimoniul cultural naţional mobil este alcãtuit din bunuri cu valoare istoricã, arheologicã, documentarã, etnograficã, artisticã, ştiinţificã şi tehnicã, literarã, cinematograficã, numismaticã, filatelicã, heraldicã, bibliofilã, cartograficã şi epigraficã, reprezentând mãrturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minoritãţilor naţionale la civilizaţia universalã.
(2) Bunurile care alcãtuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt:
1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum:
a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramicã, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;
b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;
c) mãrturii materiale şi documentare privind istoria politicã, economicã, socialã, militarã, religioasã, ştiinţificã, artisticã, sportivã sau din alte domenii;
d) manuscrise, incunabule, cãrţi rare şi cãrţi vechi, cãrţi cu valoare bibliofilã;
e) documente şi tipãrituri de interes social: documente de arhivã, hãrţi şi alte materiale cartografice;
f) obiecte cu valoare memorialisticã;
g) obiecte şi documente cu valoare numismaticã, filatelicã, heraldicã: monede, ponduri, decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mãrci poştale, drapele şi stindarde;
h) piese epigrafice;
i) fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrãri audio şi video;
j) instrumente muzicale;
k) uniforme militare şi accesorii ale acestora;
l) obiecte cu valoare tehnicã;
2. bunuri cu semnificaţie artisticã, precum:
a) opere de artã plasticã: picturã, sculpturã, graficã, desen, gravurã, fotografie şi altele;
b) opere de artã decorativã şi aplicatã din sticlã, ceramicã, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe;
c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrãrie, mobilier şi altele;
d) proiecte şi prototipuri de design;
e) materiale primare ale filmelor artistice, documentare şi de animaţie;
f) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;
3. bunuri cu semnificaţie etnograficã, precum:
a) unelte, obiecte de uz casnic şi gospodãresc;
b) piese de mobilier;
c) ceramicã;
d) textile, piese de port, pielãrie;
e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatrã, sticlã;
f) obiecte de cult;
g) podoabe;
h) ansambluri de obiecte etnografice;
i) monumente din muzeele etnografice în aer liber;
4. bunuri de importanţã ştiinţificã, precum:
a) specimene rare şi colecţii de zoologie, botanicã, mineralogie şi anatomie;
b) trofee de vânat;
5. bunuri de importanţã tehnicã, precum:
a) creaţii tehnice unicat;
b) raritãţi, indiferent de marcã;
c) prototipurile aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curentã;
d) creaţii tehnice cu valoare memorialã;
e) realizãri ale tehnicii populare;
f) matriţe de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD şi altele asemenea.
ART. 4
Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istoricã, arheologicã, documentarã, etnograficã, artisticã, ştiinţificã şi tehnicã, literarã, cinematograficã, numismaticã, filatelicã, heraldicã, bibliofilã, cartograficã şi epigraficã, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare tezaur, alcãtuit din bunuri culturale de valoare excepţionalã pentru umanitate;
b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare fond, alcãtuit din bunuri culturale cu valoare deosebitã pentru România.
ART. 5
(1) Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativteritoriale sau proprietate privatã a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de drept privat.
(2) Asupra bunurilor prevãzute la alin. (1) se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, dupã caz.
ART. 6
(1) Ministerul Culturii şi Cultelor şi Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor coordoneazã activitãţile specifice din domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.
(2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) Fondul Arhivistic Naţional al României aflat în administrarea Arhivelor Naţionale, precum şi în cea a direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, constituit în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintã statul român în relaţiile interne şi internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil.
ART. 7
(1) Autoritãţile competente au obligaţia sã facã toate demersurile, potrivit prevederilor legale în vigoare şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru redobândirea unor bunuri culturale care au fost exportate ilegal, au fost sustrase din muzee sau colecţii ori sunt deţinute fãrã temei legal în strãinãtate.
(2) Autoritãţile competente se angajeazã sã participe la orice operaţiune internaţionalã organizatã în comun, în baza unui acord de cooperare, în vederea interzicerii şi împiedicãrii operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale.
ART. 8
Autoritãţile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum şi titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia de a le proteja împotriva oricãror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.
CAP. II
Cercetarea, inventarierea şi clasarea
ART. 9
Activitatea de cercetare, desfãşuratã de cercetãtorii ştiinţifici în instituţii publice specializate, deţinãtoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, are ca obiect cercetarea, dezvoltarea şi valorificarea ştiinţificã a patrimoniului cultural naţional mobil, în principal a celui deţinut de instituţia respectivã.
ART. 10
În sensul prezentei legi, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur şi fond.
ART. 11
Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:
1. Din oficiu, în urmãtoarele situaţii:
a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societãţi naţionale sau alte societãţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar;
b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;
c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzãri publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat;
d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicitã exportul temporar sau definitiv;
e) pentru bunurile culturale mobile descoperite întâmplãtor ori în cadrul unor cercetãri arheologice, etnologice, paleontologice sau geologice;
f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;
g) pentru bunurile culturale mobile care au fãcut obiectul unor tentative de export ilegal;
h) pentru bunurile culturale mobile care au pãrãsit ilegal teritoriul României;
i) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmeazã sã fie restituite;
j) pentru bunurile culturale mobile ce urmeazã a fi restaurate;
k) pentru bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanşãrii unei cercetãri penale.
2. La solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.
ART. 12
(1) Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertizã întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Clasarea unui bun trebuie finalizatã în cel mult 3 luni din momentul declanşãrii procedurii de clasare.
(3) Organismul ştiinţific competent sã hotãrascã asupra propunerilor de clasare este Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(4) Hotãrârea de clasare va fi semnatã de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobatã prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în interiorul termenului prevãzut la alin. (2).
(5) La hotãrârea de clasare se anexeazã în extras concluziile raportului de expertizã prin care se asigurã identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, dupã caz.
(6) În cazul bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare, concluziile raportului de expertizã cuprinzând datele de identificare a bunurilor se vor comunica proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizãrii expertizei.
(7) Contestarea expertizei bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare se face la Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor în termen de 10 zile de la primirea înştiinţãrii expertului sau specialistului. Soluţionarea contestaţiei se comunicã în termen de 20 de zile.
ART. 13
(1) Instituţiile publice deţinãtoare de bunuri culturale mobile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a inventaria aceste bunuri, atât analitic, prin fişa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, cât şi sinoptic, prin banca de date, conţinând şi arhiva imagisticã.
(2) Autoritãţile publice în subordinea cãrora funcţioneazã instituţiile deţinãtoare de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare, în vederea inventarierii informatizate a bunurilor.
(3) Bunurile culturale aflate în colecţiile administrate de instituţiile specializate, de culte şi de instituţiile ecleziastice sunt inventariate potrivit prevederilor prezentei legi. ART. 14
(1) Ministerul Culturii şi Cultelor comunicã, în scris, proprietarului, titularului altor drepturi reale sau, dupã caz, titularului dreptului de administrare ordinul de clasare, în termen de 10 zile de la aprobare.
(2) Ministerul Culturii şi Cultelor elibereazã, pentru fiecare bun clasat, un certificat de clasare şi fişa standard a obiectului.
(3) Certificatul de clasare şi fişa standard a obiectului însoţesc bunul clasat şi nu constituie prin ele însele un titlu de proprietate.
ART. 15
(1) Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, în una dintre cele douã categorii, tezaur sau fond.
(2) Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, întocmit pe baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidenţa informatizatã şi administrarea documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia se efectueazã de Institutul de Memorie Culturalã.
(3) Datele privind patrimoniul cultural naţional mobil, cu excepţia listei cuprinzând bunurile culturale mobile şi imaginea acestora, nu au destinaţie publicã, fãrã acordul proprietarilor bunurilor.
(4) Date privind patrimoniul cultural naţional mobil pot fi furnizate, la cerere, de Institutul de Memorie Culturalã instituţiilor specializate, cercetãtorilor şi altor experţi şi specialişti acreditaţi, în vederea desfãşurãrii unor activitãţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor astfel dobândite poate fi fãcutã numai cu consimţãmântul deţinãtorului. Comunicarea publicã a datelor de identificare a proprietarului se poate face numai cu acordul prealabil al acestuia.
(5) Informaţiile cuprinse în Inventarul prevãzut la alin. (1) pot fi furnizate organelor de poliţie, organelor de urmãrire penalã şi instanţelor judecãtoreşti, numai pentru soluţionarea unor cauze, în directã legãturã cu respectivele bunuri culturale mobile clasate şi numai cu respectarea prevederilor legale în materie.
ART. 16
(1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare şi deţinãtorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile pentru care s-a declanşat procedura de clasare au obligaţia de a permite examinarea bunurilor respective de cãtre experţi sau specialişti acreditaţi.
(2) Bunurile culturale mobile pot fi preluate pentru analize de laborator numai în cazuri deosebite şi pentru perioade determinate, prevãzute în normele de clasare a bunurilor culturale mobile, doar cu acordul proprietarilor sau al titularilor altor drepturi reale, dupã caz; preluarea acestora se face pe baza unui act de predare-primire încheiat cu persoanele fizice sau juridice, dupã caz, menţionate la alin. (1), în forma prevãzutã de normele emise de Ministerul Culturii şi Cultelor.
ART. 17
În timpul desfãşurãrii procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil, acesta se aflã sub regimul de protecţie prevãzut, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru bunurile clasate în tezaur.
ART. 18
(1) Dreptul proprietarului de a solicita clasarea unui bun cultural mobil este imprescriptibil.
(2) În cazul în care un bun cultural mobil nu a fost clasat, procedura poate fi reluatã, la cerere, dupã minimum 3 ani; în situaţiile în care au apãrut elemente noi justificative, acest termen poate fi redus de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
ART. 19
(1) Declasarea bunurilor culturale mobile are loc la cererea titularilor drepturilor de proprietate sau din oficiu, în urmãtoarele cazuri:
a) invalidarea expertizei;
b) distrugere;
c) deteriorare gravã care nu poate fi remediatã prin operaţiuni de restaurare.
(2) Declasarea urmeazã procedura stabilitã la clasare.
(3) Ordinul de declasare este luat în evidenţa Inventarului patrimoniului cultural naţional mobil, procedându-se la radierea bunului respectiv din inventarul prevãzut la art. 15 alin. (1).
(4) Ordinul de declasare se comunicã în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale, precum şi titularului dreptului de administrare, dupã caz.
ART. 20
Trecerea unui bun cultural mobil dintr-o categorie a patrimoniului cultural naţional mobil în alta se poate face numai cu respectarea aceloraşi proceduri prevãzute pentru clasare.
ART. 21
(1) Ordinul de clasare, de declasare sau de trecere dintr-o categorie în alta a patrimoniului cultural naţional a unui bun cultural mobil poate fi contestat de proprietarul sau de titularul dreptului de administrare la Ministerul Culturii şi Cultelor, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Ministerul Culturii şi Cultelor este obligat sã soluţioneze contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.
(3) În cazul în care proprietarul sau titularul dreptului de administrare este nemulţumit de rãspunsul la contestaţia adresat Ministerului Culturii şi Cultelor, el se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instanţelor judecãtoreşti competente.
ART. 22
(1) Bunurile culturale mobile proprietate publicã, aflate în patrimoniul unor companii naţionale, societãţi naţionale sau altor societãţi comerciale cu capital integral ori majoritar de stat, care se privatizeazã, vor fi supuse procedurii de clasare înainte de declanşarea procesului de privatizare.
