Cutremur sau “Minesweeper” in Marea Neagra?

Posted on august 5, 2009 by Marius Pop

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a avut loc în România,  dimineaţă, în jurul orei 10:50. Seismul s-a produs în Marea Neagră, la o adâncime de aproximativ 20 de kilometri. Iniţial, informaţiile privind magnitudinea şi adâncimea acestuia au fost contradictorii, vehiculându-se cifre cuprinse între 5,1 şi 5,8 grade pe scara Richter, respectiv între 10 şi 30 de kilometri adâncime. Ultimele informatii indica o magnitudine de 4,7 – 4,8.  Seismul s-a resimţit atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti. De asemenea, mai mulţi locuitori ai oraşelor Brăila, Piteşti, Tulcea, Zimnicea, Focşani, Giurgiu, Galaţi şi chiar Braşov susţin că au simţit cutremurul.

Epicentrul seismului a fost localizat la 41 de kilometri sud-est de oraşul Constanţa şi la 15 kilometri vest de oraşul Mangalia. Mediatizarea lui a urmat imediat. Fapt care era de asteptat. S-au facut aprecieri, au fost luati la intrebari specialisti, s-au tras concluzii. A fost un cutremur de magnitudine joasa. Simplu.

Insa nu atat de insignifiant. Spun asta dintr-un singur motiv. A avut epicentrul in Marea Neagra. Cand am auzit asta mi-am adus imediat aminte de un subiect pe care il comentam in facultate acum un an sau doi. Subiectul era legat de ceea ce se gaseste in Marea Neagra la peste 200 de metrii adancime.

Adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major, sau in cazul unei interventii umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul. Ceausescu a vrut sa extraga gazul inflamabil si sa-l foloseasca drept combustibil, dar rusii s-au opus. Uniunea Sovietica era pregatita sa detoneze Marea Neagra in caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia. In ancheta Senatului privind posibilul atac meteorologic asupra Romaniei, in urma caruia se presupune ca au fost dirijate cantitati uriase de vapori de apa din Marea Neagra catre tara noastra, atac in urma caruia ar fi rezultat inundatii catastrofale in ultimii ani in special in Moldova, au fost cooptati si militari romani specialisti in “arme geofizice”. Acestia spun ca a avut loc intr-adevar o agresiune de acest gen si ca asemenea experimente militare sunt foarte periculoase nu numai in sine, ci si din cauza faptului ca ar putea aprinde zacamantul de hidrogen sulfurat din Marea Neagra, cu urmari catastrofale pentru toate tarile riverane.

Prin iunie 2006, Comisia pentru Administratie Publica a Senatului a decis infiintarea unei subcomisii care sa analizeze motivele pentru care pe teritoriul tarii noastre se produc fenomene meteorologice extreme, cum sunt ploile torentiale din ultimii doi ani, ori tornadele. Ancheta a fost solicitata de presedintele comisiei, senatorul PD Dan Carlan, care a invocat “indicii” aparute in discutiile cu specialisti de la Departamentul Antigrindina.

“Ancheta parlamentara solicitata va avea ca obiect cercetarea informatiilor, indiciilor si datelor care pot pune in evidenta o implicare a tehnologiilor umane in generarea fenomenelor meteorologice din perioada iulie-august 2005, din Moldova”, se arata in nota adresata conducerii Senatului. Dan Carlan a precizat ca aceste indicii au aparut in cursul unor discutii din Comisia pentru administratie publica si protectia mediului. La comisie a fost dezbatuta o propunere legislativa privind “interventiile active in atmosfera”, la care au participat specialisti din cadrul Departamentului Antigrindina din Ministerul Agriculturii.

“In contextul acestor discutii au aparut o serie de indicii extrem de consistente, care duc la ideea ca fenomenele meteorologice din vara anului trecut nu au fost doar fenomene naturale, ci, in opinia dansilor, pot fi fenomene meteorologice generate de interventia unor tehnologii. Ceea ce ne-au descris specialistii, ceea ce au vazut ei in cursul masuratorilor de anul trecut, sunt fenomene atipice fata de specificul zonei si perioada anului, una secetoasa in Moldova. Ca sa fiu mai concret, ne-au spus ca au asistat, in opinia lor, la un circuit dirijat al umiditatii din Marea Neagra spre zona Moldovei. Sa stiti ca mi-am asumat riscul de a fi ridicol, dar este un risc ceva mai mic decat cel de a afla asa ceva si a nu intreprinde ceea ce legea ma obliga”, declara la acel moment Dan Carlan.

