Vineri, 17 septembrie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în unanimitate, la a doua lectură, legea privind protejarea patrimoniului arheologic. La acest proiect s-a lucrat foarte mult timp, anul în curs însă a fost unul favorabil, graţie căderii neobolşevicilor lui Voronin.
Proiectul s-a orientat în special pe OG 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic din România, legislaţia şi practica internaţională şi reprezintă o variantă îmbunătăţită faţă de normele juridice româneşti în materie.
Sperăm că în practică, acest proiect îşi va dovedi eficacitatea.
Vorba lui Sergiu Mustaţă - principalul truditor al acestui proiect - "acesta e doar începutul munca de-e abia începe".
luni, 20 septembrie 2010
luni, 13 septembrie 2010
OBSERVAŢII JURIDICE LEGATE DE REGIMUL MONUMENTELOR ISTORICE
Declasarea monumentelor istorice
În conformitate cu art. 18 din OG 43/2000 monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice clasate în Lista Monumentelor Istorice sunt înscrise în repertoriul arheologic naţional. Indirect, art. 3 lit. a din Legea 422/2001 – care dă definiţia monumentului istoric – stabileşte că prin acest termen mai trebuie înţeles şi terenul aferent imobilului clasat. Altfel spus, orice intervenţie asupra acestuia se consideră intervenţie asupra monumentului istoric şi fapta neautorizată constituie infracţiune, sancţionată de art. 54 din Legea 422/2001, art. 92 din Legea 182/2000, art. 25 alin. 1 din OG 43/2000 şi art. 217 Cod Penal. Sunt câteva dintre elementele pentru care legiuitorul instituie o metologie de avizare a intervenţiilor la monumentele istorice de către MCCPN sau instituţiile sale deconcentrate. O condiţie obligatorie a avizului – nerespectarea condiţiilor căruia atrage anularea autorizaţiei de construire cf. art. 23 alin. 4 din Legea 422/2001 – este cercetarea arheologică (de cele mai multe ori redusă la cadrul unei supravegheri arheologice, indiferent de importanţa monumentului istoric şi stadiul cercetărilor asupra acestuia). Din păcate, legea nu conferă acest act de autoritate specialiştilor MCCPN. Prin urmare, în termeni juridici, imobilul clasat nu este doar monument istoric ci şi sit arheologic. În ultima vreme se constată o balanţă mult înclinată în favoarea declasărilor de monumente decât introducerea unora noi şi nu este vorba aici despre o procedură mai simplă cât – probabil – de un consens mai larg. Trecând peste o eventuală analiză a cauzelor degradării monumentelor istorice, am avut ocazia să ridic o problemă la care cei care se ocupă de declasare au ridicat din umeri: Monumentul istoric, terenul aferent acestuia, zona sa de protecţie (100 m de la limita exterioară în municipii şi oraşe, 200 m în mediul rural, 500 m în afara localităţilor, cf. art. 10 din Legea 5/2000 şi art. 59 din Legea 422/2001) sunt perimetre apărate de lege şi supuse cercetării arheologice. Dacă un monument istoric se declasează pentru că nu mai există, a fost ras de pe suprafaţa pământului, acesta este scos automat şi din repertoriul arheologic naţional? De ce totuşi în cazul declasărilor de monumente istorice nu se ţine cont şi de acest aspect, având în vedere că doar descărcarea de sarcină arheologică este actul prin care este anulat regimul de protecţie stabilit anterior şi prin care terenul poate fi redat activităţilor umane curente, vezi art. 5 alin 3 din OG 43/2000?
Clasarea monumentelor istorice
Legiuitorul a instituit reglementări mai mult sau mai puţin clare – în orice caz întotdeauna perfectibile – privind regimul de protecţie a monumentelor istorice, obiective clasate în patrimoniul cultural naţional şi publicate în Lista Monumentelor Istorice. Firesc ar fi ca această listă să cuprindă toate obiectivele ce întrunesc desigur condiţiile de clasare iar în acest sens orice iniţiat poate aduce destule exemple de omisiuni, de la judeţ la judeţ, în funcţie de nivelul de pregătire şi seriozitatea de care a dat dovadă specialistul care a efectuat propunerile de clasare. Din păcate nici măcar termenul de susceptibil nu mai există pentru a se putea interveni în favoarea acestor edificii „scăpate din vedere”. Astfel, una dintre cele mai vechi şcoli din Tg. Neamţ, cartierul Humuleşti, un splendid edificiu neoclasic de sf. de sec. XIX, cu turn – aflat în faţa Bisericii „Sf. Nicolae” unde a fost şcolit Ion Creangă şi aceasta neclasată - a fost practic desfiinţat de constructori. Modificări nepermise au fost executate recent şi asupra unui alt edificiu neoclasic târgnemţean, din primul deceniu al sec. XX, Şcoala româno-israelită, aflat în faţa Şcolii Domneşti (actualmente Muzeul de Istorie şi Etnografie). Au dispărut coloanele de la intrare precum şi frontonul întrucât probabil ridica destule probleme pentru refacerea acoperişului. Dacă intrăm pe tărâmul edificiilor religioase, exemplele curg cu nemiluita. În faţa unor asemenea intervenţii neortodoxe rămânem cu gustul amar al neputinţei. O neputinţă îngăduită de lege şi de cei care – aşa cum recunosc pe la colţuri – „nu au dorit să se încarce cu un mare număr de obiective protejate”, cu tot atâtea probleme.