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau, dupã caz, autoritatea publicã centralã ori localã care privatizeazã o persoanã juridicã din cele prevãzute la alin. (1) are obligaţia de a anunţa, cu 30 de zile înainte, declanşarea procedurii de privatizare, în scris, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor în a cãrui razã teritorialã îşi are sediul societatea.
(3) În termen de 10 zile de la data înregistrãrii comunicãrii prevãzute la alin. (2), serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor va verifica la persoana juridicã în curs de privatizare bunurile culturale mobile susceptibile de a fi clasate şi, dacã va fi cazul, va declanşa procedura de clasare.
(4) Bunurile culturale mobile clasate ca urmare a situaţiei prevãzute în prezentul articol vor fi date în administrarea unei instituţii publice specializate, desemnate de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
CAP. III
Pãstrarea, depozitarea şi asigurarea securitãţii bunurilor culturale mobile
ART. 23
(1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinãtorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au urmãtoarele obligaţii:
a) sã asigure cele mai bune condiţii de pãstrare, conservare şi, dupã caz, de depozitare a bunurilor, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora;
b) sã nu deterioreze şi sã nu distrugã aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici sã nu le topeascã;
c) sã asigure securitatea acestor bunuri;
d) sã înştiinţeze în termen de maximum 5 zile serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor în cazul constatãrii unui pericol iminent de distrugere sau de degradare gravã a acestor bunuri;
e) sã nu utilizeze şi sã nu permitã utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole, parade ale modei, ca recuzitã cinematograficã sau teatralã, precum şi în orice alte scopuri care le-ar periclita integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorãrii ori sustragerii;
f) sã permitã accesul specialiştilor din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor în scopul constatãrii stãrii de conservare a acestor bunuri; în cazul deţinãtorilor persoane fizice şi al persoanelor juridice de drept privat accesul specialiştilor serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor va fi posibil numai cu acordul scris al proprietarului privind condiţiile de acces.
(2) Proprietarii sau titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate au în aceastã calitate şi urmãtoarele obligaţii:
a) sã asigure restaurarea bunurilor;
b) sã încredinţeze executarea lucrãrilor de restaurare exclusiv restauratorilor acreditaţi de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Instituţiile publice specializate şi nespecializate, cultele, precum şi operatorii economici, care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligaţia sã finanţeze achiziţionarea şi instalarea de sisteme antiefracţie, antiincendiu şi de asigurare a microclimatului pentru protecţia bunurilor culturale mobile.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e) proprietarii, persoane fizice şi juridice de drept privat, care pot permite, în condiţii contractuale, cu respectarea normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, utilizarea bunurilor culturale mobile clasate în fond, la organizarea de spectacole, parade ale modei şi ca recuzitã teatralã şi cinematograficã.
ART. 24
Persoanele fizice şi juridice care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate beneficiazã de consultanţã gratuitã din partea instituţiilor specializate, în scopul pãstrãrii, conservãrii şi punerii în valoare a acestor bunuri.
ART. 25
(1) Instituţiile publice au obligaţia sã permitã accesul experţilor şi specialiştilor acreditaţi, precum şi al cercetãtorilor la bunurile culturale mobile deţinute în administrare, pentru efectuarea de studii şi lucrãri de specialitate, în condiţii convenite de comun acord.
(2) În cazul bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privatã, pentru efectuarea de studii şi lucrãri de specialitate este necesar acordul proprietarului.
ART. 26
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie sã fie marcate vizibil pentru a nu fi confundate cu originalul; ele vor purta menţiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului şi anul în care au fost realizate, precum şi specificarea colecţiei în care se aflã originalul.
(2) Menţiunile prevãzute la alin. (1) sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost realizate copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele şi ori de câte ori acestea sunt aduse la cunoştinţã publicului.
ART. 27
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietate publicã, pot fi executate numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi executate numai cu acordul scris al proprietarului, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloace foto, video sau numerice se face cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, dupã caz.
(4) Persoanele care executã copii, mulaje, tiraje postume şi facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate sunt obligate sã utilizeze tehnici adecvate şi sã ia mãsurile necesare pentru a nu fi afectate, imediat sau în timp, integritatea şi calitatea originalelor.
CAP. IV
Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
ART. 28
(1) Lucrãrile de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectueazã numai de cãtre conservatori şi restauratori acreditaţi, pe baza unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului comun.
(2) Acreditarea conservatorilor şi restauratorilor care efectueazã lucrãri de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se face de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
(3) Pe baza acreditãrii obţinute, Ministerul Culturii şi Cultelor elibereazã conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberã practicã, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
(4) Laboratoarele şi atelierele care efectueazã lucrãri de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate funcţioneazã pe baza unei autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare.
(5) În cazul comiterii de erori profesionale, constatate de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor, aceasta va suspenda pe termen de pânã la 2 ani acreditarea prevãzutã la alin. (2) sau avizul prevãzut la alin. (4). Ministerul Culturii şi Cultelor va lua mãsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a hotãrârilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, putând solicita acesteia o contraexpertizã, la cererea persoanelor în cauzã.
(6) Persoanele juridice de drept privat, proprietare ale laboratoarelor sau atelierelor autorizate, sunt obligate sã afişeze la loc vizibil autorizaţia eliberatã potrivit dispoziţiilor alin. (4).
(7) Funcţionarea în continuare a laboratoarelor de conservare şi restaurare existente în cadrul instituţiilor publice specializate, precum şi înfiinţarea de noi astfel de laboratoare se aprobã de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(8) Laboratoarele de conservare şi restaurare, care funcţioneazã în cadrul instituţiilor publice muzeale, pot efectua astfel de lucrãri pentru alte instituţii publice muzeale, pentru persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, cu respectarea condiţiilor prevãzute în prezenta lege; în aceste cazuri solicitanţii vor suporta cheltuielile legate de aceste lucrãri, în condiţii contractuale.
ART. 29
Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur se face numai cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi numai în laboratoarele sau atelierele autorizate, nominalizate în aviz.
ART. 30
(1) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de forma de proprietate, care sunt în pericol iminent de distrugere sau degradare gravã, vor fi supuse operaţiunilor de restaurare şi conservare prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, pe baza unui raport de expertizã aprobat de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Operaţiunile de restaurare şi conservare astfel dispuse vor fi efectuate pe cheltuiala proprietarului.
(3) Sumele utilizate de proprietari pentru operaţiunile de restaurare şi conservare dispuse în conformitate cu prevederile alin. (1) şi cu cele prevãzute la art. 23 alin. (2) lit. a) sunt deductibile la calcularea impozitului pe venit sau profit, dupã caz.
(4) În cazul în care proprietarul bunului cultural mobil clasat în tezaur este o persoanã fizicã, din a cãrei declaraţie pe propria rãspundere rezultã cã nu are posibilitãţi financiare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare, aceste operaţiuni vor fi finanţate, parţial sau integral, de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, dupã caz, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. În cazul vânzãrii ulterioare a acestor bunuri culturale mobile, costurile operaţiunilor de restaurare şi conservare vor fi restituite de proprietarul-vânzãtor instituţiei finanţatoare.
ART. 31
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplicã în mod corespunzãtor bunurilor cu valoare culturalã realizate din metale preţioase ori conţinând pietre preţioase sau semipreţioase, care se aflã în proprietatea, administrarea ori sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionalã a României, de Monetãria Statului sau de celelalte bãnci.
(2) Persoanele juridice enumerate la alin. (1) sunt obligate sã permitã examinarea bunurilor de cãtre experţii anume desemnaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, care vor propune, dacã este cazul, declanşarea procedurii de clasare.
ART. 32
Este interzisã topirea sau modificarea, sub orice formã, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionalã a României, de Monetãria Statului sau de celelalte bãnci.
CAP. V
Circulaţia bunurilor culturale mobile
ART. 33
Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea publicã a statului sau a unitãţilor administrativteritoriale, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
ART. 34
(1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, dupã caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţarã, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Persoanele fizice şi juridice de drept privat pot împrumuta instituţiilor publice sau persoanelor juridice de drept privat, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, bunuri culturale mobile clasate.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, aparţinând cultelor religioase, pot fi împrumutate instituţiilor publice specializate, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, cu aprobarea şefilor de cult.
(4) Organizatorul expoziţiei sau iniţiatorul/autorul proiectului cultural rãspunde civil, material, disciplinar, contravenţional sau penal, dupã caz, de integritatea bunurilor expuse, luând toate mãsurile necesare pentru înlãturarea oricãrui risc, în condiţii de securitate, de conservare, de asigurare şi de stabilire a cotelor valorice respective.
ART. 35
(1) Vânzarea publicã a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privatã sau intermedierea vânzãrii se efectueazã numai prin operatori economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(2) Autorizarea operatorilor economici prevãzuţi la alin. (1) se face de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, cu respectarea normelor privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(3) Operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi sã afişeze la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(4) Operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi sã deţinã un registru în care sã menţioneze, corect şi complet, numele şi adresa ofertantului, descrierea şi preţul fiecãrui bun. Informaţiile conţinute în registru au caracter confidenţial.
(5) Operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia de a înştiinţa în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor despre existenţa unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
(6) Operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia ca în termen de 5 zile sã informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanşare a procedurii de clasare.
(7) Operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi ca, în termen de 3 zile de la data înregistrãrii în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, sã comunice în scris serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor, în a cãrui razã teritorialã îşi au sediul, punerea acestora în vânzare, precum şi, dupã caz, sã transmitã un exemplar al catalogului editat în scopul organizãrii unei licitaţii publice, indiferent dacã bunurile scoase la licitaţie sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.
ART. 36
(1) Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzãri publice numai în condiţiile exercitãrii dreptului de preempţiune de cãtre statul român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7).
(2) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor sunt obligate sã transmitã Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 3 zile de la primirea comunicãrii scrise a operatorului economic autorizat, înregistrarea privind punerea în vânzare a unui bun cultural mobil clasat în tezaur.
(3) Termenul de exercitare a dreptului de preempţiune al statului este de maximum 30 de zile, calculat de la data înregistrãrii comunicãrii prevãzute la alin. (2), iar valoarea de achiziţionare este cea negociatã cu vânzãtorul sau cu operatorul economic autorizat ori cea rezultatã din licitaţia publicã.
(4) Ministerul Culturii şi Cultelor va prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitãrii dreptului de preempţiune.
(5) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) atrage nulitatea absolutã a vânzãrii.
ART. 37
(1) Scoaterea peste frontierã a bunurilor culturale mobile constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv.
(2) Exportul temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile clasate sau neclasate se efectueazã numai pe baza certificatului de export.
(3) Certificatul de export va fi emis de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, în condiţiile prezentei legi.
(4) Exportul temporar pentru bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va fi avizat de Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobat de ministrul culturii şi cultelor.
(5) Scoaterea din ţarã, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut certificatul de export temporar sau definitiv, eliberat în condiţiile legii, constituie operaţiune de export ilegal.
ART. 38
(1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale, se exportã numai temporar şi numai pentru organizarea unor expoziţii în strãinãtate, pentru investigaţii de laborator, restaurare sau expertizare.
(2) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.
ART. 39
(1) Bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale, cu valoare şi semnificaţie comparabile, care pot constitui unicate sau raritãţi pentru patrimoniul muzeal din România.
(2) Schimbul prevãzut la alin. (1) este aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevãzut la alin. (1) urmeazã regimul juridic al bunului dat în schimb.
ART. 40
(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1), bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeaşi importanţã şi semnificaţie culturalã şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care prevaleazã interesul istoric, ştiinţific ori cultural.