Pe scurt, comisia ar urma sa lamureasca daca nu cumva este vorba de un razboi meteorologic indreptat asupra tarii noastre ( ideea unui atac meteorologic a fost sustinuta tumultuos de P.R.M., lucru care a impins imediat ipoteza catre zona rizibilului, prin canalele media).

Totusi investigatiile au continuat si a fost cerut ajutorul unor specialisti in domeniu. Printre cei solicitati a fost si col. dr. Emil Strainu, ofiter specializat pe studierea armelor care fac parte din arsenalul a ceea ce in literatura de specialitate se defineste drept “razboiul geofizic”. Emil Strainu este autorul singurei carti in acest domeniu scrisa in limba romana, carte aparuta sub patronajul Academiei de Inalte Studii Militare. Volumul, cu titlul “Razboiul geofizic”, este practic singurul manual romanesc de acest tip. Pe scurt, este vorba despre tehnici de modificare a mediului inconjurator in scopuri militare – de la cutremure si uragne dirijate, la seceta, ploaie sau alte dezechilibre ecologice comandate prin tehnologii neconventionale.

Presa a scris despre aceste arme, mai mult, au fost aratate primele masuri speciale pe care apararea Civila din Romania le-a luat pentru a reduce urmarile catastrofale pe care le pot produce asemenea atacuri asupra tarii noastre. Cu alte cuvinte, nu mai este cazul sa ne ascundem dupa deget, acest tip de arme exista.

URSS voia sa detoneze Marea

Cazul Marii Negre este insa unul mai special. Intr-un interviu pentru ziarul ZIUA, Emil Strainu declara: “De multi ani se stie ca Marea Neagra este un pericol pentru toata Europa de Est, iar Romania, pana in acest moment, cand Senatul a declansat ancheta, nu a facut nimic pentru a se proteja. Da, a fost vorba despre o agresiune meteorologica care a dirijat cantitati mari de apa, evaporata artificial din mare, inspre Romania. Problema este insa mai complicata, deoarece asemenea experimente, pe care nu se stie inca cine le realizeaza, ar putea detona uriasul rezervor de hidrogen sulfurat din adancurile marii. Pe vremea razboiului rece, Uniunea Sovietica avea in vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra, in cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia. Ar fi fost solutia finala pentru sovietici, in caz ca alte tipuri de arme ar fi dat gres”, spune Emil Strainu. “Explozia acestei pungi de hidrogen sulfurat este echivalenta celei unei bombe atomice…”

Conform unor cercetari realizate pe parcursul mai multor decenii, adancul Marii Negre este un rezervor urias de hidrogen sulfurat, un gaz solubil in apa, care se aprinde in contact cu oxigenul atmosferic si care are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan. In caz de cutremur major, sau in caz de interventie umana, acest rezervor urias, de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea iesi la suprafata si s-ar putea aprinde instantaneu in contact cu aerul.

Intr-o carte tehnica aparuta in Romania in 1967, dupa o traducere din limba rusa, apare la pagina 506, o informatie legata de Marea Neagra: la adancimi mai mari de 150 de metri concentratia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru. Stiindu-se ca acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca si gazul metan, in anii ’70 statul roman a verificat informatia, in intentia de a folosi zacamantul in scopuri industriale. Ceausescu a comandat unei societati japoneze o serie de teste. Rezultatele au aratat ca Marea Neagra are un strat de apa sarata adanc de 200 de metri, in care se poate dezvolta viata subacvatica. Acest strat preseaza ca un capac peste o apa de adancime, toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii. Japonezii spuneau ca echilibrul dintre apele de suprafata si cele de fund este unul fragil si ca la un cutremur major pot aparea curenti ascendenti care sa aduca gazul inflamabil la suprafata. Lucru extrem de periculos pentru tarile din vecinatatea marii.

Dar cum hidrogenul sulfurat poate fi folosit drept combustibil, asa cum arata si reputatul chimist C.D. Nenitescu in cartea “Chimia Generala”, s-a pus problema valorificarii acestui gaz din adancuri. In 1981, fizicianul Silviu Dragomirescu a inaintat oficialitatilor o cerere de brevet pentru o instalatie care sa extraga hidrogenul sulfurat si apa grea din Marea Neagra, instalatie pe care a gandit-o impreuna cu termoenergeticianul Vladimir Stoenescu.

