S.O.S.! pentru Cetatea Alba

Mai bine de 30 de ani, autoritatile ucrainene restaureaza intermitent si fragmentar bine cunoscuta in toata lumea Cetate Alba. In 2009, spre exemplu, putinele lucrari de renovare a monumentului au fost stopate, din lipsa de fonduri. Desi expertii din RM, timp de decenii, suna alarma privind distrugerile masive ale fortaretei si solicita conservarea cat mai urgenta a acesteia, autoritatile din Ucraina, statul caruia ii apartine sudul Basarabiei din 1944, nu iau masuri de remediere a situatiei.

Savanti din Romania si R. Moldova considera ca renumita Cetate Alba, de importanta deosebita in contextul istoriei si culturii noastre, mai poate fi salvata doar prin eforturile comune ale celor trei tari. Este cea mai reprezentativa fortareata medievala din spatiul Europei de Est, are o suprafata de noua hectare, a doua ca marime dupa Cetatea Chilia, de sapte hectare, ramasa doar in memoria romanilor. Cetatea Alba n-a fost restaurata din 1967 si s-a aflat in calea rautatilor localnicilor, care au distrus-o in mare parte. In Ucraina exista o serie de probleme legate de ges
tionarea monumentului, iar vocile specialistilor care cer includerea acestuia in patrimoniul UNESCO nu se aud. Renovarea in intregime a Cetatii Albe necesita mijloace financiare masive.

In contextul integrarii europene, expertii pun nu doar problema ocrotirii si valorificarii celor mai importante monumente istorice din RM, dar si a celor de pe teritoriul Ucrainei, care fac parte integranta din patrimoniul nostru national. Bunaoara, chestiunea valorificarii Cetatii Albe - atat de Ucraina, cat si de RM - este una de prima importanta, monumentul istoric fiind azi intr-o stare avansata de degradare. In 2009, Guvernul Ucrainei n-a acordat fonduri pentru restaurarea Cetatii Albe. Pentru 2008, autoritatile ucrainene au alocat 1,5 milioane de hrivne, bani din care au fost restaurate doua turnuri si fragmente din zidurile de aparare.

„Nu stim cand vor fi reluate lucrarile de restaurare a cetatii, continuitatea acestora depinde de alocatiile bugetului de stat al Ucrainei. Pe viitor, exista intentii sa fie prevazuti bani din bugetele de stat si regional”, ne-a declarat Tatiana Samoilova, directoarea Sectiei de arheologie a Institutului de Arheologie al Academiei de Stiinte a Ucrainei.
„Daca vom tacea, vom pierde cetatea in cativa ani”