(2) Schimbul prevãzut la alin. (1) este aprobat prin hotãrâre a Guvernului, respectiv a consiliului judeţean sau local, dupã caz, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevãzut la alin. (1) urmeazã regimul juridic al bunului dat în schimb.
ART. 41
(1) În cazul cererii de export temporar sau definitiv al unui bun cultural mobil neclasat termenele prevãzute la art. 12 alin. (2) şi la art. 14 alin. (1), cumulate, se reduc la 30 de zile.
(2) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor este obligatã sã se pronunţe, în legãturã cu clasarea bunului cultural mobil, în termen de 30 de zile de la data declanşãrii procedurii de clasare.
ART. 42
Donaţiile având ca obiect bunuri culturale mobile fãcute instituţiilor publice specializate ori cultelor religioase, potrivit legii, sunt scutite de orice taxe.
ART. 43
(1) Persoanele fizice sau juridice de drept privat, proprietare ale bunurilor culturale mobile clasate, au obligaţia de a anunţa în scris serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor în termen de 15 zile de la data transferãrii unui astfel de bun în proprietatea altei persoane, precum şi de la data instituirii unui drept real asupra unui astfel de bun.
(2) În cazul pierderii sau al furtului bunurilor culturale mobile clasate, proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinãtorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, organul de poliţie din raza teritorialã.
(3) În cazurile prevãzute la alin. (2), precum şi în cazul distrugerii totale sau parţiale a bunurilor culturale mobile clasate proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinãtorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa în scris serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor în termen de 3 zile de la constatare.
(4) Dupã înregistrarea comunicãrii prevãzute la alin. (3) serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor vor anunţa imediat, în scris, organele de poliţie din raza teritorialã.
ART. 44
(1) Succesorii rezervatari sunt scutiţi de taxele succesorale pentru bunurile culturale mobile clasate care fac parte din masa succesoralã.
(2) În cazul celorlalţi succesori, aceştia pot ceda, în contul taxelor succesorale, astfel de bunuri, care vor intra în proprietatea publicã şi vor fi date, potrivit legii, în administrarea instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Donaţiile sau legatele privind bunuri culturale mobile clasate, efectuate în favoarea statului, unitãţilor administrativteritoriale sau cultelor religioase, sunt scutite de orice taxe.
ART. 45
(1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietate publicã, ce sunt scoase din funcţiune, pot fi valorificate de persoanele juridice de drept public deţinãtoare, numai prin transmiterea cu titlu gratuit Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru a fi repartizate instituţiilor publice specializate.
(2) Destructurarea, dezmembrarea sau, dupã caz, fragmentarea bunurilor prevãzute la alin. (1), în vederea scoaterii lor din funcţiune, este interzisã.
CAP. VI
Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplãtor sau prin cercetãri arheologice
ART. 46
(1) Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetãri sistematice cu scop arheologic ori geologic sau în cadrul unor cercetãri arheologice de salvare ori având caracter preventiv, precum şi cele descoperite întâmplãtor prin lucrãri de orice naturã, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, intrã în proprietate publicã, potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Din momentul descoperirii bunurile prevãzute la alin. (1) sunt supuse procedurii de clasare, în condiţiile prezentei legi, şi intrã în administrarea instituţiei care finanţeazã sau coordoneazã cercetãrile; în cazul în care Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor constatã cã în instituţia respectivã nu sunt îndeplinite condiţiile corespunzãtoare de conservare şi securitate, aceasta va propune serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor în a cãrui razã de activitate au fost descoperite bunurile arheologice în cauzã alte instituţii publice specializate din aceeaşi razã, care îndeplinesc condiţiile corespunzãtoare. Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor va decide asupra instituţiei cãreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective.
ART. 47
(1) Cercetãrile arheologice sistematice, precum şi cele preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate şi controlate de Comisia Naţionalã de Arheologie şi de Ministerul Culturii şi Cultelor, potrivit legislaţiei în domeniul protejãrii patrimoniului arheologic.
(2) Persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua în siturile arheologice detecţii şi cercetãri sau orice fel de alte intervenţii care pot deteriora sau pot afecta aceste situri.
ART. 48
(1) Cercetãrile arheologice efectuate pe terenurile proprietate privatã aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului şi, dupã caz, al şefului cultului.
(2) În cazul în care proprietarul terenului nu îşi dã acordul pentru efectuarea cercetãrilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanţa judecãtoreascã competentã, la cererea autoritãţii publice sau a instituţiei publice, dupã caz, în subordinea cãreia se aflã iniţiatorul cercetãrilor arheologice.
(3) Proprietarul terenului este îndreptãţit sã solicite negocierea unui termen maxim pentru efectuarea lucrãrilor şi sã primeascã despãgubiri, anterior începerii lucrãrilor, de la autoritãţile publice sau de la instituţiile publice în subordinea cãrora se aflã iniţiatorul cercetãrilor arheologice, pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru orice alte prejudicii produse ca urmare a cercetãrilor efectuate.
(4) Despãgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţe, de cãtre instanţele judecãtoreşti competente.
(5) Despãgubirile vor fi suportate din sumele prevãzute în bugetele instituţiilor publice, dupã caz, în subordinea cãrora se aflã iniţiatorul cercetãrilor arheologice.
(6) Emiterea certificatului privind eliberarea de sarcinã arheologicã a unui teren, precum şi finanţarea cercetãrilor arheologice preventive necesare, indiferent de regimul proprietãţii terenului, este obligatorie înaintea începerii oricãror lucrãri care pot afecta situl şi se realizeazã potrivit prevederilor legislaţiei privitoare la protejarea patrimoniului arheologic.
(7) Finanţarea cercetãrilor arheologice pentru emiterea certificatului prevãzut la alin. (6), cu privire la terenurile în care se gãsesc bunuri arheologice, identificate prin investigaţii anterioare, este asiguratã de beneficiarul lucrãrilor.
ART. 49
(1) Persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplãtor bunuri din categoria celor prevãzute la art. 46 alin. (1) sunt obligate sã le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unitãţii administrativ-teritoriale în a cãrei razã a fost fãcutã descoperirea.
(2) Primarul este obligat sã înştiinţeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 72 de ore, cu privire la bunurile descoperite, luând totodatã mãsuri de pazã şi de conservare a acestora.
(3) Primarul este obligat sã predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Autorii descoperirilor întâmplãtoare, care au predat, în condiţiile prevãzute la alin. (1), bunurile descoperite, au dreptul la o recompensã bãneascã de 30% din valoarea bunului, calculatã în momentul acordãrii recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţionalã, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentarã de pânã la 15% din valoarea bunului.
(5) Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor sau, dupã caz, de alţi experţi acreditaţi.
(6) Recompensele şi bonificaţia, stabilite potrivit alin. (4) şi (5), vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cãrora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plãtite în cel mult 18 luni de la data predãrii bunului.
(7) În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. (6), acesta se poate adresa instanţei judecãtoreşti competente printr-o acţiune scutitã de taxa judiciarã de timbru.
CAP. VII
Finanţarea activitãţilor specifice de protejare a patrimoniului cultural naţional mobil
ART. 50
(1) Finanţarea activitãţilor de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare, conservare, preparare, restaurare, protejare şi punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale şi de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului, autoritãţile administraţiei publice centrale şi locale, Academia Românã şi de alte instituţii publice, dupã caz, din venituri proprii şi din alocaţii bugetare.
(2) Alocaţiile bugetare destinate activitãţilor prevãzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinaţii în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii, în bugetele autoritãţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în bugetele altor instituţii publice.
(3) Achiziţionarea de bunuri culturale mobile pentru instituţiile publice specializate, în funcţie de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevãzute cu aceastã destinaţie în bugetele autoritãţilor administraţiei publice centrale sau locale.
ART. 51
(1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din urmãtoarele surse:
a) donaţiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din ţarã ori din strãinãtate;
b) cota de 5% instituitã de autoritãţile administraţiei publice locale asupra preţului de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publicã şi introduse în circuit comercial;
c) cota de 5% instituitã de autoritãţile administraţiei publice locale asupra preţului obţinut din vânzãrile de bunuri culturale, efectuate prin licitaţii, anticariate, consignaţii şi case de amanet;
d) tarifele percepute de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor pentru efectuarea oricãror expertize solicitate.
(2) Cotele prevãzute la alin. (1) lit. b) şi c) se adaugã la preţurile de vânzare ale bunurilor respective.
CAP. VIII
Organisme şi instituţii specializate
ART. 52
(1) Descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziţionarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil se realizeazã prin organisme şi instituţii specializate, care au competenţe generale şi speciale în domeniu, precum şi prin persoane fizice sau juridice, în condiţiile prezentei legi.
(2) Persoanele fizice, care nu deţin documente de atestare a calitãţii de expert, emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, dar care sunt autorizate ca expert tehnic de alte autoritãţi ale administraţiei publice centrale, pot realiza expertize, în condiţiile prezentei legi, numai în baza acreditãrii prealabile a acestora, de cãtre Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor.
ART. 53
(1) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor este organismul ştiinţific consultativ şi de avizare în domeniu al Ministerului Culturii şi Cultelor şi este condusã de un preşedinte numit, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, dintre specialiştii cu autoritate recunoscutã în domeniu.
(2) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor este alcãtuitã din 21 de specialişti, numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, pe o perioadã de 4 ani, propuşi de:
a) preşedintele comisiei - 6 membri;
b) instituţiile publice specializate şi colecţionarii de bunuri culturale mobile - 7 membri;
c) cultele, Academia Românã şi instituţiile publice de învãţãmânt superior de profil - 7 membri.
(3) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor îşi desfãşoarã activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, elaborat de membrii Comisiei şi aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
(4) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor se constituie din subcomisii pentru domeniile prevãzute la art. 3. Secretarul Comisiei şi secretarii subcomisiilor sunt numiţi din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii şi Cultelor. Subcomisiile funcţioneazã conform regulamentului Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, prevãzut la alin. (3). Preşedinţii subcomisiilor sunt vicepreşedinţi ai Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(5) Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor poate alege ca membri de onoare specialişti din ţarã sau din strãinãtate, personalitãţi ştiinţifice de recunoaştere internaţionalã din domeniul protejãrii patrimoniului cultural naţional mobil şi al muzeografiei, care sunt propuşi de preşedinte şi care sunt validaţi cu votul majoritãţii simple a Comisiei.
(6) Cheltuielile de finanţare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor se efectueazã din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Membrii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor primesc o indemnizaţie lunarã, pentru lunile în care aceasta se întruneşte, reprezentând 20% din salariul unui secretar de stat, la care se adaugã decontarea cheltuielilor de participare la lucrãrile Comisiei.
ART. 54
(1) Se înfiinţeazã 8 comisii zonale ale muzeelor şi colecţiilor, ca organisme ştiinţifice descentralizate ale Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Atribuţiile, numãrul, teritoriul de competenţã, organizarea şi funcţionarea comisiilor zonale ale muzeelor şi colecţiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Comisiile zonale ale muzeelor şi colecţiilor au câte 7 membri, iar preşedinţii acestora sunt membri ai Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(4) Componenţa comisiilor zonale ale muzeelor şi colecţiilor se aprobã prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Indemnizaţia lunarã a fiecãrui membru al unei comisii zonale, pentru lunile în care Comisia lucreazã, reprezintã 20% din salariul unui secretar de stat, la care se adaugã decontarea cheltuielilor de participare la lucrãrile Comisiei.