Un alt element care, în prezent, scapă normelor juridice în vigoare este acela al protejării vetrelor istorice. Pentru medievişti această omisiune este o dramă întrucât se constată arheologic o continuitate a aşezărilor urbane şi adesea rurale din evul mediu până în prezent. O posibilitate accesibilă de delimitare în Planurile Urbanistice Generale a acestor arii ar fi conturul dat de localizarea imobilelor de până la finele sec. XIX. Multe dintre nucleele medievale sunt situate în zone centrale şi ultracentrale ale aşezărilor contemporane, pe terenuri destul de atractive pentru investitori, în ciuda preţurilor destul de ridicate. În perspectivă pierderile se vor constata nu doar în domeniul arheologiei medievale – prin bulversările, adesea necontrolate ale siturilor - ci presupun şi o supraaglomerare până la blocaj a centrului, dată de concentrarea prestatorilor de servicii şi a instituţiilor publice (vezi cazul Bucureştilor), anacronismul şi depersonalizarea mobilierului urban. Din păcate de cele mai multe ori nu se constată la nivelul compartimentelor de arhitectură o concepţie de conservare a zonelor urbane, aferente fiecărei perioade istorice în parte, printr-o tendinţă de dezvoltare polinucleară şi ridicarea periferiilor.
Este adevărat că multe monumente istorice se află în perimetrul vetrelor istorice, însă acestea acoperă suprafeţe limitate datorită zonelor lor de protecţie, cu observaţia că autorităţile publice locale de a face ajustări proprii prin PUG-uri şi PUZ-uri. Lipsa unor forme de protecţie juridică de acest gen a dus la bulversarea unui important sector reprezentând vatra oraşului Târgu Neamţ, cartierul Ţuţuieni, acolo unde s-a descoperit o sobă medievală datată pe baza unei monede în anul 1395 iar în apropiere se află Biserica „Sf. Nicolae” (obiectiv neclasat!), la care a fost preot Gh. Creangă, unchiul marelui povestitor.
Metodologia de evaluare a pagubelor
Stare imobil | Categorie imobil | |
A (tezaur) | B (fond) | |
colaps | ||
precolaps | ||
Distrugere parţiala | ||
joi, 9 septembrie 2010
ROSTUL
Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania
Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.
La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc. Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o
leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
joi, 2 septembrie 2010
Curtea Domnească din Piatra Neamţ riscă să fie distrusă cu concursul neoliticienilor
Am ajuns deja sa discutăm adesea despre flexibilitatea coloanei vertebrale ale specialiştilor cu funcţii faţă de pretenţioasele proiecte ale autorităţilor locale, în cazul de faţă, cică de reabilitare şi punere în valoare a unui obiectiv istoric! Sunt deja câţiva ani în care Primăria Piatra Neamţ lucrează la un proiect ce şi-ar propune să „reabiliteze” centrul istoric urban .