Rusii nu ne-au dat voie sa folosim hidrogenul sulfurat

Silviu Dragomirescu a oferit in declaratiile sale mai multe detalii: “Am trimis documentatia la Consiliul National pentru Stiinta si Tehnologie. Dosarul a fost preluat de vicepresedintele Groza. Era chiar fiul lui Petru Groza, primul premier comunist din istoria Romaniei. Groza a trimis dosarul Institutului de Cercetari Marine din Constanta, pentru verificarea informatiilor. Seful institutiei, un viceamiral, a trimis prin telex datele la Moscova. Din cate am inteles, era o conventie intre noi si ei privind cercetarile din Marea Neagra. Uimitor insa, rusii au raspuns ca cifrele sunt eronate si ca nu exista hidrogen sulfurat in Marea Neagra, desi tot ei furnizasera anterior primele date despre acest gaz din mare, in cartea “Indrumar matematic si tehnic”, care a aparut in Romania. Era clar ca vecinii de la rasarit nu aveau interesul ca noi sa ne apucam sa exploatam aceste zacaminte. Romania si-ar fi castigat mai multa independenta energetica fata de URSS. In orice caz, povestea a murit si nu am mai indraznit sa mai intervin pe langa oficialitati“, spune Silviu Dragomirescu.

Desigur, fizicianul roman nu stia ca intentiile rusilor de a ne impiedica sa scoatem hidrogenul sulfurat din Pontul Euxin nu aveau la baza interese economice, ci militare. Dupa 1989, fizicianul roman si-a reluat cercetarile. Mai ales dupa ce un grup de americani a facut unele descoperiri arheologice pe fundul Marii Negre, la 150 de metri adancime. Conform ipotezei americane, intr-un trecut indepartat, cu circa 10.000 de ani in urma, Marea Neagra era un lac urias mort, fara nici un fel de viata in el, nivelul lacului fiind cu aproximativ 100 de metri sub cel al Marii Mediterane, de care era despartit de un dig situat in zona Stramtorii Bosfor de astazi. Era o apa asemanatoare cu Marea Moarta din Orientul Apropiat… Malurile acestui lac erau locuite, asa cum arata descoperirile arheologice. In timpul glaciatiunilor, cantitatile mari de apa care au ajuns in Mediterana au presat asupra digului natural care exista in acea vreme intre cele doua mari, si au determinat ruperea acestuia si inundarea Marii Negre cu apa sarata, in zona Bosforului. Asa s-ar explica actualul strat de apa sarata de 200 de metri de deasupra apei otravitoare de dedesubt.

Un urias zacamant de apa grea nefolosit

Silviu Dragomirescu a trimis din nou documentatia, in 1999, de data aceasta la Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina. In acelasi an a primit raspunsul din partea institutului, in care se precizeaza ca “apare oportunitatea initierii unor cercetari complexe geologice in acest caz”. Conform planurilor lui Dragomirescu, apa de mare adancime din Marea Neagra, care are o presiune de peste 200 de atmosfere, poate fi captata simplu, prin instalarea unor conducte prin care lichidul se va ridica pe principiul vaselor comunicante. Adusa la mal, aceasta apa intra in instalatia propriu-zisa unde hidrogenul sulfurat este separat de lichid si folosit drept combustibil intr-o termocentrala cu o capacitate de 4000 de Mega Wati. Sau introdus in reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei.

In termocentrala, din ardere rezulta vapori de apa si sulf. Acesta din urma poate fi folosit in industria chimica. Concomitent se poate separa din apa de mare o cantitate de aproximativ 500 de tone de apa grea, cantitate suficienta pentru alimentarea centralei atomice de la Cernavoda. Fiordurile din Norvegia au zacaminte asemanatoare de hidrogen sulfurat, rezerve pe care norvegienii le folosesc pentru obtinerea apei grele de peste 50 de ani. “Este greu de precizat ceva sigur, dar cantitatea de hidrogen sulfurat ne-ar ajunge pentru a stopa importul de gaz metan din Rusia pe o perioada de cel putin 50 de ani”, este de parere Silviu Dragomirescu. Cea mai buna pozitionare a unei conducte de captare a apei cu hidrogen sulfurat ar fi la 250 de kilometri est de Constanta, dupa cum spune fizicianul, loc unde ar exista una din cele trei gropi de mare adancime ale Marii Negre. Conducta ar trebui sa ajunga la mal, unde intra in instalatia propriu-zisa, dotata cu schimbatoare de ioni pentru separarea sarurilor minerale si care trebuie construita in subteran. Existenta hidrogenului sulfurat in Marea Neagra este explicata de specialisti prin prezenta unei specii de bacterii. In cateva milioane de ani, aceasta cantitate uriasa de gaz ar trebui sa duca la formarea unor noi zacaminte de petrol.