ART. 55
Comisia Naţionalã a Muzeelor şi Colecţiilor are urmãtoarele atribuţii:
a) evalueazã rapoartele de expertizã şi hotãrãşte asupra clasãrii bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor aflate în biblioteci;
b) primeşte contestaţiile fãcute de persoane fizice şi juridice cu privire la procedura de clasare a bunurilor culturale mobile şi face propuneri referitoare la soluţionarea acestora;
c) avizeazã normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile;
d) avizeazã normele privind executarea mulajelor, facsimilelor şi copiilor, precum şi a tirajelor postume dupã plãcile originale de gravurã, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
e) avizeazã normele de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi stabileşte prioritãţile de restaurare a acestora;
f) avizeazã normele de acreditare a experţilor, normele de acreditare a specialiştilor, normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor, precum şi normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare;
g) avizeazã funcţionarea laboratoarelor şi a atelierelor care urmeazã sã efectueze operaţiuni de restaurare;
h) avizeazã exportul temporar al bunurilor culturale mobile clasate;
i) avizeazã normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
j) avizeazã funcţionarea operatorilor economici care comercializeazã sau organizeazã licitaţii cu bunuri culturale mobile;
k) avizeazã regulamentele de organizare şi funcţionare a muzeelor şi colecţiilor publice;
l) acrediteazã experţii, specialiştii, conservatorii şi restauratorii;
m) acrediteazã specialiştii care pot avea acces, în condiţiile legii, la informaţia conţinutã în registrele operatorilor economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile;
n) orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii.
ART. 56
(1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţioneazã serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi*), prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de Ministerul Culturii şi Cultelor, se reorganizeazã inspectoratele judeţene pentru culturã, prin comasare cu oficiile judeţene pentru patrimoniul cultural naţional, în servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor**).
ART. 57
Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor au urmãtoarele atribuţii în domeniul protejãrii patrimoniului cultural naţional mobil:
a) întocmesc baza de date privind evidenţa bunurilor culturale mobile clasate, aflate pe raza lor teritorialã;
b) înregistreazã cererile de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de culte religioase, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice;
c) efectueazã expertiza necesarã şi întocmesc documentaţia prevãzutã de prezenta lege, în vederea clasãrii bunurilor culturale mobile;
d) înainteazã Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor propunerile de clasare;
e) înregistreazã înştiinţãrile de schimbare a proprietarului sau deţinãtorului, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
f) controleazã periodic starea de conservare şi de securitate a bunurilor culturale mobile clasate, acordând consultanţã de specialitate la solicitarea proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale;
g) fac propuneri de includere în prioritãţile de restaurare a bunurilor mobile clasate în tezaur, aflate la instituţiile nespecializate, cultele religioase, alte persoane juridice decât instituţiile publice specializate, precum şi la persoanele fizice;
h) verificã dacã operatorii economici autorizaţi sã comercializeze bunuri culturale mobile respectã obligaţiile ce le revin conform prezentei legi şi normelor emise în aplicarea acesteia;
i) aprobã, conform prezentei legi, exportul definitiv al bunurilor culturale mobile, eliberând, pe baza expertizei, certificatul de export întocmit potrivit normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
j) gestioneazã, în regim extrabugetar, veniturile realizate potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) şi d), dupã caz, precum şi alocaţiile de la bugetul de stat, destinate finanţãrii activitãţilor prevãzute la art. 50 alin. (1);
k) colaboreazã şi stabilesc, împreunã cu structurile abilitate ale Ministerului Apãrãrii şi ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, dupã caz, mãsurile de protecţie a bunurilor culturale mobile, în caz de conflict armat sau de calamitãţi naturale;
l) orice alte atribuţii date în competenţa lor prin prezenta lege.
ART. 58
Ministerul Culturii şi Cultelor asigurã finanţarea editãrii şi publicãrii Revistei muzeelor, precum şi a altor publicaţii de specialitate în domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.
ART. 59
(1) În termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi*) se înfiinţeazã Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservãrii şi Restaurãrii, instituţie publicã în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.
___________
*) Prezenta lege a intrat în vigoare la 90 de zile de la data de 27 octombrie 2000, data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
**) A se vedea nota explicativã de la finalul formei republicate.
(2) Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare în Domeniul Conservãrii şi Restaurãrii se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului, iniţiatã de Ministerul Culturii şi Cultelor.
(3) Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservãrii şi Restaurãrii are urmãtoarele atribuţii principale:
a) investigheazã cu mijloace specifice de analizã materialele constituente ale bunurilor culturale mobile, în funcţie de compoziţie, tehnologie de prelucrare şi provenienţã;
b) experimenteazã materiale necesare pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile, precum şi pentru combaterea agenţilor biologici;
c) colaboreazã cu specialiştii de profil la expertizarea bunurilor culturale clasate sau în curs de clasare;
d) pregãteşte şi perfecţioneazã specialişti în domeniile investigãrii, conservãrii şi restaurãrii bunurilor culturale mobile;
e) colaboreazã cu instituţii de profil din ţarã şi din strãinãtate.
ART. 60
(1) În subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor funcţioneazã Institutul de Memorie Culturalã, instituţie publicã ce administreazã bazele de date privind bunurile culturale mobile.
(2) Regulamentul de funcţionare a Institutului de Memorie Culturalã se aprobã prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
ART. 61
Institutul de Memorie Culturalã are urmãtoarele atribuţii principale:
a) centralizeazã şi înregistreazã în baza naţionalã de date fişele de evidenţã a bunurilor culturale mobile clasate, transmise de instituţiile specializate şi de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor;
b) administreazã bazele de date privind evidenţa informatizatã şi circulaţia bunurilor culturale mobile, precum şi Repertoriul Arheologic Naţional;
c) stocheazã inventarele privind bunurile culturale mobile clasate şi documentele care au stat la baza operaţiunilor de clasare;
d) cerceteazã şi valorificã documentar, inclusiv prin publicare, informaţiile cuprinse în baza de date privind bunurile culturale mobile şi în Repertoriul Arheologic Naţional şi acordã asistenţã de specialitate, pe bazã de contract, privind valorificarea documentar-ştiinţificã a informaţiei deţinute, cu acordul proprietarilor şi cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor;
e) elaboreazã norme, instrumente şi sisteme informatice pentru evidenţa bunurilor culturale mobile;
f) colaboreazã cu instituţii similare din ţarã şi din strãinãtate;
g) instituie, administreazã şi publicã pe internet, în baza informaţiilor furnizate de Ministerul Culturii şi Cultelor, Registrul bunurilor culturale distruse, dispãrute, furate sau exportate ilegal.
CAP. IX
Restituirea bunurilor culturale mobile care au pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
ART. 62
Prezentul capitol reglementeazã restituirea de cãtre statul român a bunurilor culturale care au pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 1993, şi transpune prevederile Directivei 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale ce au pãrãsit în mod ilegal teritoriul unui stat membru, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 074 din 27 martie 1993. Categoriile din care trebuie sã facã parte bunurile culturale ce fac obiectul prezentului capitol sunt prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege.
ART. 63
(1) În înţelesul prezentului capitol, prin bun cultural se înţelege, dupã caz, bunul care face parte din:
a) tezaur sau fond, fiind clasat în una dintre aceste categorii juridice înainte ori dupã pãrãsirea ilegalã a teritoriului României;
b) tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, fiind clasat în aceastã categorie înainte ori dupã pãrãsirea ilegalã a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene;
c) colecţiile publice care figureazã în patrimoniul şi în inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;
d) patrimoniul şi inventarele cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;
e) una dintre categoriile incluse în anexa la prezenta lege.
(2) În înţelesul prezentului capitol, colecţiile publice desemneazã colecţiile care sunt proprietatea statelor membre ale Uniunii Europene, ale autoritãţilor locale ori regionale din statele membre ale Uniunii Europene sau ale instituţiilor publice aflate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, instituţii definite ca publice potrivit legislaţiei respectivului stat al Uniunii Europene, aceste instituţii fiind semnificativ finanţate ori în proprietatea statului respectiv sau în proprietatea autoritãţilor locale ori regionale.
ART. 64
(1) În înţelesul prezentului capitol, pãrãsirea ilegalã a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemneazã, dupã caz:
a) ieşirea unui bun cultural de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu încãlcarea legislaţiei acestui stat în materie de protecţie a bunurilor culturale;
b) nerevenirea la sfârşitul unui export temporar legal sau orice încãlcare a uneia dintre condiţiile acestui export temporar a unui bun cultural.
(2) În înţelesul prezentului capitol, prin posesor al bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene se înţelege persoana fizicã sau juridicã ce deţine, fizic, în nume propriu, respectivul bun cultural.
(3) În înţelesul prezentului capitol, prin deţinãtor al bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene se înţelege persoana fizicã sau juridicã ce deţine, fizic, respectivul bun cultural, în numele unei alte persoane fizice sau juridice, alta decât proprietarul de drept al bunului respectiv.
ART. 65
(1) Dacã în cadrul unei urmãriri penale, efectuate în condiţiile legii, sunt descoperite indicii cã un bun cultural, care se gãseşte pe teritoriul statului român, a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notificã statului interesat, în condiţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) Organul de urmãrire penalã solicitã instanţei sã dispunã transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservãrii.
ART. 66
(1) Orice stat membru al Uniunii Europene poate cere Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile Legii nr. 302/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, efectuarea de cercetãri în vederea descoperii locului unde se aflã, precum şi a posesorului sau deţinãtorului unui bun cultural determinat. Cererea trebuie sã cuprindã date cu privire la descrierea bunului cultural care face obiectul cererii, precum şi informaţii cu privire la localizarea efectivã sau prezumtivã a bunului cultural.
(2) Dacã, în condiţiile alin. (1), bunul cultural este descoperit, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notificã aceasta statului membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului, iar procurorul solicitã instanţei competente sã dispunã mãsuri privind transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservãrii, în condiţiile Legii nr. 302/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 67
(1) Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacã bunul respectiv este un bun cultural, în termen de douã luni de la data comunicãrii notificãrii prevãzute la art. 65 alin. (1) şi, dupã caz, la art. 66 alin. (2).
(2) Mãsurile de conservare prevãzute la art. 65 alin. (2) şi la art. 66 alin. (2) înceteazã dacã statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acţiunea în restituire în termen de un an de la data la care a luat la cunoştinţã despre locul unde se aflã bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, în condiţiile prezentului capitol.
(3) Autoritãţile române competente vor lua toate mãsurile necesare pentru a preveni orice tentativã de a eluda procedura de restituire a bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
(4) Autoritãţile române competente vor acţiona ca mediator între posesorul sãu, dupã caz, deţinãtorul bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene şi statul solicitant, în vederea restituirii bunului cultural respectiv, fãrã ca prin aceasta sã se aducã atingere dreptului statului solicitant de a iniţia acţiune în instanţã, în vederea restituirii bunului cultural.
(5) Autoritãţile române competente vor informa statul solicitant cu privire la iniţierea procedurii de restituire, în condiţii de siguranţã, a bunului cultural respectiv.
ART. 68
(1) Acţiunea în restituirea bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusã de statul interesat la Curtea de Apel Bucureşti împotriva posesorului sau detentorului bunului.
(2) Acţiunea în restituire prevãzutã la alin. (1) trebuie sã fie însoţitã de urmãtoarele documente:
a) descrierea bunului care face obiectul acţiunii în restituire;
b) declaraţie conform cãreia bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural;
c) declaraţie a autoritãţilor competente ale statului membru al Uniunii Europene reclamant, conform cãreia bunul cultural a pãrãsit ilegal teritoriul sãu.
(3) Dacã la data la care este formulatã acţiunea în restituire ieşirea de pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene reclamant nu mai prezintã caracter ilicit, acţiunea este respinsã ca fiind inadmisibilã.