La început şi fără a vedea planşele crezuserăm că e vorba despre o restaurare a Curţii Domneşti şi a celorlalte monumente aflate în vatra istorică, apoi a trebuit să ne dăm seama că se vrea, de fapt, o reamenajare urbană care afectează direct şi ireversibil vestigiile medievale existente. Culmea culmilor, ar trebui o intervenţie ultramodernă pentru a da spaţiului aerele de medievalitate visat de primarul Gheorghe Ştefan şi acoliţii săi. Despre cât de sănătoasă este această viziune o spune proiectul: în practică, între beciurile Curţii Domneşti şi Biserica Domnească se va săpa un pasaj auto subteran, cu utilităţi, ce se va bifurca, spre primărie şi altul pe lângă turnul clopotniţă, alt monument istoric şi simbol oficial al municipiului Piatra Neamţ. Clădirea actuală a primăriei va căpăta o extindere tocmai spre spaţiul în care Constantin Matasă, cel care cercetase parţial Curţea Domnească în anii 50, spunea că ar putea să mai apară vestigii. Acest corp nou va avea o faţadă de sticlă în care – minune mare! – se va oglindi Biserica lui Ştefan (cel Mare, desigur). Dacă până acum am avut ceva vizitatori ai centrului istoric, să vedeţi după realizarea acestui mare proiect ce va curge lume de pe lume. Cel puţin aşa ne asigură autorii proiectului. Toţi buluc, tăvălug taman ca pe telegondolă, altă investiţie deşucheată a municipalităţii pietrene, cu efect molipsitor: vine goală, pleacă goala şi de-atâtea perechi de buzunare adunate în vârf, Primăria începe să scoată la licitaţie „mândria investiţiei” – un hotel rotativ nefinalizat care ar permite şi ar drege destul cât să justifice amplasarea sa pe un sit fosilifer! O fi fiind el spectaculos monumentul dar tot parcă dacă nu-i mai punem şi noi ceva zorzoane nu arată „europeneşte”. Directorul DCCPCN tace, că doar nu-şi caută mazilirea, la fel face şi cel al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ. Dacă pentru primul, pe undeva de înţeles, nu si acceptat – poate caută subiecte de inspiraţie pe ruinele monumentelor noastre – pentru cel de-al doilea, doctor în istorie, arheolog expert (neolitician, e drept), membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, parcă ar trebui să fie alte pretenţii. Nu voi continua cu multe aprecieri privind managementul cercetării din acest judeţ – pentru a nu risca să fiu acuzat de subiectivitate sau vendete personale – atrag doar atenţia asupra câtorva aspecte pe deplin verificabile. Până în prezent conducerea CMJ Neamţ nu a reuşit să formeze un arheolog medievist expert. Dacă sunt aceste „specimene” aidoma florilor de colţ ori dacă ciulinii sunt prea mari şi mulţi, rămâne la aprecierea fiecăruia. Cert este că deşi se remarcă numărul pretenţios de specialişti sau aspiranţi în arheologia preistorică, un „Centru Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni”, un număr de şantiere arheologice apreciabil în care sunt periate urmele de civilizaţie neolitică, în aşa fel încât să nu mai încapă între limitele propriului judeţ, pentru arheologia evului mediu – acolo unde sunt atâtea monumente medievale, de pe urma exploatării Cetăţii Neamţului (turistice doar) înfruptându-se destul de binişor chiar – conducerea CMJ Neamţ nu prea are cu ce să se laude… . Rezultate pe măsura implicării, desigur. Drept urmare, revista instituţiei muzeale tinde să devină o tribună exlusivă a arheologiei preistorice iar pe la standurile muzeale – cât o fi el de „biznis” – parcă e hilar să găseşti o avalanşă de publicaţii ce întorc pe toate părţile realizările capitale pe care poporul român le datorează civilizaţiilor preistorice, mai toate semnate sau conduse de Acelaşi, oferite vizitatorilor interesaţi de Cetatea Neamţului ori de Muzeul Memorial „Ion Creangă” de la Humuleşti. E drept că şi-au făcut loc şi câteva publicaţii de popularizare – decât deloc? – ce abordează evul mediu şi asta pentru că au avut „şansa” de a fi semnate de… Acelaşi.
Dacă odinioară directorul CMJ Neamţ dădea de înţeles că nu agreează monstruosul proiect de distrugere a Curtii Domneşti, acum este chiar cel care îşi dă concursul direct în acest sens . Domnia sa nu face doar o simplă supraveghere arheologică, ci aşa cum a procedat în 2005, prin raportul de săpătură, acordă parametrii legali pentru intervenţia buldozerelor în monumentul istoric şi cimitirul medieval de categorie A. După concluziile sale – în care anticipez că vom asista la o propunere de descărcare de sarcină arheologică fără observaţii care să pună în dificultate proiectul primarului – condiţia de cercetare arheologică impusă în avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice va fi respecată eliminându-se practic singurul impediment în calea emiterii autorizaţiei de construire. Putem spune aici că acest colectiv de arheologi neoliticieni şi-a făcut doar datoria şi ceea ce urmează nu mai ţine de ei? Ce s-ar fi întâmplat dacă aceştia refuzau participarea, motive existau suficiente, primul, chiar cel legat de competenţă pe şantiere medievale? S-ar fi apelat la arheologi din alt judeţ, medievişti şi nu cred că s-ar fi găsit cineva să-şi ia pe cap o breaslă şi posteritate acuzatoare! Fără supraveghere arheologică, autorizaţia de construcţie nu putea fi eliberată, conform Legii 50/1991, decât cu încălcarea legii, respectiv prin comiterea unor infracţiuni pentru care cineva putea fi tras la răspundere.