Mariana Slapac, vicepresedinta Academiei de Stiinte din Moldova (ASM), este autoarea unor studii dedicate Cetatii Albe. Impreuna cu alti experti din partea ICOMOS Moldova (sectia moldoveana a organului consultativ UNESCO in problema monumentelor istorice si a pastrarii patrimoniului cultural UNESCO), de ani de zile readuce in atentia factorilor decizionali din Ucraina, chiar a presedintelui Iuscenko, chestiunea restaurarii Cetatii Albe. Specialistii au cerut in repetate randuri Ministerului Culturii al RM sa se implice, dar nu au primit niciun raspuns oficial in aceasta privinta.
„Este vorba de patrimoniul cultural comun al RM, Romaniei, Ucrainei si Turciei. In acea zona exista succese numai la compartimentul arheologie. Putem contribui si noi, specialistii din RM, la valorificarea Cetatii Albe, care degradeaza pe an ce trece. Am o succesiune de fotografii, incepand cu anii 1991-1992. Daca le-am compara cu cele de azi, schimbarile sunt izbitoare si incomparabile. Lucrarile de restaurare efectuate de ucraineni in anii `80-`90 au fost de foarte proasta calitate. S-au folosit procedee de renovare inacceptabile in tarile civilizate. In rezultatul acestora, o buna parte a unui turn circular de pe malul limanului nistrean, practic, a fost distrus”, a afirmat Mariana Slapac.
„Desigur, nu vrem sa acutizam relatiile noastre cu Ucraina. Totusi, daca vom tacea despre faptul cum este gestionat patrimoniul istorico-cultural comun, vom pierde cetatea, mandria noastra nationala. Noi trebuie sa fim prezenti acolo, place asta sau nu cuiva”, considera vicepresedinta ASM.
„E necesara reluarea substantiala a dialogului”
Dr. arhitect Sergius Ciocanu, presedintele ICOMOS Moldova, este de parere ca „orice deteriorare, voita sau ne-voita, a acestui monument istoric, lipsa intretinerii corespunzatoare statutului lui de monument protejat ar trebui sa trezeasca reactii aici, la Chisinau. In primul rand, este necesara intretinerea cetatii in conditii decente, corespunzatoare statutului ei de monument protejat. Dar acolo, spre regret, se produc uneori evenimente ce pericliteaza integritatea monumentului”.
Astfel, in anul 2007, ICOMOS Moldova a adresat o scrisoare de protest administratiei presedintelui tarii vecine, atragand atentia asupra deteriorarilor cauzate cetatii-monument de incendii si focuri de artificii in cadrul turnarii acolo a unui film artistic, precum si asupra inadmisibilitatii unei astfel de atitudini fata de un obiectiv de patrimoniu cultural.
Solicitat de TIMPUL, Andrei Gaitanaru, purtator de cuvant la Ministerul roman al Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, a declarat: „Statul roman nu a alocat fonduri intr-un proiect de renovare a Cetatii Albe. A existat aceasta intentie in anii 2000, lansat de fostul ministru Ion Caramitru, care nu a fost materializata din cauza blocajului survenit in relatiile Romaniei cu Ucraina si RM. Deocamdata nu exista un plan concret in aceasta privinta, e necesara reluarea substantiala a dialogului”.
„Ar fi normal ca si Romania sa se implice...”
Totusi, in imediata vecinatate a cetatii continua sapaturile anticului oras grec Tira, care deschid pagini noi de istorie. Pe parcursul a mai multi ani, acolo s-au descoperit o cantitate mare de statui de marmura, monede antice si din Evul Mediu, fragmente de teracota, ceramica, amfora, care ajung in tezaurul ucrainean. „Efectuam anual lucrari de conservare a acestui oras, ca, pe viitor, aici sa fie creat un muzeu sub cerul liber”, a relatat Tatiana Samoilova.
Mentionam ca, doar intre anii 1996-97, pe langa specialistii ucraineni, la sapaturi au participat si cei din RM, si cei de la Institutul National de Tracologie din Bucuresti. „Au fost deosebit de importante lucrarile noastre de langa Cetatea Alba in acea perioada, cand am stabilit prezenta romana si getica acolo, incepand cu mileniul I inaintea erei noastre, din secolul X, si pana in secolul IV era noastra”, sustine dr. Ion Niculita, conducator stiintific. „E dificila implicarea RM in sapaturile de la Cetatea Alba, depinde de insistenta noastra in aceasta privinta, de mijloacele financiare de care dispunem si de intelegerea cu Institutul de Arheologie al Academiei de Stiinte din Kiev”, a spus Niculita.
Arheologul Ion Candea, directorul Muzeului Brailei, si-a exprimat regretul ca inca
nu exista niciun demers al Romaniei catre Ucraina de restaurare si valorificare a renumitei fortarete. „Ar fi normal ca si Romania sa se implice intr-un proiect de colaborare cu partea ucraineana. Poate fi un proiect UE, ca o mana de ajutor autoritatilor ucrainene. Este un monument exceptional pentru o linie comuna de turism. Autoritatile noastre sunt greu de sensibilizat in privinta Cetatii Albe, mai ales ca mai exista multe alte monumente in Romania care trebuie restaurate. Spre exemplu, Cetatea lui Mircea cel Batran de la Turnu-Magurele chiar e lasata de izbeliste si arata mult mai rau decat Cetatea Alba. Ucraina, inainte de toate, trebuie sa solicite sprijin international in aceasta privinta”, a conchis specialistul.

Autor: Angelina Olaru
http://www.timpul.md/articol/s-o-s--pentru-cetatea-alba-5386.html

ÎN ROMÂNIA CELOR TREI GRANIŢE

 

Clasa politică românească din România şi Republica Moldova, deşi se află într-o etapă de deschidere care revigorează fiorii amorţiţi din anul 1990, are de recuperat încă multe capitole prin care istoria vitregă şi unele figuri politice de tristă amintire - străine şi autohtone - ni le-au provocat. Teritoriul istoric românesc, cel cunoscut şi sub sintagma de carpato-dunăreano-pontic este fărâmiţat în urma odiosului Pact sovieto-german (Ribbentrop-Molotov), din septembrie 1939, deşi unitatea geografică şi etnică a spaţiului rezistă în cele mai simple structuri şi manifestări sociale. 