(4) Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, va prezenta Comisiei Europene, o datã la 3 ani, un raport privind acţiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
ART. 69
(1) Acţiunea în restituire prevãzutã la art. 68 alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat la cunoştinţã despre locul unde se aflã bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a pãrãsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.
(2) În cazul bunurilor culturale care fac parte din colecţiile publice prevãzute la art. 63 alin. (1) lit. c), precum şi pentru bunurile ecleziastice care, în statele membre ale Uniunii Europene, fac obiectul unei protecţii speciale, în conformitate cu legile naţionale, acţiunea în restituire se prescrie în termen de 75 de ani, cu excepţia statelor membre ale Uniunii Europene în care acţiunea este imprescriptibilã sau în cazul acordurilor bilaterale încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene, care stabilesc un termen mai mare de 75 de ani.
ART. 70
(1) Curtea de Apel Bucureşti hotãrãşte restituirea bunului cultural dacã s-a stabilit cã bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 63 şi cã pãrãsirea teritoriului naţional al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condiţiile art. 64.
(2) În condiţiile alin. (1), instanţa hotãrãşte acordarea unei despãgubiri echitabile posesorului bunului cultural, precum şi instituţiei specializate care a efectuat mãsurile de conservare prevãzute la art. 65 alin. (2) şi la art. 66 alin. (2), dupã caz. Acordarea despãgubirii posesorului este dispusã numai în cazul depunerii de cãtre acesta a tuturor diligenţelor cu ocazia achiziţionãrii bunului cultural respectiv.
(3) Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care se dispun restituirea bunului cultural şi acordarea despãgubirilor prevãzute la alin. (2) poate fi atacatã cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul de urgenţã.
(4) În cazul admiterii recursului prevãzut la alin. (3), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.
(5) Plata despãgubirilor prevãzute la alin. (2) cade în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant, se efectueazã în momentul remiterii materiale a bunului care a fãcut obiectul acţiunii în restituire şi trebuie sã acopere, dupã caz:
a) cheltuielile efectuate de posesorul de bunã-credinţã în legãturã cu achiziţionarea şi conservarea bunului cultural;
b) cheltuielile efectuate de instituţia specializatã în legãturã cu conservarea bunului cultural.
(6) Cheltuielile ce decurg din executarea hotãrârii judecãtoreşti prin care se restituie bunul cultural cad în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant.
(7) Dreptul statului membru al Uniunii Europene reclamant de a intra în posesia bunului cultural care face obiectul restituirii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care hotãrârea judecãtoreascã prin care se dispune restituirea bunului respectiv a rãmas definitivã şi irevocabilã, dacã în acest termen statul membru reclamant nu plãteşte despãgubirile prevãzute la alin. (2).
ART. 71
Statul membru al Uniunii Europene reclamant are dreptul la acţiunea în regres împotriva persoanei responsabile de ieşirea ilegalã a bunului cultural de pe teritoriul sãu, în cazul în care bunul cultural a fost restituit conform art. 70 alin. (1), precum şi atunci când statul respectiv a plãtit despãgubirile prevãzute la art. 70 alin. (2).
ART. 72
Exercitarea dreptului de a introduce acţiunea în restituire nu aduce atingere dreptului statului membru al Uniunii Europene reclamant şi, dupã caz, al proprietarului bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene de a formula alte acţiuni, civile sau penale, în conformitate cu legislaţia naţionalã a statului respectiv.
CAP. X
Recuperarea bunurilor culturale mobile care au pãrãsit ilegal teritoriul României
ART. 73
(1) Ministerul Culturii şi Cultelor poate cere oricãrui stat, în condiţiile legii, efectuarea de cercetãri în vederea descoperirii locului unde se aflã, precum şi a identificãrii posesorului sau deţinãtorului unui anume bun cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul României; cererea trebuie sã cuprindã date cu privire la descrierea bunului cultural, precum şi informaţii cu privire la localizarea prezumtivã a bunului cultural în cauzã.
(2) Acţiunea în restituirea bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul statului român poate fi introdusã de Ministerul Culturii şi Cultelor.
(3) Categoriile din care trebuie sã facã parte bunurile culturale ce fac obiectul prezentului capitol sunt prevãzute în anexa la prezenta lege.
(4) Recuperarea bunului cultural astfel identificat în condiţiile alin. (1) se realizeazã conform procedurilor legale convenite între pãrţi.
(5) Prevederile art. 64 se aplicã în mod corespunzãtor bunurilor culturale mobile din România care fac obiectul prezentului capitol.
ART. 74
(1) Ministerul Culturii şi Cultelor ia mãsuri pentru restituirea cãtre statul reclamant a bunului cultural care a pãrãsit ilegal teritoriul acestuia, precum şi pentru efectuarea de cãtre statul reclamant a plãţii despãgubirilor acordate de instanţa de judecatã posesorului sau deţinãtorului de bunã-credinţã, precum şi instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.
(2) Ministerul Culturii şi Cultelor ia mãsuri pentru revenirea în ţarã a bunurilor culturale care au pãrãsit ilegal teritoriul statului român, precum şi pentru efectuarea de cãtre statul român a pãrţii despãgubirilor acordate de instanţa de judecatã posesorului sau deţinãtorului bunului, precum şi instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.
ART. 75
Ministerul Culturii şi Cultelor are dreptul la acţiune în regres împotriva persoanei responsabile de ieşirea ilegalã a bunului cultural de pe teritoriul statului român, în cazul în care bunul cultural a fost recuperat, iar statul român a fost obligat la plata unor despãgubiri posesorului sau detentorului şi, dupã caz, instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea materialã a bunului cultural.
ART. 76
Ministerul Culturii şi Cultelor va notifica autoritãţilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la recuperarea bunurilor culturale ce au pãrãsit ilegal teritoriul României.
CAP. XI
Contravenţii şi infracţiuni
SECŢIUNEA 1
Contravenţii
ART. 77
Încãlcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage rãspunderea disciplinarã, materialã, civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz.
ART. 78
(1) Constituie contravenţii, dacã nu sunt sãvârşite astfel încât, potrivit legii penale, sã constituie infracţiuni, urmãtoarele fapte:
a) nerespectarea de cãtre persoanele fizice sau juridice de drept privat a termenului şi a condiţiilor prevãzute la art. 43 alin. (1);
b) nerespectarea de cãtre persoanele fizice sau juridice a termenului stabilit la art. 43 alin. (2) privind comunicarea pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale a unui bun cultural mobil clasat;
c) nerespectarea de cãtre operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a afişa la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile, prevãzute la art. 35 alin. (3);
d) nerespectarea de cãtre operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de înştiinţare despre existenţa unor bunuri culturale mobile susceptibile sã fie clasate, în termenul şi condiţiile prevãzute la art. 35 alin. (5);
e) nerespectarea de cãtre persoanele fizice a obligaţiei de predare a unui bun cultural mobil descoperit întâmplãtor, în termenul prevãzut la art. 49 alin. (1);
f) neîndeplinirea de cãtre proprietari, de titularii altor drepturi reale, de titularii drepturilor de administrare sau de deţinãtorii cu orice titlu ai bunurilor mobile clasate a obligaţiilor prevãzute la art. 23 alin. (1) lit. a), c)-f);
g) neîndeplinirea de cãtre autoritãţi a obligaţiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 alin. (2);
h) înfiinţarea şi funcţionarea operatorilor economici specializaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile, fãrã autorizarea Ministerului Culturii şi Cultelor, emisã potrivit art. 35 alin. (2);
i) neîndeplinirea de cãtre operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a întocmi registrul prevãzut la art. 35 alin. (4);
j) nerespectarea de cãtre operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a termenului şi condiţiilor prevãzute la art. 35 alin. (7) privind punerea în vânzare a bunurilor culturale mobile clasate în tezaur;
k) executarea copiilor, mulajelor, tirajelor postume şi facsimilelor de pe bunuri culturale mobile clasate, de cãtre persoanele fizice sau juridice, fãrã respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1);
l) realizarea de cãtre persoanele fizice sau juridice de reproduceri prin mijloace foto, video sau numerice de pe bunuri culturale mobile clasate, fãrã acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, potrivit art. 27 alin. (3);
m) utilizarea de cãtre persoanele fizice sau juridice de tehnici neadecvate de reproducere, de naturã sã afecteze integritatea sau calitatea bunurilor culturale mobile clasate, potrivit art. 27 alin. (4);
n) neîndeplinirea de cãtre proprietarii şi titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate a obligaţiei prevãzute la art. 23 alin. (2) lit. b);
o) restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur, fãrã avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor ori în afara laboratoarelor sau atelierelor autorizate, potrivit art. 29;
p) efectuarea oricãror lucrãri care pot afecta situl arheologic, înaintea obţinerii certificatului privind eliberarea terenului de sarcinã arheologicã potrivit art. 48 alin. (6);
r) împiedicarea efectuãrii cercetãrilor pentru eliberarea terenului de sarcinã arheologicã potrivit art. 48 alin. (6).
(2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţioneazã cu amendã de la 2.000 lei la 10.000 lei.
(3) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) lit. c)-f) se sancţioneazã cu amendã de la 4.000 lei la 20.000 lei.
(4) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) lit. g)-r) se sancţioneazã cu amendã de la 6.000 lei la 24.000 lei.
(5) Amenzile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
(6) Limitele amenzilor contravenţionale se actualizeazã prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 79
Copiile, mulajele, tirajele postume, facsimilele şi reproducerile prin mijloace foto, video, numerice sau prin alte mijloace, executate cu încãlcarea dispoziţiilor art. 26 ori ale art. 27 alin. (3), se confiscã de cãtre agentul constatator şi se transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
ART. 80
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevãzute la art. 78 se fac de specialiştii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, care, la cererea lor, vor fi asistaţi de organele de poliţie.
ART. 81
(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se soluţioneazã de cãtre instanţa judecãtoreascã în a cãrei razã teritorialã a fost sãvârşitã contravenţia.
ART. 82
(1) Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenţii, se completeazã cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.
(2) Amenzile se fac venit la bugetul de stat.
SECŢIUNEA a 2-a
Infracţiuni
ART. 83
(1) Executarea de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fãrã acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 27 alin. (1) sau (2), dupã caz, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendã.
(2) Copiile, mulajele, tirajele postume sau facsimilele, executate în condiţiile prevãzute la alin. (1), se confiscã şi se transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
ART. 84
Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau în orice alte scopuri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
ART. 85
(1) Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare sau distrugerea unui bun cultural mobil clasat ori împiedicarea luãrii mãsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlãturarea mãsurilor luate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 86
Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare sau distrugerea din culpã a unui bun cultural mobil clasat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã de la 1.500 lei la 7.500 lei.
ART. 87
(1) Efectuarea fãrã certificat de export a oricãror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, constituie operaţiuni de export ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Bunurile culturale mobile care au fãcut obiectul exportului ilegal se confiscã şi vor fi transmise în administrare instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) a avut ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(4) Tentativa se pedepseşte.
ART. 88
Efectuarea oricãror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate, indiferent de titularul dreptului de proprietate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar bunurile se confiscã şi vor fi transmise în administrare instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
ART. 89
(1) Introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat strãin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Bunurile prevãzute la alin. (1) se confiscã şi vor fi transmise unor instituţii specializate, în vederea conservãrii şi restituirii acestor bunuri statului din al cãrui patrimoniu cultural fac parte.