Una peste alta, banii oferiţi pentru scormoneala în pământ nu sunt de neglijat şi oricâte s-ar spune, participarea acestui colectiv de neoliticieni la Proiectul de distrugere a Curţii Domneşti nu a fost atât obligată cât autoinvitată cu insistenţă. Aici intervine o a doua problemă, aceea a competenţei.
Managementul defectuos al cercetării muzeale la Neamţ a dat naştere unei situaţii destul de neplăcute în care CMJ Neamţ era pus în situaţia de a sta deoparte neavând posibilitatea de a presta servicii de supraveghere arheologică. În vetrele localităţilor actuale – aşa cum ar fi firesc, deontologic, de bun simţ – nu prea ai ce face cu arheologi neoliticieni, pentru că la subsol este cel mai probabil să găseşti vestigii medievale, o epocă pentru care aceştia nu sunt pregătiţi să-i facă faţă. Spuneam că „ar fi firesc…”, probabil în alte împrejurări sau locuri. La Neamţ, într-o exploatare a patriotismului local al unor edili, conducerea CMJ Neamţ a reuşit să convingă de necesitatea ca banii să rămână în judeţ, să nu se înfrupte alţii, chiar dacă nu ai cu cine şi aşa a ajuns echipa de neoliticieni coordonată de dl. Gheorghe Dumitroaia să se autoiniţieze pe siturile noastre medievale. Bani să iasă!
Dintre mulţimea siturilor bulversate de aceşti „neopârvani” ai arheologiei româneşti voi aduce în discuţie cazul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ de acum cinci ani, când în pofida unor proteste – ce-i drept cam anemice – a unei asociaţii locale de arhitecţi, arheologii noştri au intrat în necropola medievală din jurul Bisericii Domneşti Sf. Ioan Botezătorul. Şi nu e vorba despre o cercetare izvorâtă dintr-un prea mare interes al CMJ Neamţ faţă de acest obiectiv medieval, cât despre o pură prestare de servicii. Practic, specialiştii noştri trebuiau să-şi dea girul pentru desfiinţarea parţială a necropolei medievale ca peste aceasta să se înalţe spre văzduh ditamai trei viluţe particulare. Legal nu poţi reproşa prea multe: băieţii au ştiut să convingă de faptul că e mai important confortul lor, decât somnul de veci al nenorociţilor de acolo. Problema este că o asemenea profanare – fie ea şi legală – nu se putea întâmpla dacă un arheolog ce-şi respectă meseria nu s-ar fi aruncat la cele câteva firfirici-recompensă pentru supravegherea arheologică. Practic prin această prestaţie, echipa noastră împarte laurii cu „creştinii” care cred că pot dormi liniştiţi peste mormintele răvăşite.
Am mai avut ocazia să semnalez – fără prea mare ecou însă – cazul Cetăţii Neamţului, proaspăt restaurată cu mari insistenţe ale primarului de Târgu Neamţ, cel care încă mai visează să transforme vechea fortificaţie în mănăstire! Aşa cum ar fi firesc, era de aşteptat ca proiectul să fie prefaţat de ample campanii arheologice, poate chiar reanimarea tradiţiei şantierului şcoală din anii 50, urmărind formarea unor noi specialişti în arheologia medievală. Ce s-a întâmplat în realitate? Am asistat cu toţii la o supraveghere arheologică condusă mai mult de la distanta de dl. Adrian Bătrâna – cine poate să-l conteste? Deşi eu unul aş îndrăzni să spun ceea ce vorbesc mulţi pe la colţuri: a publicat extrem de puţin în raport cu numărul siturilor medievale cercetate – secondat de aceeaşi veritabilă echipă de neoliticieni ai CMJ Neamţ. Despre cât au săpat, când, ce anume şi cum, dacă a văzut cineva vreun raport de săpătură publicat privitor la săpăturile de la Cetatea Neamţului din 2007-2008, rog să mi le ofere şi mie. Pentru Curtea Domnească Piatra Neamţ din 2005 acest colectiv de neoliticieni şi-a comunicat cele câteva concluzii într-un raporţel, postat pe http://www.cimec.ro/scripts/arh/cronica/detaliu.asp?k=3464.