Curent electric din gazul toxic

Paralel cu cercetarile lui Silviu Dragomirescu, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice (ICSI) din Rm. Valcea a demarat, in anul 2004, un studiu privind oportunitatea dezvoltarii unei platforme integrate de cercetare pentru domeniul pilelor de combustie si a realizarii de combustibili ecologici. Mai precis, se incearca transformarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra in energie electrica prin intermediul unor pile de combustie, o tehnologie noua, inca in studiu in tarile europene, inclusiv la noi. Aceste pile desfac molecula formata din doi atomi de hidrogen si unul de sulf, si transforma hidrogenul in energie electrica.

Vasile Stanciu, directorul stiintific si presedintele consiliului stiintific al institutului: “Propunem ca o activitate viitoare pentru Romania realizarea unei pile de combustie pentru arderea galvanica in situ, in adancuri, a hidrogenului sulfurat din Marea Neagra si experimentarea diferitelor solutii tehnologice pe un stand de emulare a conditiilor marine de mare adancime. Dezvoltarea acestui procedeu va permite obtinerea de energie electrica printr-o tehnologie nu doar nepoluanta ci depoluanta deoarece foloseste drept combustibil un reziduu toxic pentru viata marina. Efectul exploatarii unor centrale cu astfel de pile de combustie va consta in stagnarea si mai apoi reducerea treptata a uriaselor depozite de hidrogen sulfurat cu prelungirea vietii florei si faunei marine, in conditiile in care acestea, conform predictiilor stiintifice actuale, vor disparea complet in urmatorii treizeci de ani.”

Realizarea acestui procedeu de producere a energiei si aplicarea lui la nivelul Marii Negre are mai multe avantaje. In primul rand, combustibilul este ars galvanic sub mare, fara sa necesite extractie, transport, procesare, depozitare, curatare si evita pericolul explodarii in contact cu aerul. In al doilea rand, combustibilul exploatat este hidrogenul sulfurat existent in apa marii, un reziduu care, in urmatorii 30 de ani, se preconizeaza de catre specialisti ca va transforma Marea Neagra in a doua Mare Moarta a lumii. Trei: dupa folosirea hidrogenului din molecula, tehnologia are ca produs secundar sulful coloidal (floare de sulf) care, nefiind solubil, se poate recupera pentru uz industrial, farmaceutic etc.

“Energie alternativa bazata pe arderea hidrogenului este in plina dezvoltare in Europa. In afara de Romania, de rezervele de hidrogen sulfurat sunt preocupate si tarile vecine, respectiv Bulgaria si Turcia. Practic, lucram in echipa. Conform planurilor europene, aceasta tehnologie de energie alternativa bazata pe hidrogen ar trebui sa fie pe deplin functionala pana in anul 2050″, a explicat Vasile Stanciu.

articol realizat pe baza unor articole din ziarul Ziua si The Epoch Times

Sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/08/05/hidrogenul-sulfurat-din-marea-neagra-adevaratul-pericol-in-cazul-unui-cutremur-major/

IMPRESII LA UMBRA MĂNĂSTIRII BISERICANI, JUD. NEAMŢ

Într-o vreme adormită de inerţia autosuficienţei, tentaţia de a trece cu vederea câte vreun monument istoric izolat, cu atât mai mult unele „chetroaie”, fie ele şi scrise, este parcă din ce în ce mai resimţită. Istorici, din categoria celor „de curte” (atoatecunoscători şi doctori „la apelul bocancilor”, pe deasupra) – slavă Domnului! – avem destui. Marea majoritate a acestora însă nu prea se „împiedică” de ele, sunt pricepuţi în toate şi abilitaţi în nimic. Biată armată de strânsură, ale cărei mari strădanii de descâlcire a „negurilor de vreme” se încheie odată cu obţinerea patalamalei. Ar fi interesantă o evidenţă a celor care mai produc după acest prag al „consacrării”.
La nivelul unui judeţ sunt – în cel mai bun caz – relativ puţini iniţiaţi în ştiinţe istorice auxiliare, ceea ce aruncă în braţele uitării numeroase vestigii care mai au de dezvăluit adevăruri nerostite. Nu este vorba doar despre criza acută de arheologi medievişti, la nevoie – mai ales dacă miroase şi a ceva bănuţi – aceştia ajung să fie nu atât supliniţi, cât înlocuiţi cu nonşalanţă de „experţii” preistoricieni, contrar normelor deontologice scrise sau măcar cutumiare.