(3) În cazul infracţiunii prevãzute la alin. (1) urmãrirea penalã se efectueazã în mod obligatoriu de cãtre procuror.
(4) Tentativa se pedepseşte.
ART. 90
Furnizarea de date confidenţiale privind patrimoniul cultural naţional mobil altor persoane fizice sau juridice decât cele prevãzute la art. 15 alin. (4) şi (5) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendã.
ART. 91
Trecerea unui bun cultural mobil dintr-o categorie juridicã a patrimoniului cultural în alta, precum şi declasarea unui bun cultural mobil, fãrã respectarea procedurilor prevãzute la art. 19 şi 20, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendã.
ART. 92
(1) Efectuarea de cãtre persoanele fizice sau juridice neautorizate, conform art. 47, a unor detecţii sau sãpãturi în siturile arheologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea detectoarelor.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 93
Executarea de cãtre persoanele fizice, fãrã acreditare şi certificat de liberã practicã, prevãzute la art. 28 alin. (2) şi (3), a unor lucrãri de conservare sau de restaurare de bunuri culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendã.
ART. 94
Funcţionarea fãrã autorizaţia prevãzutã la art. 28 alin. (4) a laboratoarelor sau atelierelor care executã lucrãri de restaurare şi conservare a bunurilor culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendã.
ART. 95
Topirea sau modificarea, sub orice formã, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionalã a României, de Monetãria Statului sau de celelalte bãnci constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
CAP. XII
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 96
(1) În termen de 90 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Culturii şi Cultelor va emite, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor:
a) Normele de clasare a bunurilor culturale mobile;
b) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate;
c) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale aflate în colecţii publice;
d) Normele de acreditare a experţilor;
e) Normele de acreditare a specialiştilor;
f) Normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor;
g) Normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare*);
h) Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile**);
i) Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile***).
(2) Normele prevãzute la alin. (1) lit. a)-h) vor fi aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Normele prevãzute la alin. (1) lit. i) vor fi aprobate prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 97
În termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi****), Ministerul Culturii şi Cultelor va institui urmãtoarele registre:
a) Registrul experţilor, în care vor fi înscrise persoanele acreditate ca experţi pentru domeniile prevãzute la art. 3;
b) Registrul conservatorilor şi restauratorilor;
c) Registrul bunurilor culturale distruse, furate, dispãrute sau exportate ilegal.
ART. 98
(1) În termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi****) instituţiile publice specializate sunt obligate sã prezinte Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor propuneri în legãturã cu clasarea în tezaur a bunurilor culturale mobile deţinute.
____________
*) A se vedea Hotãrârea Guvernului nr. 216/2004 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 5 martie 2004, cu modificãrile ulterioare.
**) A se vedea Hotãrârea Guvernului nr. 518/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 28 aprilie 2004, cu modificãrile ulterioare.
***) A se vedea Hotãrârea Guvernului nr. 1.420/2003 pentru aprobarea Normelor privind comerţul cu bunuri culturale mobile, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 16 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
****) Prezenta lege a intrat în vigoare la 90 de zile de la data de 27 octombrie 2000, data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi cultele religioase, precum şi instituţiile publice nespecializate sunt obligate sã depunã la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor în a cãror razã teritorialã îşi au sediul inventarul de bunuri culturale mobile deţinute, în vederea efectuãrii operaţiunilor de clasare.
(3) Termenul de finalizare a procedurii de clasare este de 6 luni pentru bunurile culturale mobile prevãzute la alin. (1) şi (2), care sunt supuse acestei proceduri în primele 9 luni de aplicare a prezentei legi.
ART. 99
(1) Bunurile culturale mobile depuse în custodia unor instituţii publice dupã data de 31 decembrie 1947 vor fi restituite de cãtre instituţiile deţinãtoare persoanelor fizice sau juridice care le-au depus, potrivit dreptului comun, la cererea scrisã a acestora, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Bunurile culturale mobile preluate înainte de 6 septembrie 1940 de autoritãţi ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autoritãţi ale statului dupã data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept şi vor fi restituite acestora de cãtre instituţiile care le deţin, pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. Acţiunile în justiţie pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Instituţiile deţinãtoare de arhive privind bunurile culturale mobile sunt obligate sã permitã accesul la documentele privind provenienţa şi preluarea acestora.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, care fac obiectul restituirii în condiţiile alin. (2), pot fi transmise proprietarilor de drept numai dupã garantarea în scris, de cãtre aceştia, a respectãrii dispoziţiilor prezentei legi.
ART. 100
(1) Operele de artã plasticã şi fotograficã, operele de artã decorativã sau de cult, operele cu caracter etnografic, ale meşteşugarilor populari, precum şi alte opere create de autori în viaţã nu pot face obiectul clasãrii.
(2) Bunurile culturale prevãzute la alin. (1) pot fi exportate definitiv sau temporar fãrã nici o restricţie.
ART. 101
În termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi*) declaraţiile persoanelor fizice, precum şi fişierele alfabetice sau pe domenii, completate ca urmare a aplicãrii prevederilor Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 137 din 2 noiembrie 1974, abrogatã prin Decretul nr. 90/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Muzeelor şi Colecţiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, aflate în pãstrarea serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Institutului de Memorie Culturalã, se inventariazã, se sigileazã şi se predau Arhivelor Naţionale.
ART. 102
În termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi*), în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative se organizeazã structuri specializate în prevenirea, descoperirea şi urmãrirea faptelor ilegale la regimul bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
ART. 103
În termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi*) Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, va crea, în cadrul Autoritãţii Naţionale a Vãmilor, structuri specializate în prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu bunuri culturale mobile.
_________
*) Prezenta lege a intrat în vigoare la 90 de zile de la data de 27 octombrie 2000, data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 104
Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Apãrãrii vor asigura, printr-un program de acţiuni coordonate, protecţia şi integritatea bunurilor culturale mobile clasate, aflate în instituţii specializate şi nespecializate, în instituţii de cult, precum şi în colecţii private, împotriva riscurilor ce decurg din calamitãţi naturale, tulburãri publice sau conflicte armate.
ART. 105
(1) Prezenta lege intrã în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La aceeaşi datã se abrogã dispoziţiile art. 2 alin. 2, art. 3-5, art. 9, 11 şi 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele mãsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 august 1992, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 11/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 14 martie 1994, şi dispoziţiile art. 3 lit. a) şi b), art. 4, 6, art. 8 alin. (1) lit. d), art. 9 lit. b) şi d), art. 11, 15, 20, 25, art. 27 alin. (1), art. 28 şi ale art. 30 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 31 august 1994, aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 41/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 30 mai 1995, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ANEXĂ
CATEGORII DE BUNURI CULTURALE
ce pot face obiectul restituirii, respectiv al recuperãrii,
în înţelesul cap. IX şi X
1. Obiecte arheologice mai vechi de 100 de ani, care provin din:
a) descoperiri şi sãpãturi arheologice, terestre sau subacvatice;
b) situri arheologice;
c) colecţii arheologice.
2. Elemente provenite din dezmembrarea unui monument artistic, istoric sau religios, ce constituie parte integrantã din acesta, mai vechi de 100 de ani.
3. Picturi sau tablouri realizate integral de mânã, în orice tehnicã şi pe orice tip de suport.
4. Mozaicuri, altele decât cele incluse la pct. 1 sau la pct. 2, şi desene realizate integral de mânã, în orice tehnicã şi pe orice tip de suport.
5. Gravuri originale, stampe, serigrafii şi litografii, împreunã cu matriţele şi primele exemplare imprimate ale acestora.
6. Producţii originale de artã statuarã sau sculpturi şi copii executate prin acelaşi procedeu ca şi originalul, altele decât cele incluse la pct. 1.
7. Fotografii, filme şi negativele acestora.
8. Incunabule şi manuscrise, inclusiv hãrţi şi partituri muzicale, ca exemplare individuale sau în colecţii.
9. Cãrţi mai vechi de 100 de ani, ca exemplare izolate sau în colecţii.
10. Hãrţi imprimate mai vechi de 200 de ani.
11. Arhive şi componente ale acestora, de orice tip, în orice tehnicã, având elemente mai vechi de 50 de ani.
12. a) Colecţii şi specimene provenind din colecţii de zoologie, botanicã, mineralogie sau anatomie;
b) Colecţii cu semnificaţie istoricã, paleontologicã, etnograficã sau numismaticã.
13. Mijloace de transport mai vechi de 75 de ani.
14. Orice alt bun cultural mobil neinclus în categoriile prevãzute la pct. 1-13, mai vechi de 50 de ani.
NOTĂ: În prezent, urmãtoarele instituţii şi sintagme, care figurau în textul Legii nr. 182/2000 , publicatã în anul 2000, au devenit:
- "Ministerul Culturii" - "Ministerul Culturii şi Cultelor", conform Hotãrârii Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, republicatã;
- "Ministerul de Interne" - "Ministerul Internelor şi Reformei Administrative", conform Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 15/2008 ;
- "Ministerul Finanţelor" - "Ministerul Economiei şi Finanţelor", conform Hotãrârii Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- "Direcţia Generalã a Vãmilor" - "Autoritatea Naţionalã a Vãmilor", conform Hotãrârii Guvernului nr. 532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale a Vãmilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
- "Laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservãrii şi Restaurãrii" - "Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservãrii şi Restaurãrii", conform Legii nr. 488/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil;
- "direcţia/direcţiile judeţeanã/judeţene pentru culturã şi patrimoniul cultural naţional" şi "direcţia/direcţiile judeţeanã/ judeţene pentru culturã, culte şi patrimoniul cultural naţional, respectiv a municipiului Bucureşti" - "servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor", conform Legii nr. 488/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil."
LEGE nr. 157 din 7 octombrie 1997
privind ratificarea Conventiei pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptata la Granada la 3 octombrie 1985
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 13 octombrie 1997
Data intrarii in vigoare:
privind ratificarea Conventiei pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptata la Granada la 3 octombrie 1985
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 13 octombrie 1997
Data intrarii in vigoare:
13 Octombrie 1997
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptatã la Granada la 3 octombrie 1985.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 4 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
OLIVIU GHERMAN
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 septembrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
RADU BERCEANU
LEGE nr. 149 din 24 iulie 1997
pentru ratificarea Conventiei UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptata la Roma la 24 iunie 1995
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 30 iulie 1997
Data intrarii in vigoare:
pentru ratificarea Conventiei UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptata la Roma la 24 iunie 1995
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 30 iulie 1997
Data intrarii in vigoare:
30 Iulie 1997
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratifica Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptatã la Roma la 24 iunie 1995.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 17 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
CONVENŢIA UNIDROIT
privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal*)
------------
*) Traducere.