În fond, spiritul popular are o statornicie recunoscută faţă de valurile novatoare ale modernismului. Nu aceeaşi rezistenţă se poate vedea la mulţi dintre cei care pretind a face parte dintre elite, în mod ciudat acestea - politice, literare, ştiinţifice chiar - ajung să dea prioritate mai curând unor necesităţi zilnice fizilologice (ca să nu zic animalice), egoiste. Avusesem ocazia să aud cu toată surprinderea un eminent profesor de istorie care s-a trezit vorbind că pentru el personal nu contează problemele şi interesele naţionale - chestiuni romantice - principalul pentru domnia sa este să aibă burta şi buzunarele pline la timp. Mă întrebam şi l-am rugat atunci să mă dumirească răspunzăndu-mi cum se deosebeşte de un bou, întrucât necesităţile lui şi ale animalului sunt - în esenţa lor - cam aceleaşi, în ambele cazuri nefiind vorba, desigur, de ceea ce numim CONŞTIINŢĂ.

Basarabia, cea înghesuită "ca un strugure pe harta Uniunii" cum glăsuia un vers dintr-o poezie imperialist-sovietică, era considerată pierdută de mulţi "cunoscători obiectivi" (tot din categoria celor fără conştiinţă naţională). Faptul că reintrase o lungă perioadă sub cizma Moscovei, prin "patriotul maldavan" Voronin, era pentru aceştia un indiciu că românii basarabeni nu mai pot de dorul defunctului URSS şi vor să revină cu orice preţ în sânul imperiului totalitar.

Timpul a arătat că lucrurile nu stau chiar aşa şi evenimentele din 7 aprilie 2009 au readus în atenţia lumii o pulsaţie românească neaşteptat de vie şi puternică, venită mai ales din mijlocul unei generaţii care abia se născuse în 1989. Este vorba despre o generaţie în plină înflorire, care în viitorul apropiat va determina - în mod implicit - orientarea unionistă a Republicii Moldova. Din păcate, "pragmatismul" unor politicieni riscă să producă dezamăgire sau chiar demobilizare civică dar bucură acel firesc din vocile tinerilor din "generaţia twiter", atunci când afirmă ceea ce unii mai cărunţi spuneau cu oarecare precauţie: "suntem români şi vorbim româneşte". Asemenea lucruri înseamnă enorm de mult în Republica Moldova şi nu poate fi explicat în cuvinte simple pe înţelesul unor "comentatori" inteligenţi şi obiectivi de talia lui Valentin Stan - laptop sau Mugur Ciuvică.
Dacă unii par atât de impresionaţi de încăpăţânarea unora de a folosi predilect limba rusă, aceasta este o chestiune ce nu se rezolvă într-o zi. Chiar dacă aflăm mai des exemple de genul acelui îndrăzneţ primar din or. Vulcăneşti care a returnat o petiţie scrisă în rusă motivând că ar fi scrisă într-o limbă pe care nu o cunoaşte, să nu ne aşteptăm într-o schimbare radicală şi imediată. La câteva zile după ce am citit ştirea în presă am trecut prin Vulcăneşti şi am oprit la un magazin unde o tânără vânzătoare mi-a cerut să-i comunic în limba rusă. Deşi înţelesesem foarte bine şi puteam trece po russki i-am spus româneşte că nu ştiu ruseşte şi... am lăsat-o să-şi vândă marfa doar vorbitorilor de limbă rusă. Altfel spus, nu este nevoie doar de o atitudine din partea autorităţilor, ci şi de o implicare activă şi demnă a societăţii.

Dacă despre Republica Moldova auzim ceva veşti - e adevărat destul de sterile şi rarefiate în mass media bucureşteană - despre cele trei raioane de sud ale Basarabiei şi Bucovina de Nord ştirile sunt şi mai sărace. Reamintesc aici că Bucovina de Nord - cu oraşul Cernăuţi şi cetatea Hotinului - şi judeţele din sud - altfel spus ieşirea la mare a Moldovei istorice, cu oraşele Cetatea Albă, Chilia, Bolgrad şi Ismail - sunt teritorii româneşti smulse de ruşi la 28 iunie 1940 într-un corp comun cu teritoriul actual al Republicii Moldova. Întreg acest teritoriu dintre Prut şi Nistru, până la Marea Neagră şi Carpaţi era numit de sovietici Basarabia - deşi din punct de vedere istoric această denumire se referă mai mult la împrejurimile Chiliei şi Izmail, stăpânite la cumpăna sec. XIV-XV de dinastia basarabilor - şi a fost recuperat de armatele române în iunie 1941.