Se simte o mare lipsă de specialişti în sigilografie, genealogie, epigrafie şi paleografie slavonă, istorici de artă etc. pe care instituţiile de cercetare din judeţ încă nu au fost în stare să-i atragă şi/sau păstreze. Avem însă o explozie remarcabilă de pricepuţi în „turism”, majoritatea, desigur, fără oareşce tangenţe cu domeniul istoriei. La aceştia din urmă, orizontul de cunoştinţe şi aplicabilitate iese în vileag prin multiplele proiecte de dezvoltare turistică locală, în care monumentele istorice lipsesc cu desăvârşire ori, în cel mai bun caz, „sunt şi ele pe acolo, pe undeva”…

Nu este de mirare, prin urmare, faptul că monumentele noastre istorice se pierd cu încetul, fară a lăsa prea multă lume cu dureri de inimă: cele din vetrele istorice ale localităţilor sunt asfixiate de pretenţioase investiţii ale arhitecturii geometrice moderne; cele din afara vetrelor locuite se distrug prin simpla lor părăginire. Cei care îşi răsuflecă mânecile adoptă o strategie cu totul stranie: acordă prioritate infrastructurii din jurul obiectivului „turistic”, aşa cred că îl pun cu adevărat în valoare. Desigur, abia după rezolvarea problemelor de infrastructură… va veni, POATE, şi rândul acestor biete vechituri.
Unul dintre monumentele istorice vitregite, care împărtăşeşte o soartă crudă şi oarecum particulară, este biserica cu hramul „Bunavestire” a Mănăstirii Bisericani. Din păcate, pentru reabilitarea acestui monument istoric şi lăcaş de cult sunt relativ puţine soluţii şi cam greu de pus în practică. Amplasamentul încântă privirile oricărui vizitator. În afară de biserica veche – despre care Lista Monumentelor Istorice şi pisania chirilică de deasupra intrării ne asigură că a fost ridicată în vremea lui Ştefăniţă voievod, nepotul lui Ştefan cel Mare, în anul 1512 (sic!) –, cu un ceas solar pe faţada de sud, în preajmă a mai fost recuperată din braţele părăginirii chilia de piatră a Sf. Chiriac, un vechi sihastru de la obârşia semilegendară a aşezământului monahal.
Pentru amatorii de senzaţii tari, nu pot trece cu vederea poate singurul iconostas din termopan adăpostit într-un paraclis nou-nouţ din apropiere. Mai lipsea tabloul votiv cu aura sfinţeniei în jurul capului actualului patriarh, aşa cum am avut ocazia să-l admir la Mănăstirea Horaiţa din jud. Neamţ şi mă puteam considera împlinit! În acest paraclis nou-nouţ – din cadrul la fel de nou-nouţei mănăstiri, strămutată puţin mai în vale – călugării au mai aşezat o icoană de lemn a Maicii Domnului cu Pruncul, pictură naivă caracteristică sfârşitului de secol XIX, după modelul transilvănean. Despre această icoană, care prezintă marginal şi pe spate o serie de muşcături „cucernice” ale credincioşilor dornici de a-şi însuşi o frântură materială de sfinţenie, monahii susţin că a fost găsită la întemeierea aşezământului într-un trunchi de copac.
Mănăstirea nu face rabat şi de la râvna dotărilor cu „moaşte de sfinţi”: acestea se găsesc în acel paraclis nou-nouţ cu iconostas de termopan iar o altă raclă cu oseminte dezvelite stă deschisă şi în faţa iconostasului bisericii vechi, cu tâmpla încă originală, deşi serios afectată de cari şi neglijenţă. Aceste relicve s-au înmulţit atât de mult în ultima vreme încât ai impresia că lăcaşele noastre de cult se metamorfozează în osuare. Parcă asistăm la o reanimare a vremurilor simoniace din evul mediu, astfel încât firea lucrurilor va readuce spre prosternare pene din aripile vreunui Sfânt Arhanghel.