Statele pãrţi la prezenta convenţie,
reunite la Roma, la invitaţia Guvernului Republicii Italiene, între 7 şi 24 iunie 1995, în cadrul unei Conferinţe diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internationala a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal,
convinse de importanta fundamentalã a protejãrii patrimoniului cultural şi a schimburilor culturale pentru promovarea înţelegerii între popoare şi a rãspândirii culturii pentru bunãstarea omenirii şi progresul civilizatiei,
profund preocupate de traficul ilegal de bunuri culturale şi de daunele ireparabile cauzate în mod frecvent de acesta atât bunurilor respective, cat şi patrimoniului cultural al comunitãţilor naţionale, tribale, autohtone sau al altor comunitãţi şi patrimoniului comun al tuturor popoarelor, îndeosebi prin jefuirea siturilor arheologice şi pierderea unor informaţii arheologice, istorice şi ştiinţifice de neinlocuit ce rezulta din aceasta,
hotãrâte sa contribuie eficient la lupta impotriva traficului ilegal de bunuri culturale prin stabilirea unui corpus minimal de reguli juridice comune, în scopul restituirii şi înapoierii bunurilor culturale între statele contractante şi al facilitãrii pãstrãrii şi ocrotirii patrimoniului cultural în interesul tuturor,
subliniind ca prezenta convenţie are drept obiectiv de a facilita restituirea şi înapoierea bunurilor culturale şi ca instituirea în anumite state a unor mecanisme, precum compensarea, necesare pentru asigurarea restituirii şi înapoierii, nu implica adoptarea unor astfel de mãsuri de cãtre alte state,
afirmând ca adoptarea prevederilor prezentei convenţii pentru viitor nu constituie în nici un fel o aprobare sau o legitimare a oricãrui trafic ilegal produs înaintea intrãrii sale în vigoare,
constiente de faptul ca prezenta convenţie nu va aduce, prin ea însãşi, o soluţie problemelor puse de traficul ilegal, dar ca ea amorseaza un proces vizând întãrirea cooperãrii culturale internaţionale şi menţinerea locului cuvenit comerţului ilicit şi acordurilor interstatale în cadrul schimburilor culturale,
confirmand ca aplicarea prezentei convenţii ar trebui sa fie însoţitã de alte mãsuri eficiente pentru protejarea bunurilor culturale, cum ar fi elaborarea şi folosirea de registre, protejarea materialã a siturilor arheologice şi cooperarea tehnica,
recunoscând acţiunile întreprinse de diferite organisme pentru a proteja bunurile culturale, în special de Convenţia UNESCO din 1970 referitoare la traficul ilegal şi elaborarea unui cod de conduita în sectorul privat,
au adoptat urmãtoarele dispoziţii:
CAP. 1
Domeniul de aplicare şi definitie
ART. 1
Prezenta convenţie se aplica cererilor cu caracter internaţional pentru:
a) restituirea bunurilor culturale furate;
b) înapoierea bunurilor culturale scoase de pe teritoriul unui stat contractant cu încãlcarea legislaţiei sale care reglementeazã exportul bunurilor culturale, în scopul protejãrii patrimoniului sau cultural (denumite în continuare bunuri culturale exportate ilegal).
ART. 2
Prin bunuri culturale, în sensul prezentei convenţii, se înţelege bunurile care, cu titlu religios sau laic, prezintã importanta pentru arheologie, preistorie, istorie, literatura, arta sau ştiinţa şi care aparţin uneia dintre categoriile enumerate în anexa la prezenta convenţie.
CAP. 2
Restituirea bunurilor culturale furate
ART. 3
(1) Posesorul unui bun cultural furat trebuie sa îl restituie.
(2) În sensul prezentei convenţii, un bun cultural provenit din sãpãturi ilicite sau provenit din sãpãturi licite, dar reţinut ilicit este considerat ca fiind furat, dacã aceasta calificare este conformã cu legislaţia statului în care au avut loc acele sãpãturi.
(3) Orice cerere de restituire trebuie sa fie facuta în termen de 3 ani de la data la care solicitantul a cunoscut locul unde se afla bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, într-un termen de 50 de ani de la data furtului.
(4) Totodatã, o acţiune de restituire a unui bun cultural care face parte integrantã dintr-un monument sau dintr-un sit arheologic identificat sau care face parte dintr-o colectie publica nu este supusã nici unui termen de prescripţie în afarã de termenul de 3 ani din momentul în care solicitantul a aflat locul în care se gãseşte bunul cultural şi identitatea posesorului.
(5) Prin derogare de la dispoziţiile paragrafului precedent, orice stat contractant poate declara ca o acţiune se prescrie într-un termen de 75 de ani sau într-un termen mai mare, prevãzut de legislaţia sa. O acţiune, intentatã într-un alt stat contractant, de restituire a unui bun cultural deplasat dintr-un monument, dintr-un sit arheologic sau dintr-o colectie publica, situat într-un stat contractant care face o astfel de declaraţie, se prescrie, de asemenea, în acelaşi termen.
(6) Declaraţia menţionatã la paragraful precedent trebuie facuta în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii.
(7) Prin colectie publica, în sensul prezentei convenţii, se înţelege orice ansamblu de bunuri culturale inventariate sau identificate în alt mod şi aparţinând:
a) unui stat contractant;
b) unei colectivitãţi regionale sau locale dintr-un stat contractant;
c) unei instituţii religioase situate într-un stat contractant;
sau
d) unei instituţii înfiinţate, în principal, în scopuri culturale, pedagogice sau ştiinţifice într-un stat contractant şi recunoscuta în acel stat ca fiind de interes public.
(8) Pe lângã aceasta, acţiunea de restituire a unui bun cultural religios sau care prezintã o importanta colectivã, care aparţine şi este folosit de o comunitate autohtona sau tribala dintr-un stat contractant pentru folosinta tradiţionala sau rituala a acelei comunitãţi, este supusã termenului de prescripţie aplicabil colectiilor publice.
ART. 4
(1) Posesorul unui bun cultural furat, pe care trebuie sa îl restituie, are dreptul la plata, în momentul restituirii, a unei compensaţii echitabile, cu condiţia sa nu fi ştiut sau sa nu fi putut afla, în mod rezonabil, ca bunul era furat şi sa poatã dovedi ca a acţionat cu diligenta cuvenitã la achiziţionarea lui.
(2) Fãrã a aduce atingere dreptului posesorului la compensaţia prevãzutã la paragraful precedent, este necesar sa se facã eforturi rezonabile pentru ca persoana care a transferat bunul cultural posesorului sau orice alta persoana care l-a transferat anterior sa plãteascã compensaţia atunci când aceasta este în conformitate cu legislaţia statului în care este facuta cererea.
(3) Plata compensatiei posesorului de cãtre solicitant, atunci când aceasta este cerutã, nu aduce atingere dreptului solicitantului de a cere unei alte persoane rambursarea ei.
(4) Pentru a stabili dacã posesorul a acţionat cu diligenta cuvenitã, se va tine seama de toate împrejurãrile achiziţiei, în special de calitatea pãrţilor, de preţul plãtit, de consultarea de cãtre posesor a oricãrui registru accesibil în mod rezonabil, referitor la bunuri culturale furate şi orice alta informaţie sau documentaţie relevanta, pe care ar fi putut sa o obţinã pe cai rezonabile, şi de consultarea unor organisme la care ar fi putut avea acces sau de orice alt demers pe care o persoana rezonabila l-ar fi întreprins în asemenea împrejurãri.
(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.
CAP. 3
Înapoierea bunurilor culturale exportate ilegal
ART. 5
(1) Un stat contractant poate cere tribunalului sau oricãrei alte autoritãţi competente a unui alt stat contractant sa ordone înapoierea unui bun cultural exportat ilegal de pe teritoriul statului solicitant.
(2) Un bun cultural exportat temporar de pe teritoriul statului solicitant în scopuri cum ar fi: expoziţii, cercetare sau restaurare, în baza unei autorizaţii eliberate potrivit legislaţiei sale, care reglementeazã exportul de bunuri culturale în vederea protejãrii patrimoniului sau cultural, şi care nu a fost înapoiat conform condiţiilor acelei autorizaţii, este considerat ca fiind exportat ilegal.
(3) Tribunalul sau oricare alta autoritate competenta a statului solicitat trebuie sa ordone înapoierea bunului cultural, dacã statul solicitant stabileşte ca scoaterea bunului de pe teritoriul sau afecteazã semnificativ cel puţin unul dintre urmãtoarele interese:
a) conservarea materialã a bunului sau a contextului sau;
b) integritatea unui bun complex;
c) conservarea informatiei referitoare la acel bun, cum ar fi, de exemplu, cea de natura ştiinţificã sau istorica;
d) folosirea tradiţionala sau rituala a acelui bun de cãtre o comunitate autohtona sau tribala;
sau stabileşte ca bunul este pentru statul solicitant de o importanta culturalã semnificativã.
(4) Orice cerere introdusã în temeiul paragrafului 1 al prezentului articol trebuie sa conţinã sau sa fie însoţitã de orice informaţie de fapt sau de drept, care sa permitã tribunalului sau autoritãţii competente a statului solicitat sa stabileascã dacã sunt întrunite condiţiile de la paragrafele (1)-(3).
(5) Orice cerere de inapoiere trebuie sa fie introdusã într-un termen de 3 ani de la data la care statul solicitant a cunoscut locul unde se afla bunul cultural şi identitatea posesorului şi, în toate cazurile, în termen de 50 de ani de la data exportului sau de la data la care ar fi trebuit sa fie înapoiat în baza autorizaţiei menţionate la paragraful 2 al prezentului articol.
ART. 6
(1) Posesorul unui bun cultural, pe care l-a dobândit dupã ce acel bun a fost exportat ilegal, are dreptul, în momentul înapoierii, la plata de cãtre statul solicitant a unei compensaţii echitabile, cu condiţia ca posesorul sa nu fi ştiut sau sa nu fi putut afla în mod rezonabil, în momentul dobândirii, ca bunul fusese exportat ilegal.
(2) Pentru a stabili dacã posesorul a ştiut sau ar fi trebuit sa ştie, în mod rezonabil, ca bunul cultural a fost exportat ilegal, se va tine seama de împrejurãrile dobândirii, inclusiv de lipsa certificatului de export necesar conform legislaţiei statului solicitant.
(3) În locul compensatiei şi de comun acord cu statul solicitant, posesorul care trebuie sa înapoieze bunul cultural pe teritoriul acelui stat poate hotãrî:
a) sa rãmânã proprietar al bunului; sau
b) sa transfere proprietatea, cu titlu oneros sau gratuit, unei persoane, la alegerea sa, rezidenţã în statul solicitant şi care sa prezinte garanţiile necesare.
(4) Cheltuielile decurgând din înapoierea bunului cultural conform prezentului articol revin statului solicitant, fãrã a prejudicia dreptul acestuia de a i se rambursa cheltuielile de cãtre orice alta persoana.
(5) Posesorul nu poate beneficia de un statut mai favorabil decât acela al persoanei de la care a dobândit bunul cultural prin moştenire sau în alt mod, cu titlu gratuit.
ART. 7
(1) Prevederile acestui capitol nu se aplica atunci când:
a) exportul bunului cultural nu mai este ilegal în momentul în care se cere înapoierea lui;
sau
b) bunul a fost exportat în timpul vieţii persoanei care l-a creat sau pe parcursul unei perioade de 50 de ani dupã decesul acelei persoane.
(2) Prin derogare de la prevederile lit. b) a paragrafului precedent, dispoziţiile acestui capitol se aplica atunci când bunul cultural a fost creat de un membru sau de membri ai unei comunitãţi autohtone sau tribale pentru folosinta tradiţionala sau rituala a acelei comunitãţi şi bunul trebuie înapoiat acelei comunitãţi.
CAP. 4
Dispoziţii generale
ART. 8
(1) O cerere intemeiata pe prevederile cap. II şi III poate fi introdusã la tribunalele sau la alte autoritãţi competente ale statului contractant în care se afla bunul cultural, ca şi la tribunalele sau la alte autoritãţi care au competenta, în conformitate cu reglementãrile în vigoare în statele contractante.
(2) Pãrţile pot conveni sa supunã litigiul lor fie unui tribunal sau altei autoritãţi competente, fie arbitrajului.
(3) Mãsurile provizorii sau de conservare, prevãzute de legislaţia statului contractant în care se afla bunul, pot fi aplicate chiar dacã cererea pe fond de restituire sau de inapoiere a bunului a fost facuta la tribunalele sau la orice alte autoritãţi competente ale altui stat contractant.