La 23 august 1944, Basarabia dinre Prut şi Nistru a fost ocupată de trupele sovietice după care Stalin a decis să facă un cadou RSS Ucrainene care îşi adjudeca astfel Bucovina de Nord şi ţărmul moldovenesc al Mării Negre cu cele trei judeţe sudice. Căderea imperiului sovietic în 1991 şi recunoaşterea internaţională a republicilor post sovietice nu a determinat reconstituiri teritoriale, astfel încât Ucraina a rămas în continuare stăpână pe aceste teritorii. Şi nu doar că a rămas, dar conştiente de fragilitatea bazei juridice în care Ucraina a ajuns să stăpânească teritorii străine, autorităţile ucrainene se află într-o permanentă defensivă şi ideologie justificativă. Este adevărat că şi situaţia politică actuală în Ucraina nu este dintre cele mai roz pentru poporul ucrainean propriu-zis, revenit pe poziţia secundară în raport cu minoritatea rusă revanşardă şi agresivă. Mi-a fost dat să văd pe un post tv din Odessa - de un naţionalism care în România ar fi fost calificat imediat drept şovinism - emisiuni de edificare a patriotismului ucrainenilor... în limba rusă. Iuşcenko beneficia de cele mai josnice calificative, mai ales că în vremea sa Ucraina a pierdut platoul continental din jurul Insulei Şerpilor. Se temeau respectivii jurnalişti că şi viitorul peticului de pământ aflat în gura Dunării ar putea fi recuperat de România "hrăpăreaţă" şi zâmbeam amar ştiind cât de superficială le este îngrijorarea... . O altă emisiune exalta limba ucraineană şi îi îndemna pe oameni să-şi apere limba şi cultura - prezentarea fiind de asemenea în rusă - doar că această cultură era îmbrăcată într-un înveliş slav, adjudecat mai mult în favoarea Rusiei. Ziceau că autorităţile ucrainene din regimul anterior au comis o crimă prin faptul că şi-au permis să treacă limba şi literatura rusă în categoria liba şi literatura străină. Era atât de evidentă ciudăţenia încât însuşi realizatorul emisiunii "patriotice" s-a simţit nevoit să le spună ucrainenilor ca emisiunea este realizată în limba rusă pentru că Ucraina trebuie să fie o ţară în care minorităţile trebuie să trăiască în pace şi bună înţelegere... .

În oraşul Cetatea Albă, centru istoric de importanţă capitală pentru Ţara Moldovei, se văd peste tot urme ale perioadei României Mari, mai ales prin somptuoasele clădiri în stil neoclasicist, atat de familiar. Populaţia vorbeşte cu prioritate ruseşte şi pare a fi de o educaţie rar întâlnită. Pot spune că - deşi venitul pe cap de locuitor este mai mic decât în România - nu am avut ocazia să vad vreun cerşetor prin oraş şi în orice altă parte . În trafic, poate şi din cauza că în Cetatea Albă sunt relativ puţine automobile, nu am văzut înjurături şi claxoane disperate ale şoferilor, deşi erau destule situaţii "recomandabile". Pentru un proaspăt cetăţean al UE, venit dintr-o arie de civilizaţie spre care aspirasem renunţând fără resentimente şi la lucruri pentru care multe popoare - "naţionaliste" de felul lor - preferă să se abţină, mi s-a părut de-a dreptul ciudat să trec pe lângă vreun local din parcuri sau oraş fără să-mi simt timpanele agresate. Şi să nu creadă cineva că - deşi este un oraş de aproximativ 50 000 locuitori, cu populaţie îmbătrânită - sunt lipsiţi de atitudine civică. Dimpotrivă, citeam în presa locală despre o atitudine de protest a orăşenilor Cetăţii Albe care s-au baricadat în sediul primăriei la finele anului trecut şi nu au vrut să părăsească imobilul decât după insistente negocieri care au durat vreo patru zile. Motiul care i-a făcut să se revolte a fost scumpirea nejustificată a cheltuielilor de întreţinere! 
Mai citeam că tineretul preferă să părăsească oraşul din cauza lipsei locurilor de muncă şi a unor perspective în contextul numărului mare de "ligotnici" - adică o masă de asistaţi social şi beneficiari de tot felul de gratuităţi, rămaşi din vremea ocupaţiei sovietice. Oricum, în ciuda acestor atitudini, deloc pasive pe plan social, oamenii sunt paşnici şi binevoitori. O deschidere rar întâlnită şi o disponibilitate reală a oricărui localnic interpelat de a te îndruma spre diverse amplasamente din oraş. 
Am remarcat şi aspecte negative printre care mulţimea gunoaielor neridicate îngrămădite pe lângă pubele - semn al preceperii autorităţilor publice locale - dar şi o goază de pet-uri, sticle de bere şi ambalaje presărate de jur-împrejurul fortificaţiei medievale. Dimineaţa văzusem o echipă de voluntari ecologişti care adunau de zor urmele de bun simţ lăsate de alţii. Monumentul istoric în sine este supus unei uzuri şi degradări fără a vedea urmele vreunui proiect de restaurare, o situaţie destul de familiară şi în dreapta Prutului "europenizată", deşi aş fi nedrept dacă nu atrag atenţia că este vorba aici despre sume de bani enorme, întrucât ansamblul fortificat se întinde pe o suprafaţă de 9 ha iar lungimea totală a zidurilor este de 2 km.