Una peste alta, obiectivul prezintă destule ingrediente de atracţie turistică, atât pentru pelerinii însetaţi de lumina emanată de obştea monahală, cât şi pentru specialişti. Din păcate, nu se întâmplă tocmai astfel şi aceasta din cauza că monumentul istoric – principalul punct de atracţie, vor să recunoască sfinţiile lor sau nu – se află în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie, unde sunt trataţi şi bolnavii de TBC. A fost o decizie diabolică a autorităţilor comuniste de a întina sfânta mănăstire, este o decizie comodă de menţinere a situaţiei de fapt şi din partea actualelor autorităţi. Sunt conştient de faptul că pană vom ajunge la nivelul în care un monument istoric să poată determina o anumită schimbare, va trebui să atingem un nivel corespunzător de educaţie, „de la opincă la vlădică”. Până atunci însă monumentul va avea de suferit, va rămâne izolat şi uitat de lume în ciuda tuturor curiozităţilor pe care le poate dezvălui. Avem nevoie, desigur şi de asemenea unităţi spitaliceşti dar în cazul de faţă – pentru a se ajunge la un consens – ar trebui ridicată problema reprofilării acestui spital într-un sanatoriu sau un spital de boli noncontagioase. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română, ca cea mai avută instituţie a României – nu doar spiritual -, dispune de suficiente mijloace financiare pentru a prezenta soluţii convingătoare în favoarea acestui monument istoric şi a multor altora; deocamdată rămâne problema de voinţă. Şi această voinţă este confiscată acum de numeroasele şi arogantele lăcaşuri de cult proaspăt înălţate sau în lucru – cu trimitere directă, probabil, la valorile moralei creştine – a căror posibilităţi actuale de umplere cu enoriaşi solicită urgente şi insistente politici guvernamentale de creştere demografică. Multe dintre aceste noi construcţii sunt ridicate chiar în zona de protecţie a monumentelor istorice şi nu înţeleg cum împarte „mila Domnului” în aşa fel încât, pentru sfântul lăcaş vechi, iniţial, de valoare recunoscută ştiinţific, juridic şi sfinţit de mulţimea rugăciunilor rostite de secole între aceste ziduri, nu ajung banii.
Comparativ cu costurile Bisericii principale noi, ridicată de călugări pe amplasamentul din vale a Mănăstirii Bisericani şi desigur – imensă, aici ar fi nevoie de consolidări a structurii de rezistenţă, schimbarea acoperişului, reparaţii de tencuieli, repararea treptelor spiralice de lemn ale turnului clopotniţă, restaurarea tuturor obiectelor de cult şi a catapetesmei. Speranţe sunt multe însă urechile celor care ar putea auzi ceva sunt bine ceruite cu alte preocupări. Preocupări care – în contextul inundaţiilor din ultima vreme şi nenorocite peste biata lume – rămân animate de cea mai neaşteptată îndărătnicie. Pentru mine a fost de-a dreptul revoltător faptul că Biserica Ortodoxă Română nu s-a numărat în fruntea clasamentului instituţiilor care au adunat ajutoare pentru sinistraţi, culmea e că în chiar plin dezastrul, sfinţiile lor anunţau că se îndatorează cu o sumă imensă pentru ridicarea mult jinduitei Catedrale pentru Mântuirea Neamului. Mai mult, parca nu ar fi suficient, ne anunţă că fiecare familie ar putea contribui la acest proiect cu 50 de lei, astfel încât să nu-şi mai bată capul cu ratele (şi să se concentreze exclusiv la rugăciune, probabil).

Vitalie Josanu

sursa: http://ziarpiatraneamt.ro/impresii-la-umbra-manastirii-bisericani/

http://blogcopy.com - OCHIUL TĂU DE VEGHE

Nu este uşor să-ţi construieşti un blog în lumea mare a internetului şi cu atât mai mult să-l faci căutat, cei care sunt implicaţi îmi pot da dreptate. Pe de altă parte, reuşita în sine, ce presupune multă muncă şi originalitate, este garantată datorită calităţii produselor scoase pe piaţa virtuală. Fiecare autor ţine la creaţiile sale, doreşte ca acestea să fie văzute apreciate şi să fie utile celorlalţi însă respectând unele mici condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare privind drepturile de autor. În fond, cine ar putea fi încântat de faptul că în baza produsului său, luat printr-un copy/paste, cineva câştigă mult. Firesc ar fi să câştige ambele părţi, nu?

Programul http://blogcopy.com/ este tocmai soluţia pe care o căutăm pentru monitorizarea utilizatorilor produsului nostru. Acesta vă va ajuta să cunoaşteţi nu doar accesările, ci şi dacă materialul dumneavoastră a fost copiat şi – mai mult decât atât – veţi avea posibilitatea de a afla destinaţia acestuia.