ART. 9
(1) Prezenta convenţie nu impiedica un stat contractant sa aplice orice reglementare mai favorabilã, în materie de restituire sau de inapoiere a unor bunuri culturale furate sau exportate ilegal, decât cele prevãzute de prezenta convenţie.
(2) Prezentul articol nu trebuie interpretat ca dând naştere vreunei obligaţii de a recunoaşte sau de a investi cu putere executorie o hotãrâre a unui tribunal sau a oricãrei alte autoritãţi competente a unui stat contractant care se indeparteaza de la prevederile prezentei convenţii.
ART. 10
(1) Prevederile cap. II se aplica numai unui bun cultural care a fost furat dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de statul în care a fost facuta cererea, sub rezerva ca:
a) bunul sa fi fost furat de pe teritoriul unui stat contractant dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de acel stat;
sau
b) bunul sa se afle într-un stat contractant dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de acel stat.
(2) Prevederile cap. III nu se aplica decât unui bun cultural exportat ilegal dupã intrarea în vigoare a convenţiei fata de statul solicitant, precum şi fata de statul în care s-a fãcut cererea.
(3) Prezenta convenţie nu legitimeazã în nici un fel o tranzacţie ilicitã, de orice natura, care a avut loc înaintea intrãrii în vigoare a prezentei convenţii sau în raport cu care aplicarea acesteia este exclusa de paragrafele (1) sau (2) ale prezentului articol şi nici nu limiteazã dreptul vreunui stat sau al vreunei persoane de a intenta, în afarã cadrului prezentei convenţii, o acţiune de restituire sau de inapoiere a unui bun cultural furat sau exportat ilegal înaintea intrãrii în vigoare a prezentei convenţii.
CAP. 5
Dispoziţii finale
ART. 11
(1) Prezenta convenţie este deschisã spre semnare la şedinţa de închidere a Conferintei diplomatice pentru adoptarea proiectului Convenţiei UNIDROIT privind restituirea internationala a bunurilor culturale furate sau exportate ilegal şi va rãmâne deschisã spre semnare, de cãtre toate statele, la Roma, pana la 30 iunie 1996.
(2) Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii de cãtre statele care au semnat-o.
(3) Prezenta convenţie este deschisã aderãrii tuturor statelor care nu sunt semnatare, începând de la data la care va fi deschisã spre semnare.
(4) Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea sunt supuse depunerii, în acest scop, a unui instrument în forma legalã la depozitar.
ART. 12
(1) Prezenta convenţie intra în vigoare în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii celui de-al cincilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
(2) Pentru orice stat care ratifica, accepta, aproba sau adera la prezenta convenţie, dupã depunerea celui de-al cincilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, convenţia intra în vigoare fata de acest stat în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ART. 13
(1) Prezenta convenţie nu face derogare de la instrumentele internaţionale prin care un stat contractant este legat din punct de vedere juridic şi care conţin prevederi referitoare la materiile reglementate de prezenta convenţie, numai dacã statele legate prin astfel de instrumente nu fac o declaraţie contrarã.
(2) Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în vederea facilitãrii aplicãrii prezentei convenţii în relaţiile lor reciproce. Statele care vor încheia astfel de acorduri vor transmite o copie depozitarului.
(3) În relaţiile lor reciproce, statele contractante membre ale unor organizaţii de integrare economicã sau ale unor organisme regionale pot declara ca aplica normele interne ale acestor organizaţii sau organisme şi ca nu aplica în relaţiile cu aceste state prevederile prezentei convenţii, al cãror domeniu de aplicare coincide cu cel al normelor respective.
ART. 14
(1) Orice stat contractant, care cuprinde doua sau mai multe unitãţi teritoriale, indiferent dacã acestea poseda sau nu sisteme de drept diferite, aplicabile în materiile reglementate de prezenta convenţie, va putea declara, la semnarea sau la depunerea instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, ca prezenta convenţie se va aplica în toate unitãţile sale teritoriale sau numai într-una sau în mai multe dintre ele şi va putea sa înlocuiascã în orice moment aceasta declaraţie cu o noua declaraţie.
(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului şi vor mentiona expres unitãţile teritoriale la care se aplica convenţia.
(3) Dacã, în virtutea declaraţiei fãcute în baza prezentului articol, prezenta convenţie se aplica uneia sau mai multor unitãţi teritoriale ale unui stat contractant şi nu tuturor, referirea la:
a) teritoriul unui stat contractant, menţionat la art. 1, înseamnã teritoriul unei unitãţi teritoriale a acelui stat;
b) tribunalul sau alta autoritate competenta a statului contractant sau a statului solicitat înseamnã tribunalul sau alta autoritate competenta a unei autoritãţi teritoriale a acelui stat;
c) statul contractant în care se afla bunul cultural menţionat la paragraful (1) al art. 8 înseamnã unitatea teritorialã a acelui stat în care se afla bunul;
d) legea statului contractant în care se afla bunul menţionat la paragraful (3) al art. 8 înseamnã legea unitãţii teritoriale a acelui stat în care se afla bunul; şi
e) un stat contractant menţionat la art. 9 înseamnã o unitate teritorialã a acelui stat.
(4) Dacã un stat contractant nu face nici o declaraţie în baza paragrafului 1 al prezentului articol, prezenta convenţie se aplica la tot teritoriul acelui stat.
ART. 15
(1) Declaraţiile fãcute în baza prezentei convenţii, la semnare, sunt supuse confirmãrii la ratificare, acceptare sau aprobare.
(2) Declaraţiile şi confirmarea declaraţiilor vor fi fãcute în scris şi vor fi notificate oficial depozitarului.
(3) Declaraţiile vor deveni efective o data cu intrarea în vigoare a prezentei convenţii fata de statul declarant. Totodatã, declaraţiile a cãror notificare oficialã va fi primitã de depozitar dupã aceasta data vor deveni efective în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii lor la depozitar.
(4) Orice stat, care face o declaraţie în baza prezentei convenţii, o poate retrage în orice moment printr-o notificare oficialã, adresatã în scris depozitarului. Aceasta retragere va deveni efectivã în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii notificãrii.
ART. 16
(1) Orice stat contractant va trebui sa declare, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii, ca cererile de inapoiere sau de restituire a bunurilor culturale, fãcute de cãtre un stat în baza art. 8, îi pot fi supuse, potrivit uneia sau mai multor proceduri, dupã cum urmeazã:
a) direct la tribunale sau la alte autoritãţi competente ale statului declarant;
b) prin intermediul uneia sau mai multor autoritãţi desemnate de acel stat sa primeascã astfel de cereri şi sa le transmitã tribunalelor sau altor autoritãţi competente ale acelui stat;
c) pe cai diplomatice sau consulare.
(2) Orice stat contractant poate, de asemenea, desemna tribunalele sau alte autoritãţi competente care sa ordone restituirea sau înapoierea bunurilor culturale în baza prevederilor cap. II şi III.
(3) Declaraţiile fãcute în baza paragrafelor (1) şi (2) ale prezentului articol pot fi modificate în orice moment printr-o noua declaraţie.
(4) Prevederile paragrafelor (1)-(3) ale prezentului articol nu afecteazã prevederile acordurilor bilaterale sau multilaterale de asistenta juridicã în materie civilã şi comercialã, care pot exista între statele contractante.
ART. 17
Orice stat contractant remite depozitarului, într-un termen de 6 luni de la data depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, o informare scrisã într-una dintre limbile oficiale ale convenţiei, cu privire la legislaţia care reglementeazã exportul de bunuri culturale. Aceasta informare va fi actualizatã periodic, dacã este cazul.
ART. 18
Nici o rezerva nu este admisã, în afarã acelora care sunt expres autorizate prin prezenta convenţie.
ART. 19
(1) Prezenta convenţie poate fi denunţatã de oricare dintre statele pãrţi în orice moment, dupã data la care ea intra în vigoare fata de acel stat, prin depunerea la depozitar a unui instrument în acest scop.
(2) Denunţarea devine efectivã în prima zi a celei de-a sasea luni de la data depunerii instrumentului de denunţare la depozitar. Atunci când în instrumentul de denunţare se specifica un termen mai lung pentru intrarea în vigoare a denunţãrii, aceasta devine efectivã la expirarea termenului respectiv, dupã depunerea instrumentului de denunţare la depozitar.
(3) Derogand de la aceasta denunţare, prezenta convenţie se va aplica, în orice caz, oricãrei cereri de restituire sau de inapoiere a unui bun cultural, facuta înainte de data la care aceasta denunţare devine efectivã.
ART. 20
Preşedintele Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) poate convoca, periodic sau la cererea a cinci state contractante, un comitet special în vederea examinãrii functionarii practice a prezentei convenţii.
ART. 21
(1) Prezenta convenţie va fi depusa pe lângã Guvernul Republicii Italiene.
(2) Guvernul Republicii Italiene:
a) informeazã toate statele care au semnat prezenta convenţie sau care au aderat la ea şi pe preşedintele Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) cu privire la:
(i) orice noua semnare sau orice depunere de instrumente de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare şi data la care aceasta semnare sau depunere a avut loc;
(ii) orice declaraţie facuta în baza prevederilor prezentei convenţii;
(iii) retragerea oricãrei declaraţii;
(iv) data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii;
(v) acordurile menţionate la art. 13;
(vi) depunerea oricãrui instrument de denunţare a prezentei convenţii, precum şi data la care aceasta depunere a avut loc şi data la care denunţarea devine efectivã;
b) transmite copii autentificate de pe prezenta convenţie tuturor statelor semnatare şi tuturor statelor care adera la ea şi preşedintelui Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT);
c) îndeplineşte orice alta funcţie care revine în mod obişnuit depozitarilor.
Drept pentru care, subsemnaţii împuterniciţi, legal autorizaţi, au semnat prezenta convenţie.
Întocmitã la Roma la 24 (douãzeci şi patru) iunie 1995 (o mie noua sute nouãzeci şi cinci), într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, ambele texte având aceeaşi valabilitate.
ANEXA 1
a) Colecţii şi specimene rare de zoologie, de botanica, de mineralogie şi de anatomie; obiecte ce prezintã un interes paleontologic;
b) bunurile privind istoria, inclusiv istoria ştiinţei şi a tehnicii, istoria militarã şi socialã, precum şi viata conducãtorilor, ganditorilor, savantilor şi artiştilor nationali şi evenimentele de importanta nationala;
c) produsul sapaturilor arheologice (regulamentare şi clandestine) sau al descoperirilor arheologice;
d) elementele provenind din dezmembrarea unor monumente artistice sau istorice şi a siturilor arheologice;
e) antichitati cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi: inscripţii, monede şi sigilii gravate;
f) bunuri de interes etnologic;
g) bunuri de interes artistic, cum ar fi:
(i) tablouri, picturi şi desene fãcute în întregime manual, pe orice suport şi din orice material (cu excepţia desenelor industriale şi a articolelor fãcute manual);
(ii) lucrãri originale ale artei statuare şi sculpturii, din orice material;
(iii) gravuri, stampe şi litografii originale;
(iv) asamblari şi montaje artistice originale, din orice material;
h) manuscrise rare şi incunabule, cãrţi, documente şi publicaţii vechi de interes special (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separate sau în colecţii;
i) timbre poştale, timbre fiscale şi similare, separate sau în colecţii;
j) arhive, inclusiv arhivele fonografice, fotografice şi cinematografice;
k) obiecte de mobila mai vechi de 100 de ani şi instrumente muzicale vechi.
----------------