Pentru că afirmasem direct într-o şedinţă – în care soarta Curţii Domneşti din Piatra Neamţ era deja pecetluită de un aviz de specialitate favorabil, eliberat de o competentă Comisie Zonală a Monumentelor Istorice – faptul ca un şantier de ev mediu, mai ales de categorie A, cercetat de arheologi preistoricieni este o operaţie la stomac făcută de stomatologi, fie ei şi doctori, experţi şi membri a comiţii peste comiţii ministeriale, dl. Dumitroaia s-a grăbit să-i asigure pe cei prezenţi că are experienţa necesară pentru a cerceta un sit de ev mediu. Mai mult, cică e absolut legal şi nu este împiedicat de nimeni şi nimic să participe la această cercetare.
Dacă are sau nu dreptate, îl rog să zăbovească puţin asupra rândurilor de mai jos. Mai întâi OG 43/2000 la art. 3 alin. 3 specifică: „Cercetarea arheologică se realizează, în condiţiile prezentei ordonanţe, de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul arheologilor, conform prevederilor Regulamentului săpăturilor arheologice din România, precum şi cu respectarea normelor privind standardele şi procedurile arheologice şi în acord cu principiile Codului deontologic al arheologilor din România”.
Codul deontologic al arheologilor din România conţine câteva precizări legate de competenţă şi anume, la punctul 12: „Arheologii nu trebuie să se angajeze în proiecte de cercetare arheologică pentru care nu sunt instruiţi sau pregătiţi adecvat”. De asemenea, acest principiu este reiterat la punctul 21: „Arheologii trebuie să asigure cea mai bună consultanţă de specialitate posibilă antreprenorilor şi investitorilor, şi nu se vor implica în probleme care le depăşesc cunoştinţele sau competenţa”.
Punctul 24: „Arheologii nu trebuie să se ofere să contracteze lucrări pentru care ei sau orgnizatorii lucrărilor nu sunt competenţi, nu sunt corect echipaţi, nu au personal suficient sau nu au experienţa necesară”.
Apoi va trebui să dau citire Regulamentului la care face referire articolul ordonanţei. Astfel, la punctul 15 se precizează că „Responsabilul de şantier nu poate conduce concomitent două sau mai multe şantiere arheologice, în condiţiile în care prezenţa sa este obligatorie pe toată durata defăşurării lucrărilor”. Atrag aici atenţia dlui Dumitroaia Gheorghe, responsabilul de şantier de la Curtea Domnească, asupra celei de-a doua părţi a frazei în speranţa că va putea fi văzut mai des la faţa locului, măcar de acum înainte.
Punctul 17 „Valorificarea prin publicaţii a rezultatelor cercetărilor, precum şi comunicarea lor publică, este dreptul şi obligaţia celor care efectuează săpături arheologice” şi următorul, punctul 18 „Valorificarea integrală este obligatorie şi se face la încheierea săpăturii prin redactarea, după caz a unui raport general sau unei monografii”. Colectivul de neoliticieni are serioase restanţe în această privinţă şi nu doar la Cetatea Neamţului, există şi o serie întreagă de alte supravegheri arheologice de ev mediu sau epocă modernă despre care domniile lor nu s-au grăbit să comunice publicului ceea ce au reuşit să priceapă pe teren.
Acelaşi regulament, la punctul 22 litera d, prevede că nerespectarea obligaţiei de valorificare prin publicaţii a rezultatelor cercetărilor poate duce la pierderea dreptului de săpătură.
Solicit prin urmare un răspuns la cele de mai sus înainte de a se lăsa impresia că distinsul domn citează fără să citească, altminteri acţiunea sa constituie o îndărătnicie ce nu poate să-i facă cinste. Despre cât de competent poate fi un arheolg neolitician – fie el şi expert – în cercetarea vestigiilor medievale ar trebui găsit un răspuns pe măsura realizărilor înregistrate de omenire de la civilizaţia lamelor de silex până la aceea a arhitecturii în piatră.
Până atunci, încă nu este târziu să fie preîntâmpinată distrugerea Curţii Domneşti din Piatra Neamţ, mai ales că nu ne putem permite, în acest caz, comiterea unor erori ireversibile. Ramane insa si o mica speranta ca problemele economice grave ale tarii vor determina cel putin o amanare a distrugerii cu acte in regula a acestui important monument istoric.
1 http://www.primariapn.ro/fisiere/piu/uip_2009/cap_2_PIDU_2009.pdf
2 http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100324&pagina=1&articol=25008
3 http://revista.presei.ro/link-stire-articol-463928.aspx, http://revista.presei.ro/link-stire-articol-463928.aspx
4 http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20100320&pagina=1&articol=24953
5 http://centrul-istoric-pn.go.ro/, http://www.colectzii.ro/articole/10/Apel-impotriva-construirii-de-noi-cladiri-in-centrul-istoric-al-orasului-Piatra-Neamt.html
Vitalie Josanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)