Perioada românească din 1918-1944 - fără a vorbi despre cele din veacul XIX - este comprimată de publicaţiile de popularizare din Ucraina în cel mult o frază. Cel puţin, am văzut pe undeva că oraşul datorează acestei etape un nou avânt cultural şi economic precum şi faptul că în vremea celui de-al II-lea Război Mondial, comandamentul român s-a opus categoric dispoziţiilor Fuhrer-ului de a extermina populaţia evreiască din Cetatea Albă. Drept urmare, susţin aceleaşi surse, ofiţerii SS au procedat ei înşişi la executarea ordinului, alături de evrei fiind împuşcaţi şi ofiţerii români găsiţi vinovaţi. Pentru perioada medievală românească, deşi a durat cam tot atât de mult cât a durat cea turcească, pot fi găsite câteva trimiteri expeditive în care măcar se recunoaşte că puternica fortificaţie a fost ridicată de voievozii Ţării Moldovei. Puteţi găsi în schimb destulă informaţie fantezistă legată de perioada slavă anterioară la Cetatea Albă, din vremea Rusiei Kievene şi care ar fi dat oraşului numele corect, acela de Belgorod.
Toate acestea fac parte din strategia politică ucraineană de consolidare în teritoriile pe care le deţine de jure din 1991, alături de o presiune politică neobosită de deznaţionalizare a minorităţii româneşti - căreia-i spun "moldoveneşti" -, aproape desăvârşită în judeţele de sud şi foarte agresivă în Bucovina de Nord. La acestea se adaugă amenajarea canalului Bystroe, nu neapărat ca o investiţie de strictă necesitate economică, ci mai ales ca pe o operaţiune care - în cazul epuizării argumentelor juridice pentru păstrarea acestui teritoriu primit în dar de Stalin - ar putea constitui un motiv de piedică economică.
Unii poate se întreabă de ce şi-ar mai bate capul diplomaţia şi vârfurile politice româneşti pentru nişte teritorii pierdute, cu populaţie rusificată şi ale cărei sentimente proromâneşti nu au ieşit la suprafaţă. Înainte de toate rămâne argumentul juridic. În 1940 şi 1944 imperiul sovietic nu a întrebat populaţia din teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru dacă vrea încorporarea în URSS, practic raptul s-a făcut fără consultarea oamenilor. Dacă Republica Moldova a fost recunoscută internaţional ca o construcţie statală independentă, subiect de drept internaţional - deşi trecutul său istoric este a unei simple bucăţi de pământ românesc - în cazul Bucovinei de Nord şi judeţelor de sud lucrurile sunt cu mult mai simple. Acestea sunt în continuare teritorii fără personalitate juridică pe plan internaţional iar constituirea şi consultarea vreunor foruri superioare ale acestora nu se impune în virtutea precedentului istoric făptuit de sovietici. Şi nu doar atât: aceeaşi populaţie nu a fost consultată de Stalin dacă doreşte integrarea în Ucraina. Din punct de vedere istoric şi juridic, Bucovina de Nord şi judeţele de sud ale Basarabiei sunt mult mai româneşti decât Transnistria (fără Tighina).
 Chiar şi în prezent, la faţa locului, observam că oamenii sunt mult mai ataşaţi de Chişinău decât de Kiev deşi nu prea văd justificată o atitudine a Republicii Moldova de refacere a teritoriului românesc răpit de ruşi în 1940. Cu toate acestea, nu văd de ce nu ar iniţia autorităţile chişinăuene un asemenea demers, în fond, nu pretindem decât recuperarea moşiei noastre... .
Eu însă m-am simţit dator a lua atitudine, cu puterile mele.

Ioan Voevodeanu